Cele sapte rugaciuni pentru binecuvintarea untdelemnului, însotite de tot atitea ungeri ale bolnavilor de catre preoti ocupa un loc esential în cadrul slujbei. Ele ne arata iubirea si milostivirea pe care Dumnezeu le-a aratat-o întotdeauna oamenilor. Îi cer sa-l tina în viata pe cel bolnav, sa-l întareasca trupeste, sa-i ierte pacatele, sa-i usureze suferintele, sa-l sfinteasca si sa-l înnoiasca. Fiecare rugaciune, la rindul ei, insista pe una sau mai multe dintre aceste cereri, dar toate leaga vindecarea sufleteasca de cea trupeasca, aratind-o ca fundamentala pe cea sufleteasca. Untdelemnul este simbolul milei dumnezeiesti (Luca 10,33), al bucuriei si al sfinteniei: „cauta dintru înaltimea Ta cea sfinta, mintuieste-ne pe noi, pacatosii si nevrednicii robii Tai, cu darul Duhului Sfint, în ceasul acesta si-l salasluieste pe dinsul întru robul Tau (N)”.
Ungerea în semnul crucii ne aduce aminte de semnul izbavirii din moarte a evreilor în captivitatea egipteana, de puterea toiagului ce a despartit apele, de sarpele de arama ce ne poate scoate din robia patimilor, e imaginea mintuirii si a patimilor hristice, e semnul chenozei pe Golgota, dar si al maretiei eshatologice pe norii cerului. Este, de asemenea, semnul legamintului dintre Dumnezeu si oameni si, totodata, este semnul providentei lui Dumnezeu manifestata asupra oamenilor credinciosi : „Faca-se, Doamne, undelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, îmbracaminte împarateasca, pavaza puternica, izbavitoare de toata lucrarea diavoleasca, pecete nestricata, bucurie inimii, veselie vesnica”.
Însemnarea cu ulei sfintit în semnul crucii imprima celui bolnav puterea tamaduitoare izvorita din rana lui Hristos crucificat. De remarcat este faptul ca ungerea se administreaza la frunte, ochi, nari, gura, piept, miini si picioare, adica în sapte zone esentiale, ceea ce demonstreaza ca si trupul omului sta tot sub semnul acestui numar, dovedind afinitati, disponibilitati, în relatie de comuniune cu Duhul Sfint. Sensul însemnarii este subliniat de troparul: „Doamne, arma asupra diavolului crucea Ta ne-ai dat-o noua…”. Însusi Hristos Cel rastignit si înviat se salasluieste prin semnul Crucii în bolnav, dindu-i puterea abtinerii de la pacat, sporindu-i rabdarea în suferinta si fortificindu-i sufletul care va stavili patimile de orice fel.
Deschiderea Evangheliei si asezarea ei pe capul bolnavului sint urmate de citirea rugaciunii de pocainta prin care se cere de la Dumnezeu iertarea pacatelor bolnavului. Deschiderea Evangheliei nu se face din considerente magice sau pentru aflarea viitorului curs al vietii bolnavului, ci pentru a aminti celui suferind ca mintea lui trebuie sa cugete cele ale Evangheliei, ca întru lumina dreptelor învataturi toate celelalte madulare sa actioneze în conformitate cu acestea : „Gura lui o umple de lauda Ta. Buzele lui le deschide spre vestirea numelui Tau. Miinile lui le întinde spre lucrarea poruncilor Tale. Picioarele lui îndrepteaza-le spre vestirea Evangheliei Tale. Toate madularele si gindirea lui, întareste-le cu harul Tau”. Bolnavul nu doar se atinge de Evanghelie asemenea momentului în care ea este asezata în mijlocul Bisericii în mod festiv, pentru sarutare; ea este cuvintul viu si lucrator al lui Dumnezeu, este mina lui Hristos ce binecuvinteaza si vindeca, miluieste si tamaduieste; aceeasi mina ce s-a atins de soacra lui Petru si au lasat-o frigurile (Mt. 8, 14-15), s-a atins de bolnavi si i-a facut sanatosi (Luca 4, 40), de ochii orbului din nastere (Ioan 9, 2-7) pentru ca Hristos este pretutindeni si neschimbat, iar formele manifestarii puterii Sale vindecatoare sunt prezente în cuvinte, cu atit mai mult, prin Duhul Sfint, în Tainele Bisericii.
† Ioachim Bacauanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului
Lasă un răspuns