„Fotbalist de cartier” a fost o competitie organizata pentru oamenii simpli, ce au ca pasiune fotbalul. Acel fotbal lipsit de scandalurile din ziua de astazi, de suspiciuni sau orice alte condimente daunatoare. Fair-play-ul a fost pus la rang de cinste de cele cincisprezece echipe angrenate în competitie. Zilele trecute avut loc ziua cea mare, si anume, finala: atit cea mica, cit si cea mare.
Primul meci, cel dintre Aviatori si Euroteam s-a încheiat cu victoria celei din urma, scor 2-1, la capatul unui meci destul de disputat. Cele doua echipe au demonstrat ca nu au ajuns degeaba pina în aceasta faza, oferind un adevarat spectacol publicului, destul de numeros pe o vreme destul de friguroasa. Meciul mult asteptat a fost cel dintre Miorita si Bicaz. Un meci ce a strins în jur de 250 spectatori care au gustat din plin spectacolul oferit de echipele finaliste. Cei care au deschis primii scorul au fost cei de la Miorita, însa fotbalistii cartierului Bicaz au revenit în joc si au adus egalarea.
Interventiile portarilor au facut ca meciul sa treaca în prelungiri.
S-a jucat doua reprize a cite zece minute, însa nici de aceasta data n-a putut fi desemnata cistigatoarea competitiei. S-a ajuns la penaltyuri unde portarul celor de la Miorita a intervenit decisiv la ultima lovitura a celor de pe Bicaz, si astfel Cupa „Fotbalist de Cartier” a ajuns în zona de nord a orasului. Miorita – Bicaz 4-3 (3-2 dupa penaltyuri). De precizat este faptul ca cei de pe Bicaz au fost sustinuti de o puternica galerie, alcatuita majoritatea din fete, care i-a incurajat pe durata întregii partide. Din pacate favoritii lor n-au putut sa le rasplateasca pentru frigul îndurat, însa au promis mai multe pentru sezonul viitor.
A lasat nevasta si soacra pentru „Fotbalist de Cartier”!
Unul din participantii la aceasta competitie a declarat ca organizarea unor astfel de actiuni este destul de interesanta si ca a prins foarte bine în rindul fotbalistilor „de cartier”. „Ma bucur ca m-am înscris în aceasta competitie. Chiar daca echipa mea nu s-a numarat printre echipele finaliste nu m-a impiedicat sa ma bucur de fotbal. Pentru o ora cit dura meciul am lasat grijile la o parte si tot ce tine de stresul cotidian. Din cauza competitiei am avut probleme cu nevasta si soacra. Cind aveau nevoie mai mare de mine, eu aveam meci, însa le-am închis gura repede, cel putin nevestei: „Lasa nevasta, ca ai sa te mindresti cu ce conditie fizica o sa aiba barbatul tau. Miscarea face bine la sanatate”, a declarat fotbalistul de cartier, pentru www.bacausport.ro.
Premii consistente
Dincolo de faptul ca au facut miscare in conditii dintre cele mai bune (organizatorii punindu-le la dispozitie terenurile de joc, maierurile de departajare si mingile), participantii la cea de-a 2-a editie a competitiei „Fotbalist de Cartier”, o intrecere finantata de Primaria si Consiliul Local Bacau, s-au declarat multumiti si de premiile puse la bataie. Astfel, echipa clasata pe locul I a primit 10 000 de lei, formatia de pe pozitia secunda a fost rasplatita cu 5 000 de lei, iar cea de pe locul III, cu 2 500 de lei. Interesant este ca si celelalte echipe participante au primit premii in echipament sportiv de la celebrele firme „Diadora”, „Mitre” si „Asics”.
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns