Cunoscutul actor Mircea Diaconu, in prezent senator in Parlamentul României, din partea Partidului National Liberal, a facut saptamina trecuta, pe scena Galei Invatamintului Bacauan, organizata de Primaria Bacau, niste marturisiri legate de experientele traite dupa ce a intrat in politica. „Trebuie sa marturisesc un lucru. Vedeti, sint un om activ, am muncit enorm in viata mea dar de cind am intrat in politica mi s-a intimplat un lucru pe care nu-l banuiam. La un moment dat am inceput sa simt ca ma imbolnavesc, ca mi-e rau si acum chiar mi-e rau. Mi-e rau nu dintr-o boala, nu ma doare ceva anume. Mi-e «un rau» si va spun exact care”, si-a inceput confesiunea senatorul liberal. Mircea Diaconu a facut referire la schimbarea de atitudine pe care oamenii din jurul sau au avut-o fata de el, din momentul in care a pasit de pe scena de teatru pe scena politicii românesti. „Traiam in lumea mea, faceam teatru, scriam carti, am luat Premiul Uniunii Scriitorilor in 1977, dati-mi voie sa ma laud, am luat premiul USR alaturi de Marin Preda care lua pentru „Delirul” (de fapt, este vorba despre volumul „Viata ca o prada”, n.red.). A fost cel mai inalt moment al vietii mele. Din pacate nu m-am tinut de literatura, m-am tinut de actorie, asta m-a consumat si n-am putut scrie atitea carti cite as fi dorit. Poate le voi scrie la pensie. Dar uitati de ce m-am imbolnavit: fiind in politica, oamenii din jurul meu, din tara mea, au inceput sa-mi spuna si alte lucruri decit imi spuneau de obicei, oriunde, pe strada, in tramvai, in masina, in piata. Pina atunci imi vorbeau despre teatru, despre film. De cind am intrat au inceput sa imi spuna despre viata lor si fiecare dintre noi poarta cu el necazurile lui, durerile lui, neimplinirile lui. La un moment dat neimplinirile, chinurile si neputintele celorlalti au inceput sa se mute in mine. De aceea mi-e rau, din ce in ce mai rau, de raul celor din jurul meu pe care il primesti si care te incarca si care te obliga si spun lucrurile astea nu ca o justificare a faptului ca am intrat in politica. Am intrat in politica pentru ca voi incerca sa repar ce e rau, multiplicat in fiecare dintre noi, cit se va putea. A nu o face inseamna a nu da macar o aspirina fiecaruia dintre noi”, a conchis senatorul liberal Mircea Diaconu. De pe scena Galei Invatamintului Bacauan, politicianul s-a pronuntat impotriva introducerii, din urmatorul an scolar, a clasei zero (clasa pregatitoare), asociind masura Ministerului Educatiei cu un atentat la „cei sapte ani de acasa”. (Laura HUIBAN)
Lasă un răspuns