~4 min lectură 0 comentarii

APDRP deschide sesiunea de proiecte pentru Masura 121

Redacția Ziarul de Bacău

Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) deschide, in perioada 17 aprilie – 31 mai, sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Masurii 121 „Modernizarea exploatatiilor agricole”, din Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Fondurile nerambursabile disponibile in aceasta sesiune sint de 220.577.199 de euro, fiind alocati acum toti banii disponibili pina la finalul perioadei de finantare, respectiv 2013. Pe pagina de internet a Agentiei (www.apdrp.ro) a fost publicata ultima varianta a Ghidului Solicitantului.

Depunerea proiectelor se va face la Oficiul Judetean al APDRP, de luni pina vineri, in intervalul orar 9,00 – 14,00. Termenul limita al depunerii cererilor de proiecte pentru aceasta sesiune este miercuri, 31 mai, ora 12,00. „Ghidul Solicitantului – ne-a informat directorul Oficiului Bacau al APDRP, Codrina Pascaru – aduce modificari privind alocarea fondurilor nerambursabile europene pentru Masura 121”. Astfel, se va acorda finantare europeana nerambursabila in mod separat pentru sectoarele vegetal si zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele si protectia apelor si pentru beneficiarii Masurii 141 „Sprijinirea exploatatiilor agricole de semisubzistenta”. Au suferit modificari si valorile maxime eligibile ale proiectelor, in functie de sectorul in care se va face investitia. Astfel, pentru sectorul zootehnic, valoarea eligibila a unui proiect de investitii nu poate depasi 2 milioane de euro, beneficiind de o cofinantare publica nerambursabila incepind cu 40%. In cazul proiectelor implementate in sectorul vegetal, valoarea maxima a investitiei nu poate depasi un milion de euro, cofinantarea publica nerambursabila pornind tot de la 40%. Cofinantarea publica nu va putea depasi un maximum de 70% din valoarea totala a proiectului.
In situatia in care se realizeaza un proiect de investitii in sectorul zootehnic, care vizeaza atit protectia apelor impotriva poluarii cu nitrati, cit si implementarea standardelor in privinta laptelui crud, valoarea eligibila totala acceptata a acestuia nu va putea depasi suma de 2 milioane de euro. Din totalul acceptat, investitia in standardele pentru lapte nu va depasi suma de 250.000 de euro. Cofinantarea publica nerambursabila in cazul acestui tip de proiect de investitii va porni de la 40%.
In privinta cheltuielilor eligibile, au fost aduse clarificari cu privire la mijloacele de transport specializate. Astfel, vor fi considerate eligibile doar acele mijloace de transport care transporta numai un anumit tip de marfuri adecvate activitatilor descrise in proiect. in consecinta, mijloacele de transport eligibile pot fi autocisterne, autoizoterme, mijloace de transport albine, animale.

Cum se puncteaza proiectele

La selectia proiectelor s-au introdus criterii separate pentru investitiile in standardele europene in vigoare din sectorul animalelor. Astfel, pentru a beneficia de punctaj proiectele trebuie sa contina investitii care sa asigure implementarea standardelor in proportie de 100%. in cazul in care proiectul prevede si alte tipuri de investitii acesta va fi punctat conform criteriilor de selectie pentru sectorul de crestere a animalelor. Totodata, beneficiarii Masurii 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”, care realizeaza investitii pentru implementarea celor doua standarde prin Masura 121, beneficiaza de o perioada de gratie de 36 de luni pentru finalizarea investitiei.
Proiectele din sectorul zootehnic si vegetal nu vor mai primi punctaj la criteriul de selectie ce priveste exploatatiile agricole care se adapteaza la standardele comunitare, dat fiind faptul ca acestea au devenit obligatorii. Sunt exceptate doar cele doua standarde mentionate mai sus, care au criterii de selectie separate.
Din sectorul vegetal au fost eliminate, de asemenea, investitiile pentru infintarea de culturi de specii forestiere, cu ciclu scurt de productie. Investitiile din acest sector, care privesc pepinierele si plantatiile de pomi fructiferi, vor primi de 33 de puncte, iar cele pentru plantatii de vita de vie pentru vin primesc 30 de puncte.
In cazul proiectelor de investitii din sectorul animal, acestea vor beneficia de un punctaj diferit in functie de ce doreste beneficiarul sa produca de pe urma animalelor. De exemplu, daca se va realiza un proiect de investitii pentru cresterea bovinelor, se vor acorda 39 de puncte, daca este vorba despre bovine pentru carne, sau 35 de puncte, in cazul in care sunt crescute vaci pentru lapte.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.