Procurorii Serviciului Teritorial Bacau al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au dispus trimiterea in judecata a patru membri ai conducerii Leumi Bank Romania: Rauchwerger Manfred – senior vicepresedinte executiv si presedinte al Comitetul de credite al centralei (CCC) al bancii, Laurentiu Gabriel Mitrache – director general, Ion Popovici – vicepresedinte executiv, si Nina Negoita, director de insolventa (ultimii trei si ei membri ai CCC). In sarcina inculpatilor – se arata intr-un comunicat de presa al DNA – s-au retinut „abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calificata si participatia improprie la infractiunea de acces, fara drept, la un sistem informatic”. De asemenea, a fost inculpata si institutia bancara, persoana juridica romina, pentru „abuz in serviciu contra intereselor persoanelor in forma calificata”.
„In rechizitoriul intocmit – se spune in comunicat -, procurorii au retinut ca pe 21 februarie 2007 inculpatii, in virtutea functiilor de conducere detinute, i-au cerut unui functionar bancar din cadrul Sucursalei Bacau sa blocheze sumele de bani existente in conturile unui client si sa storneze suma de aproape 1,2 milioane de euro existenta in contul partii vatamate. Functionarul a pus in aplicare, fara vinovatie, dispozitia. Banii proveneau din vinzarea unui teren situat in intravilanul Municipiului Bacau, iar suma achitata de un cumparator persoana juridica a fost obtinuta printr-un credit ipotecar de la aceeasi banca ai carei reprezentanti au constatat, ulterior virarii sumei in contul partii vatamate, ca una din firmele implicate era in procedura de insolventa. Partea vatamata si cumparatorul terenului au convenit, insa, anularea efectelor contractului de vinzare-cumparare, astfel ca partea vatamata a redevenit proprietarul terenului. Partea vatamata s-a constituit parte civila in procesul penal, cu suma de 815.000 de euro reprezentind banii platiti cumparatorului pentru rezilierea contractului si daune morale”.
Dosarul a fost inaintat spre judecare la Judecatoria Bacau. (Petru DONE)
Lasă un răspuns