Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alte patru au primit interdictie de a parasi localitatea in urma unei actiuni desfasurate de politistii de combatere a criminalitatii organizate si procurorii DIICOT Bacau. Cele noua persoane sint cercetate pentru constituire sau aderare la asociere infractionala, trafic de persoane, trafic de minori, prostitutie si proxenetism. Suspectii fac parte dintr-un grup infractional organizat specializat in trafic de persoane, trafic de minori, prostitutie si proxenetism. Politistii Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO) Bacau si procurorii DIICOT Bacau au descins in municipiul Onesti si in comuna Caiuti, ocazie cu care au efectuat o perchezitie domiciliara la locuinta a doi barbati de 22 si 46 de ani, din comuna Caiuti. „Cei in cauza sint cercetati pentru comiterea infractiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, prostitutie si proxenetism. Simultan au fost puse in executare zece mandate de aducere emise de DIICOT Bacau, privind ceilalti membri ai gruparii infractionale”, a declarat inspectorul narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Gruparea a luat fiinta in 2009
Din cercetari s-a stabilit ca incepind cu anul 2009, liderul gruparii N.I. si ceilalti inculpati, cooptati in asocierea infractionala au racolat si transportat in Italia in vederea exploatarii sexuale, mai multe tinere, printre care si minore, domiciliate in judetul Bacau. Pentru cinci persoane, procurorii DIICOT au emis ordonante de retinere pentru 24 de ore, pentru comiterea infractiunilor de constituire sau aderare la asociere infractionala, trafic de persoane, trafic de minori, prostitutie si proxenetism. Pentru alte patru persoane, cercetate, procurorii DIICOT au emis ordonante privind obligarea de a nu parasi localitatea. In urma probatoriului intocmit, Tribunalul Bacau a emis mandate de arestare preventiva pentru cei cinci inculpati retinuti. Pentru documentarea activitatii infractionale a grupului s-a cooperat cu Serviciul Operatiuni Speciale Bacau. La prinderea si retinerea membrilor gruparii au colaborat jandarmi din cadrul Gruparii de Jandarmi Mobila bacau si politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. (R.I.)
Lasă un răspuns