~2 min lectură 0 comentarii

Un comerciant „rasat”

Redacția Ziarul de Bacău

Sloganul ales de Constantin Pricopoaea pentru noua sa firma, Duramet Processing, „Desavirsirea duritatii”, mi-a dat de gindit. Consoanele de valoarea lui „d” si gerunziile aspresc, de regula, exprimarea, iar mesajul poate fi interpretat ca atare. Cine nu-l cunoaste pe Constantin Pricopoaea ar putea deduce, din sloganul sau, ca trebuie sa se astepte, in eventualele discutii si negocieri, la un dur, la un ursuz sau la un om lipsit de inima. Iar cine ii stie povestea vietii, se poate gindi ca asprimile ei i-or fi pietrificat inima. Nimic din toate acestea! L-am revazut, de curind, relansind cu bucurie si, evident, cu speranta, o afacere pe care o construieste de 16 ani: comertul cu otel inox si metale de inalta calitate. Unic distribuitor in Bacau de oteluri inalt aliate, Constantin Pricopoaea si-a inscris pe frontispiciul primei sale firme un slogan pe care n-am sa-l uit niciodata: „Cu noi faceti afaceri inoxidabile!”. „Este un lait-motiv al afacerilor mele – spune omul de afaceri – si nu voi abandona ideea de a aduce pe piata numai ceea ce este de foarte buna calitate. Acum, insa, am o colaborare foarte buna cu unul dintre cei mai mari producatori de oteluri din lume, SSAB Oxelösund, pentru care am preluat distributia de otel Hardox, de o duritate si o rezistenta deosebite, de unde si noul slogan, in consonanta cu realitatea. Prin urmare, imi doresc in continuare afaceri inoxidabile cu partenerii mei, dar noua mea firma aduce pe piata, odata cu otelurile SSAB, desavirsirea duritatii in domenii in care chiar se cauta”.
Scolit la facultatea de Comert din Bucuresti, Constantin Pricopoaea este ceea ce numai despre intelectuali se mai spune, „un rasat”. Atent la detalii, fire de artist, nu lasa nimic intimplarii. De la culoarea mochetei pe care calca in propriul birou, pina la elementele cu care il decoreaza, de la stilul catalogului de prezentare a firmei, pina la sloganul acesteia.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.