Schimbarea strategiei Fabricii de zahar Agrana Roman in raporturile cu fermierii cultivatori de sfecla de zahar, anuntata inca de anul trecut, va aduce in acest an o crestere a suprafetelor cultivate. Inginerul Gheorghe Gheorghiu, din comuna Secuieni (Neamt), care a fost asta-toamna gazda evenimentului de lansare a ofertei pentru acest an a fabricii din Roman, in raza de activitate a careia se afla si judetul Bacau, a extins cu aproape 40% suprafata cultivata cu sfecla de zahar. Facilitatile din contractul cu fabrica si pretul bun si sigur sint principalii factori care l-au determinat sa faca acest pas. Fermierul cultiva terenuri agricole si in judetul nostru.
„Am cultivat cu sfecla de zahar, pina acum, circa 55 de hectare – ne-a informat Gheorghiu. Atit am avut si anul trecut. Anul acesta am crescut la 70 de hectare, pentru ca se merita”. Cind spune „se merita”, fermierul are in vedere in primul rind profitul pe care l-a obtinut tn 2011: „Profitul ne-a permis sa achizitionam un tractor de 160 CP, John Deer, nou. L-am platit mai ales cu ce am obtinut din sfecla de zahar, pentru ca banii din aceasta directie vin la sfirsitul anului incheiat si inceputul celui care abia incepe. Fabrica de zahar, pentru a stimula producatorii de sfecla, si-a achitat obligatiile pina in Anul Nou. Eu am luat, ca diferenta la ce am primit initial, aproape 300.000 de lei. Am platit ingrasamintele, saminta de sfecla si recoltatul, cam 200.000 de lei, iar diferenta am incasat-o cash”.
Sfecla 2011: 60 de tone la hectar
Pe 55 de hectare cultivate cu sfecla, Fast Agri a facut 3.308 tone de sfecla. Adica peste 60 de tone la hectar. Productia putea fi si mai buna – sustine fermierul -, pentru ca pe lotul cultivat a avut si ploaie si o densitate a plantelor in limite normale, circa 80.000 la hectar. Dar, a mai fost si un atac de daunatori, in zona Secuieni, care au lasat terenul gol in total pe doua-trei hectare, din 32. Daca in partea a doua a anului, in august-septembrie, ar fi avut precipitatii suficiente, fermierul se putea duce la 65 de tone la hectar. Pe un teren pe care altadata a facut si 70 – 80 de tone. „Anul trecut – a precizat agricultorul -, seceta, in zona noastra, nu a fost atit de mare ca in alte parti. Noi am depasit continutul de zahar contractat, de 15,5% si am ajuns la aproape 16%. Dar, in zona, unii au ajuns si la 17 sau 18%. Ei au primit un pret mai bun de la procesator. Cu fiecare procent de zahar in plus cistigi destul de mult”. Fermierul spune ca deficitul de precipitatii din 2011 nu a fost stins cu zapada din aceasta iarna. Acum ar mai trebui 40 – 60 de litri de apa pe metrul patrat.
Facilitati ca anul trecut
Facilitatile acortdate de procesator sint la nivelul anului trecut: se ofera saminta prin intermediul fabricii, dar si 6.000 kg de ingrasamint la hectar. Fermierul isi asigura pesticidele pe alta filiera, in special de la Alcedo, cu plata la recoltare. „Aceasta ne ajuta mult – recunoaste cultivatorul. Acum, la infiintarea culturii, ai nevoie de trei-patru mii de lei la hectar. Dar urmeaza erbicidarile si tratamentele, plus motorina consumata. incheierea unui contract cu fabrica iti garanteaza un pret, fata de alte culturi la care fluctuatiile de pret sunt foarte mari. Desfacerea la sfecla este asigurata, in timp ce la alte culturi nu exista o retea pe care sa te bazezi”.
Daca anul trecut au platit 35 de euro pe tona, in 2010 abia au dat 28 – 29 de euro. Asociatia Cultivatorilor de Sfecla de Zahar a pus problema pretului, foarte scazut chiar fata de alte fabrici din Rominia. De aceea, in 2011 si suprafata cultivata in zona a fost foarte mica. Multi fermieri s-au retras. Cheltuielile sint foarte mari la acaesta cultura. „Anul acesta am facut o siumulare – spune Gheorghiu. Pentru o productie de peste 60 de tone la hectar, cheltuiala se duce la 7.000 – 8.000 de lei. Plus riscurile in cultura. Fata de anul trecut, s-au scumpit motorina, pesticidele si ingrasamintele, cu circa 10 – 15%. Exact cit valoarea compensatiei pentru acciza la motorina. Dar, daca vrei sa faci productie, trebuie sa investesti”.
Lasă un răspuns