Infiintarea unui camin pentru batrini la Hirja, a unor asezaminte social-filantropice in Bacau si in localitatile din judet, sfintirea si resfintirea a numeroase biserici, sint citeva din lucrarile care s-au realizat in zona Bacaului in ultimii 12 ani, de cind Preasfintitul Ioachim Bacauanul a fost ales in treapta slujirii arhieresti. Iar daca ziua de nastere a serbat-o alaturi de ostenitorii si batrinii de la Hirja, ziua de 1 mai a fost petrecuta de episcopul Ioachim prin participarea la Sfinta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopala ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman si prin prezenta la slujba de Te Deum, alaturi de preotii si credinciosii veniti din toate colturile Eparhiei. La finalul rugaciunilor, preotul Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, a facut o prezentare concisa, dar relevanta, a activitatii Preasfintiei Sale în acesti 12 ani, amintind, printre altele, si de impresionantul proiect ce se deruleaza în Parcul Melchisedec, aproape de finalizare, prin care se vor realiza un ”Centrul de zi pentru copii din familii în dificultate” si ”Centrul Social Multifunctional”, doua obiective social-filantropice reprezentative pentru întreaga Eparhie. La rindul sau, Preasfintitul Parinte Episcop-vicar Ioachim Bacauanul a multumit Bunului Dumnezeu pentru toate cele rinduite, precum si tuturor celor care i-au fost si îi sunt alaturi pe acest drum al slujirii Bisericii vazute lui Hristos. ”Ce-am fi putut face, daca Hristos n-ar fi cu noi? Mintuitorul ne spune tuturor: Fara Mine nu puteti face nimic. Iar noi, care vizualizam, întru nevrednicia noastra, prezenta Lui în Biserica de pe pamint spun voua ca: fara voi nu as fi putut face nimic, pentru faptul ca totul se face în comuniune cu Hristos. Iar daca îl punem pe Hristos în centrul lucrarii noastre sinergice, în centrul activitatilor noastre multilaterale, atunci lucram cu El si, prin El, orice ce este rînduit noastra în aceasta viata. Cei 12 ani de slujire arhiereasca sunt o împlinire, dar nu stiu cit s-a recunoscut sau se va recunoaste Hristos în lucrarea noastra, de aceea îl rog pe El sa socoteasca ca dreptate pentru mîntuire tot ceea ce am împlinit pentru Biserica Sa, întru smerenie si ascultate desavirsita, ascultare fata de poruncile evanghelice, fata de Hristos, fata Sfintul Sinod al Bisericii noastre”, a declarat Preasfintia Sa. Totodata, ierarhul si-a amintit momentul cind a fost instalat ca arhiereu-vicar al acestei eparhii, fapt ce a consemnat implicarea într-o activitate complexa a Bisericii. ”Îmi amintesc cu bucurie, dar si cu resemnare si smerenie, de acel moment petrecut în incinta acestei de Dumnezeu pazitei Eparhii a Romanului si Bacaului, cind mi s-a asezat pe cap mitra, ce reprezinta coroana arhieriei. Atunci, mi-am adus aminte ca mi se asaza, ca si lui Hristos, o coroana de spini, pentru ca nu m-am angajat la o viata comoda, cum nici Hristos, Dumnezeu fiind, care a venit pe pamint, lasind sînurile Sfintei Treimi, nu a nu a ales o cale comoda, ci una a smerenie, a Golgotei”, a mai adaugat PS Parinte Ioachim Bacauanul.
12 ani de slujire arhiereasca pentru PS Episcop Ioachim Bacauanul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.