Centrul Europe Direct Nord-Est, impreuna cu structura gazda Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est, organizeaza, cu ocazia Zilei Europei 2012, Conferinta „Europa 2020 – Promovarea relansarii economice, guvernanta economica si ocuparea fortei de munca”. Evenimentul are loc pe 9 mai, in sala de conferinte a Hotelului Central Plaza din Piatra Neamt, in intervalul orar 10, 00 – 14,00.
Obiectivul conferintei – spun organizatorii – este promovarea principiilor si elementelor cheie ale strategiei EU 2020 si a corelatiilor acesteia cu Strategia regionala pentru perioada 2014 – 2020, in rindul reprezentantilor administratiilor publice si ai mediului de afaceri.
Au fost invitati lectori din Ministerul Finantelor Publice – Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, Grupul de Economie Aplicata, Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iasi si Fundatia pentru Dezvoltare Economica si Integrare Europeana. (Petru DONE)
Lasă un răspuns