Ziua de 16 mai, când se împlinesc 200 de ani de la semnarea Tratatului de pace ruso-turc, prin care actualul teritoriu al Republicii Moldova a fost anexat la Imperiul Ţarist, a fost declarată zi de doliu de Primăria municipiului Chişinău.
Potrivit şefului Cabinetului primarului general, Lilian Carp, la 16 mai drapelele vor fi coborâte în bernă. În acest fel, Primăria a decis să susţină Consiliul Unirii, care a solicitat anterior autorităţilor să comemoreze la nivel naţional această zi.
Totodată, Consiliul Unirii şi Acţiunea 2012 au anunţat luni că vor organiza pe 13 şi pe 16 mai mai multe manifestaţii de comemorare a anexării Basarabiei la fostul Imperiu Rus. Duminică, 13 mai, va fi organizat un marş de comemorare din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre ambasadele Rusiei şi Turciei, iar seara, la Teatrul verde, va avea loc o manifestaţie artistică la care vor evolua şi naistul Gheorghe Zamfir şi interpretul român Gheorghe Turda. La 16 mai, când se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei, de asemenea vor fi organizate un şir de manifestaţii, inclusiv un Te Deum în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Organizatorii le-au cerut instituţiilor statului să ia măsuri sporite de securitate, în condiţiile în care o manifestaţie similară a provocat recent altercaţii la Chişinău.AGERPRES
florin a zis
dragi frati basarabeni noi moldovenii din tara mama suntem mereu alaturi de voi ,nimeni nu a facut atata rau romaniei cat ne-a facut rusia ,asdar suntem alaturi de voi si avem datoria sacra sa luptam impreuna impotriva acestui rau mondial care se numeste rusia pana la reintregirea hotarelor de la 1918.basarabia ,cernauti ,hotin si cele doua judete de pe bratul chilia inapoi la ROMANIA,asa sa ne ajute DUMNEZEU