~6 min lectură 0 comentarii

Un Bacau mult mai curat inainte si dupa „Let’s Do It, Romania!”

Redacția Ziarul de Bacău

Peste 3.500 de voluntari bacauani, persoane de toate virstele si categorii profesionale, si-au unit fortele pentru „Let’s Do It, Romania!” 2012, eveniment desfasurat simbata, 12 mai, la nivel national, avind ca scop curatarea tarii de deseuri intr-o singura zi. Copii si adulti, de la simpli cetateni, pina la reprezentanti ai autoritatilor locale au actionat pentru salubrizarea mai multor zone din judet acoperite de deseuri, reusindu-se astfel colectarea a circa 7.300 de saci de gunoaie. Surpriza – imbucuratoare! – a editiei din acest an a constat in aceea ca voluntarii, indiferent de zonele din judet in care au actionat, au constatat ca acestea, comparativ cu alte dati, erau mult mai curate. Astfel se explica si diferenta mare de cantitati de deseuri colectate, de la 17.000 de saci in 2011, la circa 7.300 in 2012. Si-n acest an, actiunea a fost coordonata la nivel local de Asociatia Terra Mater Bacau. Potrivit datelor furnizate de reprezentantii acesteia, din totalul participantilor, circa 1.500 au fost doar din municipiul Bacau, cantitatea de deseuri colectate fiind de circa 2.500 de saci.

Bucurie pe Aria naturala protejata „Lacul Bacau II”

Pentru cei circa 150 de voluntari care au actionat simbata in zona Lacul Bacau II, arie naturala protejata aflata in custodia Centrului Regional de Ecologie Bacau, participarea la salubrizare s-a transformat in mai putin de doua ore, in activitate de agrement. Pentru zona amintita si-au unit fortele elevi de la Scoala „Mihai Dragan” din Bacau si Colegiul „Mihai Eminescu” Bacau, voluntari ai CRE Bacau si salariati ai Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Bacau, tuturor nu mica fiindu-le surpriza si mare bucuria de a constata ca… nu prea au de-a face cu gunoaie. In urma actiunii s-au strins circa 40 de saci, dupa mai putin de doua ore participantii alegind sa-si mai petreaca putin din timpul liber pe arie pentru a se bucura de piesajele pe care aceasta le ofera.

Jandarmii spun ca bacauanii au devenit mai responsabili

Aproximativ 100 de jandarmi au participat simbata la campania de ecologizare desfasurata la nivel national sub sloganul „Let’s Do It, Romania!”. Jandarmii au actionat pe str. Constantin Musat si in zona drumului national DN 11, spre iesirea catre municipiul Onesti. „Ne-am adus astfel contributia la refacerea ecosistemului si implicit la protejarea naturii, incercind astfel sa restabilim raporturile normale dintre mediu si om. Peste 60 de jandarmi au raspuns prezent la aceasta actiune care s-a concretizat cu stringerea a 120 de saci plini cu gunoaie menajere. Imbucurator este faptul ca in zona noastra de responsabilitate nu am mai gasit atit de multe gunoaie ca anul trecut. In aceste conditii, putem trage concluzia ca bacauanii au devenit mai responsabili si nu mai arunca gunoiul la voia intimplarii”, a declarat mr. Sebastian Cretu, ofiter de relatii publice in cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean (IJJ) Bacau. El spune ca jandarmii au plusat si au adunat gunoaiele si de pe terenurile invecinate. La fel ca ei au actionat si jandarmii din municipiul Moinesti si orasul Comanesti. „La actiune au participat cite 15 cadre de la fiecare structura. Gunoaiele au fost depozitate in locuri bine stabilite de organizatori, urmind ca sacii sa fie ridicati de firme specializate”, a adaugat Cretu.

Voluntari din Penitenciar, pentru „Let’s Do It, Romania!”

Un grup de 15 femei private de libertate, clasificate in regim deschis si semi-deschis din cadrul Penitenciarului Bacau, au participat, simbata, la actiunea „Let’s Do It, Romania!”. Ele s-au oferit voluntar pentru a participa la actiunile de ecologizare a zonelor Stefan Guse si Arcadie Septilici din Bacau. Sacii si manusile menajere au fost asigurate de catre Asociatia Terra Mater Bacau. Au participat la actiune si angajati ai Penitenciarului care s-au oferit ca voluntari.

Centrul de Reeducare din Tirgu Ocna, implicat in campania „Let’s Do It, Romania!”

Un numar de 10 minori custodiati de Centrul de Reeducare Tirgu Ocna au participat simbata, 12 mai, intre orele 8.30-13.00, la activitati de igienizare si curatare a zonelor limitrofe unitatii, in cadrul campaniei „Let’s Do It, Romania!”. In baza protocolului incheiat intre Asociatia „Viitorul in Zori” Bucuresti- organizatorul campaniei si Administratia Nationala a Penitenciarelor, cei 10 tineri au ecologizat albia riului Trotus, in zona podului Raducanu. Actiunea a fost organizata in colaborare cu Primaria Tirgu Ocna, care a pus la dispozitie uneltele necesare derularii activitatii. De asemenea, din majoritatea unitatilor penitenciare, persoane private de libertate au participat in calitate de voluntari la Ziua de Curatenie Nationala. „Participarea minorilor la aceasta campanie a avut ca principal scop dezvoltarea spiritului civic, a sentimnetului de apartenenta la societatea civila, precum si a sentimentului de responsabilitate fata de mediul inconjurator”, a declarat inspector principal de penitenciare Nicoleta Triandafil, purtatorul de cuvint al Centrului de Reeducare Tirgu Ocna.

Ceva mai mult de treaba pentru voluntarii de la Ape si voluntarii din Buhoci

Spre deosebire de alte echipe de voluntari, cea formata din salariatii Administratiei Bazinale de Apa Siret si Sistemul de Gospodarire a Apelor Bacau a avut mai mult de lucru, zonele in care au actionat in cadrul campaniei „Lets’ Do It, Romania!” fiind malurile unor cursuri de apa din judet. Voluntarii, circa 80 la numar, au facut curat pe piriul Barnat in municipiul Bacau, de la Lacul de Agrement spre Podul cu Lanturi, pe riul Trotus in Onesti si Agas, pe piriurile Sugura si Cotumba in Agas si in zona de protectie a acumularii Poiana Uzului. Rezultatul actiunii a fost: stringerea aproximativ a 300 de saci de deseuri. Mai mult de lucru la capitolul salubrizare au avut si voluntarii din comuna Buhoci, circa 130, elevi de la Scoala din Buhoci, coordonati de cadrele didactice Luminita Istoc, Maria Cristina Boiangiu si Adriana Cadar. Acestia au actionat pe malul Siretului, zona protejata in cadrul Natura 2000 si Dospinesti, reusind stringerea peste 150 de saci de deseuri.

Un altfel de „Let’s Do It!”, la Racova

O actiune mai aparte a avut loc, desi in afara campaniei efectiv, „Let’s Do It, Romania!”, in comuna Racova, judetul Bacau. Aici, 18 elevi de la Scoala „Ion Borcea” Racova, insotiti de invatator Ana Focsa, au participat si ei la salubrizarea mediului inconjurator, in curtea Caminului Cultural Racova, in curtea scolii si in zona izvorului de linga Muzeul „Ion Borcea”. Proiectul a fost initiat si sustinut de Mihail Cojocaru, reprezentat al Caminului Cultural Racova, cu sprijinul primarului comunei, Vlad Toader si al cadrelor didactice de la Scoala „Ion Borcea” Racova, director Liliana Naconecini si invatator Ana Focsa. Copiii au dat dovada de mult entuziasm si spor, reusind sa debaraseze mizeriile din zonele in care au actionat, cantitatea strinsa fiind de circa 30 de saci de deseuri. Acestia au fost rasplatiti de organizatori, la final, cu excursie in comuna si imprejurimi de care cei dintii au fost foarte bucurosi.

Madalina ROTARU, Ramona IONESCU, R.D. BUSNEA, Ovidiu PAULIUC

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.