Pe strada Mihai Eminescu este situata singura biserica a Sfintilor Imparati Constantin si Elena din municipiul Bacau. O curte larga, curata, frumos si bine chivernisita, semn al prezentei nu doar de preoti, ci si de oameni gospodari, si cinstitori de cele sfinte. „La 1842 boierul Enache Crupenski facu biserica Sfintii Imparati. El dadea bani si boiernasul Antohi Birzu, un bun prieten si bun crestin, a priveghiat zidirea de la inceput si pina la sfirsit. Oamenii vazind pe Antohi Birzu in fiecare zi intre lucratori si platind, credeau ca el face biserica, si de aceea chiar si pina azi unii zic «biserica Birzului». Boierul Crupenski inzestra biserica si cu o mica mosioara de la Bratila”, insemna, in cartea dedicata Bacaului, Costache Radu. Daca despre mosia de la Bratila nu se mai stie nimic, bacauanii stiu ca ziua de 21 mai inseamna o mare bucurie pentru biserica „Sfintii Imparati Constantin si Elena”.
Dupa cum se cunoaste, lacasul de cult din Bacau a fost zidit intre anii premergatori revolutiei pasoptiste, respectiv intre 1842 -1845, iar ctitorii sfintului lacas sint boierii Enachi Krupenski si Anton Birzu. In urma executarii unor lucrari de pictura in anul 1923, dupa desenele realizate de George Sterian, care au servit mai apoi la pictura manastirii Curtea de Arges, biserica „Sfintii Imparati” a devenit cea mai frumoasa biserica din Bacau.
In casele din curtea bisericii a fost multa vreme o scoala, infiintata in 1846, in care se pregateau candidatii pentru primirea in Seminarul Socola. Chiar daca timpul a trecut, sfintul lacas, al carui paroh este preotul Ioan Chiribau, se prezinta credinciosilor ca o adevarata carte de vizita a urbei. O casa de praznuire noua, pictata in stil neobizantin, un agheazmatar si un luminar, toate construite cu fondurile credinciosilor din zona si cu sustinerea Primariei Bacau.
Lasă un răspuns