• măsura a fost luată după ce s-a constatat că benzile suplimentare apărute în urma supralărgirii Drumului European E85 au început să fie folosite de automobiliști drept locuri de parcare
O echipă mixtă formată din inspectori din cadrul Primăriei Bacău și ai Poliției Municipale, dotată cu un sistem de blocare a roților de la mașini, îi va urmări de astăzi pe automobiliștii care vor parca în locuri neautorizate. Măsura a fost luată la întîlnirea dintre reprezentanții administrației publice locale, ai societăților de transport public local și ai Poliției Municipiului Bacău, desfășurată ieri la sediul Primăriei. „Pînă acum, Primăria Bacău avea în dotare doar un singur echipament de blocare a roților. Dată fiind procedura destul de complexă, într-o singură zi nu putea fi aplicat sistemul de blocare a roților decît la cel mult 20-25 de mașini. De mîine, una din echipele de control va supraveghea circulația din partea de nord a orașului, începînd de la Tic-Tac, iar cea de-a doua va monitoriza zona de sud a Bacăului”, ne-a declarat viceprimarul Dragoș Benea. El a precizat că cele două echipe de control vor avea în atenție, în mod special, circulația de pe E85. „Supralărgirea Drumului European E85 a fost fost făcută pentru a fluidiza traficul extrem de intens din municipiu. Am constatat, însă, că noile benzi suplimentare au început să fie folosite de automobiliști drept locuri de parcare”, a explicat viceprimarul Benea. Așadar, automobiliștii care își vor mai parca de astăzi mașinile pe străzile care se suprapun cu E85 riscă să scoată din buzunar un milion de lei pentru a-și vedea deblocate roțile de la autovehicol. (E. SOLOMON)
Lasă un răspuns