Trei persoane au ajuns ieri in stare grava la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau dupa ce au cazut victime ale unor incidente aparent nesemnificative. Un astfel de caz este al unei femei din Margineni, judetul Bacau, Angela F. de 35 de ani, care a fost muscata de miini si de picioare de un ciine. Femeia, diagnosticata cu plagi multiple, nu a ramas, din fericire, internata, dupa curatarea ranilor si administrarea vaccinurilor aferente fiind trimisa la domiciliu cu reteta. Un caz deosebit de grav il reprezinta cel au unui tinar de 36 de ani din Valea lui Ion, comuna Blagesti. Acesta a cazut din ciresul in care se urcase sa culeaga fructe, in cadere infigindu-se cu pieptul intr-un obiect necunoscut, ascutit. „Pacientul prezenta plaga contuza axilara dreapta, fiind internat la Chirurgie pentru tratament de specialitate”, a spus Mirela Romanet, purtator de cuvint SJU Bacau. Un al treilea caz deosebit de grav intrat ieri in atentia medicilor de la SJU Bacau a fost si cel al unui barbat de 80 de ani din Bacau. Acesta a fost adus in unitatea medicala dupa ce a fost gasit cazut in curtea casei, inconstient. Pacientul, prezentind o fractura craniana si hematom sudural, a fost internat la Terapie Intensiva, medicii incercind sa depisteze si cauzele producerii accidentului. (M. R.)
Lasă un răspuns