Un eveniment regal!
În „zgomotul” cotidian românesc este cu adevărat dificil să mai distingi cu claritate evenimentele cu adevărat semnificative. Probabil că foarte puțini știu că sâmbătă, 5 aprilie 2014, s-au aniversat 110 ani de existență a celei mai longevive organizații civice din țara noastră: Automobil Clubul Român. În 1904, în Salonul Hotelului Boulevard din București (clădirea încă există), un grup de automobiliști pasionați au înființat ACR, organizație care a fost printre primele zece cluburi de profil din Europa și între primele 14 din lume. În același an, sub egida lui, se organizează prima cursă automobilistică din România, pe traseul București – Giurgiu – București (120 km). În 1905 devine membru al Asociației Internaționale a Automobil Cluburilor Recunoscute de la Paris, iar în 15 decembrie 1906 Prințul George Valentin Bibescu reprezintă România la conferința acestei organizații. Așa începe destinul… regal al ACR.
După recunoașterea oficială, prin lege, a Clubului, în 1909, personalități marcante ale epocii contribuie la dezvoltarea și promovarea acestuia. În 1914, ACR își schimbă Statutul și devine Automobil Club Regal Român, punându-se sub patronajul Casei Regale. Timp de 33 de ani, Regii României au fost președinți de onoare ai Clubului, dând o nouă dimensiune activității interne și internaționale. Așa a fost posibil ca, după Primul Război Mondial, România să găzduiască, în 1926, prima cursă București – Paris și retur, fără oprire, performanță realizată de Henry Manu, însoțit de N. Constantinescu, pe o mașină Buick. Au urmat alte rezultate de palmares. În 1931, Marin Butculescu, pe un Chrysler Imperial, doboară recordul de viteză, parcurgând distanța Paris – București în 40 de ore (chiar dacă nu existau autostrăzi!). În 1936, Petre Cristea și Ion Zamfirescu, pe un Ford V8, câștigă Raliul Monte Carlo, performanță considerată, și astăzi, ca fiind cea mai importantă pentru automobilismul din România.
După 1990, tradițiile ACR au fost recunoscute și a fost reînnodată legătura cu întemeietorii și protectorii Clubului. Este știută pasiunea pentru automobilism a Majestății Sale Regele Mihai I. Din momentul reîntoarcerii în țară, legătura Sa cu ACR a fost strânsă. Poate tocmai de aceea conducerea aleasă la sfârșitul lui martie 2014 și-a propus inițierea unor demersuri oficiale pentru readucerea Clubului sub patronajul Casei Regale. Ar fi un gest reparatoriu moral și o recunoaștere deplină a celor care au făcut istorie în ACR vreme de 110 ani.
Șt. RADU
Bibi a zis
Da’ un cuvant, ceva, despre cei care au distrus ACR-UL ? Mai avem ACR in Bacau ? Mai avem service-uri ACR ? Mai avem ACR ?