Un afacerist din Comănești a recunoscut la DNA Bacău faptul că a obținut un contract de la Primăria Comănești folosind documente și declarații false. Ion Ștefănescu, proprietarul Arhivolta SRL, a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus sesizarea instanței de judecată, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților Ion Ștefănescu, la data faptei administrator al Arhivolta SRL, și a firmei menționate, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut că, în data de 30 aprilie 2014, în cadrul atribuirii unui contract de „Reabilitare de străzi urbane, trotuare și iluminat public în orașul Comănești, județul Bacău” de către UAT Orașul Comănești, Ion Ștefănescu, în calitate de administrator al Arhivolta SRL, a prezentat mai multe declarații și documente false, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene nerambursabile, în valoare de 181.018 lei. Paguba a fost achitată între timp, către MDRP, de firma Arhivolta SRL.
În prezența avocaților, Ion Ștefănescu și firma sa au declarat expres că recunosc comiterea faptelor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora. Astfel, Ștefănescu va efectua un an și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Firma Arhivolta SRL a primit drept pedeapsă 13.500 lei amendă penală.
Pe parcursul termenului de supraveghere, Ion Ștefănescu va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Bacău sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău – Centrul de Primire în Regim de Urgență Bacău.
Codrin a zis
In alte cazuri de ce DNA Bacau a acoperit aceleasi fapte? E vorba de date false, inexacte, in anumite comune unde primari, viceprimari, contabili si consilieri locali au fraudat fonduri APIA.
Laurentiu a zis
De ce a acoperit? Pentru ca ,,le place spaga,,? Credeti voi, dragi cetateni ai Bacaului, ca mastodontii de sute de mii de euro construiti pe langa Bacau, de catre politisti, procurori, judecatori, inspectori APIA, ai Camerei de Conturi, etc, limuzinele de zeci de mii de euro, puteau fi facute fara spaga? Numai cazul ,,Caracal,, din ultimele zile arata putregaiul din societatea romaneasca, coruptia endemica ce a mutilat pe oameni, pe politrucii mizerabili care au devalizat judetul de 30 de ani.
STAN a zis
Este aceiasi persoana care este si director la SSPM.
Si pensionar si angajat la stat si cu probleme cu DNA.
Totul pe merit in orasul condus de primarul mocheta !
Viorel a zis
Codrin are dreptate. Inspectorii APIA, in vremea lui Melinte, erau ,,cumparati,, ca sa nu sesizeze DNA pentru fraude cu fonduri UE. Erau ,,spaguiti,, de cei din anumite primarii? Aparusera, prin 2010-2012 niste anchete foarte documentate, pe la Adevarul, dar care au fost dosite de catre cei din DNA, ca trebuiau sa ,,manance,, parvenitii ceva ca sa-si termine viloaiele si sa-si cumpere jeepane, calicii parveniti. De Melinte de la APIA Bacau se mai stie ceva? Sau a crapat?