La începutul lunii septembrie, ambasadorul Germaniei, Excelența Sa Andreas von Mettenheim, atenționa România cu privire la faptul că „fenomenul corupției (la noi în țară – n.a.) are un cost economic de circa 120 miliarde de euro pe an”… Cifra este colosală, reprezentînd peste 10 la sută din PIB! În atari condiții, te-ai aștepta ca instituțiile Statului (de drept, de drepți, de care o fi el!) să-și concentreze toate resursele materiale și de inteligență (sic!) pe frontul combaterii acestei „molime” românești.
În realitate, asistăm („televizionistic”) la reținerea și cercetarea unor medici acuzați că ar fi luat „imensa” șpagă de 300 de lei (două cartușe de țigări sau două buchete de trandafiri…) sau la cercetarea unor elevi care au strîns bani pentru „protocol” la bac. Cînd vine vorba de marii corupți din spațiul politic, plonjăm în plin spectacol absurd. Dosarele se construiesc din condei și din interceptările telefonice. Tone de transcrieri ale unor înregistrări executate legal (peste 200 de mandate în primele șase luni ale acestui an!) hrănesc întreaga societate românească. Procurorii însăilează (cu ele!) dosare de-a dreptul „beletristice”, ofițerii (acoperiți sau nu) își întocmesc notele informative, agenții de influență mai cîștigă un ban „scăpînd” către prietenii din presă cîte o intercepatre deocheată, televiziunile au subiecte pentru dezbateri fluviu, iar „șmecherii sistemului” – în acest timp – își continuă nestingheriți afacerile sub protecția celor plătiți să lupte cu flagelul corupției.
Iată, însă, că, din cînd în cînd, avem parte și de cîte o ispravă mai acatări. Deoarece toată lumea ascultă și înregistrează pe toată lumea, slujbașii din sistem (subofițerii responsabili cu căștile și chiar șefii lor care aprobă trimiterea acestor documente către instanțe) s-au plictisit și au intrat în rutină: nu-i mai interesează „subiecții” (țintele, urmăriții sau cum le-or fi spunînd…). Dau drumul la date de-a valma.
Așa s-a ajuns în situația penibilă (pentru structurile de siguranță ale unui stat) ca președintele țării să cadă pe tehnică și apoi să fie publicate discuțiile înregistrate. Ce protecție pot să-mi asigure mie, cetățean contribuabil, serviciile speciale dacă ele nu sunt în stare să protejeze instituția prezidențială?! În ce colț al lumii convorbirile dintre înalții demnitari ai statului sunt publice? Pentru „indiscreții” similare, Julian Assange (WikiLeaks) este urmărit internațional și se ascunde în Ambasada Ecuadorului din Anglia.
La noi, sunt cercetați cei care au primit documentele și nicidecum cei care le-au emis. N-am auzit de vreun general degradat, de vreun serviciu desființat sau vreun judecător sancționat. Statul și-a demonstrat fragilitatea, iar instituțiile de forță (atît de apreciate de domn Băsescu) și-au etalat public imensa incompetență ascunsă de formule precum „secrete”, „speciale” sau – și mai cool – „intelligence”. Pentru domn prezident, proverbul „Prietenii la nevoie se cunosc!” a căpătat valențe extrem de concrete. Așteptăm episodul următor…
Ștefan RADU
Lasă un răspuns