Primarii din județ care au participat ieri la ședința Comisiei Consultative au putut asista la demararea oficială în județul nostru a programului național „100 de proiecte pentru România”. Este, practic, vorba despre posibilitatea acordată primarilor de la comune și orașe să întocmească proiecte în diverse domenii și, după ce se găsesc sursele de finanțare, să fie puse în practică. Numai că și în acest caz intervine problema financiară. Primarii își pot pune pe hîrtie ideile, dar statul nu se obligă să vină cu bani. Cei doi reprezentanți ai Ministrului Administrației Publice (MAP), prezenți ieri la Bacău, au explicat că MAP ar urma să fie un intermediar între primării și finanțatori, dar fără însă să-și ia obligația să găsească neapărat banii. Singurul lucru clar pînă acum este că un proiect propus de o primărie, fie ea și de la țară, poate fi folosit și de alte primării din județ sau chiar din țară, inclusiv în cazul orașelor, dacă se pretează la așa ceva. Mai mult, un proiect aflat deja în finanțare, poate fi din nou propus, în speranța că se va mai găsi și altă sursă de venit, iar el să poată fi reluat cu alte fonduri. Nu doar primăriile se pot înscrie în acest program, ci și consiliile județene și chiar prefecturile. Programul „100 de proiecte pentru România”, lansat din această lună în toată țara, este o copie după modelul italian, unde ideea a dat rezultate notabile pentru dezvoltarea activității din administrație. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns