Un bărbat căutat de autoritățile judiciare italiene pentru furtul unui autocamion în care se aflau aparate de jocuri de noroc a fost depistat de polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Bacău, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R.
Este vorba despre un tânăr de 21 de ani din județul Bacău, pe numele căruia autoritățile judiciare italiene au emis mandat europene de arestare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. El este bănuit că, în cursul lunii martie 2014, împreună cu alte persoane, ar fi sustras un autocamion ce conținea aparate de tip videopoker, pe care ulterior le-au vândut. Bărbatul a fost prezentat Curții de Apel Bacău, care a confirmat mandatul European de arestare, urmând a fi predat autorităților judiciare italiene. (Florin C.)
Lasă un răspuns