Tirgul de Procoava si-a deschis ieri portile pentru o noua editie. Primaria municipiului Bacau organizeaza, în perioada 6 – 9 octombrie, a treia editie a Tirgului de Procoava, în cadrul „Zilelor Bacaului” 2011. Evenimentul, gazduit de Piateta din fata Casei de Cultura, este organizat în colaborare cu Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Fundatia „Civitas Bacoviensis” si Muzeul Etnografic al Moldovei. O noutate semnificativa fata de editiile precedente este expozitia „Arc peste timp”, organizata în colaborare cu Ordinul Arhitectilor, care va prezenta cladiri reprezentative realizate în ultimii cinci ani în Bacau. De asemenea, bacauanii pot vedea si cumpara obiecte lucrate manual de la peste 50 de expozanti din toate colturile tarii. Mestesugurile populare reprezentate sint prelucrarea lemnului, olaritul, cojocaritul, pictura de icoane pe lemn si pe sticla, realizarea de masti, podoabe, împletituri din nuiele, rachita si sfoara, mobilier rustic. Mesterii populari promit demonstratii de maiestrie. Ei vor împartasi celor prezenti din secretele artei populare. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns