În ultimii ani, în fiecare dată de 20 noiembrie este aniversată Ziua Internațională a Drepturilor Copilului. 20 noiembrie este data la care comunitatea internațională a adoptat atât Declarația drepturilor copilului, în 1959, cât și Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, în 1989.
În Bacău, evenimentul a fost marcat de Fundația SOS Satele Copiilor, împreună cu partenerii săi, printr-o acțiune în cadrul campaniei „Toleranță 0 la exploatarea copiilor prin muncă”, desfășurată de fundație prin Centrul de consiliere și sprijin în comunele Racova, Gârleni, Hemeiuș, Letea Veche, Săucești. La eveniment, au participat, alături de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, și părinți, asistenți maternali, primari, directori de școli, medici de familie etc. care trăiesc în zona localităților amintite. „Prin campania «Toleranță 0 la exploatarea copiilor prin muncă» ne propunem să contribuim la intensificarea eforturilor de implementare și aplicare a legilor și politicilor menite să protejeze copiii împotriva exploatării economice, inclusiv a exploatării prin muncă și a cerșitului”, a declarat Rodica Marinoiu, reprezentanta locală a SOS Satele Copiilor. Proiectul va fi implementat în cele cinci localități din mediu rural unde organizația desfășoară de mai bine de șase ani activități de consiliere și sprijin pentru copii și părinți.
„În ultimii ani, în atenția asistenților sociali ai centrului nostru de consiliere și sprjin au ajuns mai multe cazuri de copii expuși riscului exploatării prin muncă, ocazie cu care s-a constat o cunoaștere deficitară a prevederilor legale și o mobilizare insuficientă din partea autorităților, instituțiilor și a membrilor comunității”, a precizat Rodica Marinoiu. Proiectul se adresează tututor actorilor sociali cu scopul de a-i conștientiza în privința formelor și a consecințelor exploatării prin muncă, de a-i responsabiliza și de a-i determina să acționeze în rețea, asigurându-le copiilor un mediu protector. Interesant că în proiect vor fi implicați și copii, cărora le va fi creat un cadru necesar pentru exprimarea liberă a opiniilor lor cu privire la acest subiect. Prin urmare, fundația va organiza șase mese rotunde și o reuniune, timp în care va fi vizionat și comentat filmul „Pentru cucerirea drepturilor noastre”, apoi vor fi dezbătute trei studii de caz.
„Totodată, vom disemina recomandările Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului referitor la al 3-lea și al 4-lea Raport oficial al României, precum și documentul «Protecția Drepturilor Copilului. Probleme identificate și propunerile de eficientizare a sistemului», elaborat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC). La final vom elabora și disemina o declarație de angajament de toleranță 0 la exploatarea copiilor prin muncă în cele cinci localități amintite”, a încheiat Rodica Marinoiu.
Florentin RADU
Lasă un răspuns