Primaria municipiului Bacau, prin Serviciul Public de Asistenta Sociala, a inceput luni, 17 octombrie actiunea de distribuire a produselor alimentare din Programul PEAD 2011. Acestea vor ajunge la toate categoriile defavorizate, care, conform legii, sint îndreptatite sa primeasca aceste produse. Pentru evitarea aglomeratiei s-au înfiintat patru puncte de distributie. La biserica ortodoxa Sf. Dumitru (intersectia Narcisa) a fost stabilit un centru distributie pentru persoanele cu handicap, neinstitutionalizate, gr. I si II, adulti si copii. La biserica catolica Sf. Nicolae, din zona centrala este stabilit centrul de distribuire alimente pentru pensionarii cu pensii de pina la 400 lei. La biserica catolica Fericitul Ieremia din zona Nord va fi centrul pentru someri, iar la centrul de zi Armonia (Str. Livezilor nr. 4A) va fi centrul de distributie ajutoare pentru persoanele beneficiare ale venitului minim garantat. Distribuirea produselor se face zilnic, de luni pina joi, între orele 8.00 – 16.00 , iar vinerea între orele 8.00 – 14.00. Produsele se ridica numai de catre beneficiari sau reprezentantii legali ai acestora, în baza documentelor justificative aferente fiecarei categorii de beneficiari în parte. Produsele (faina, malai, paste, biscuiti, orez, lapte praf) provin de la Uniunea European si nu sint destinate comercializarii. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns