Un barbat de 32 de ani, din Racaciuni, a distrus ieri, 20 martie, reteaua de cablu Romtelecom de pe raza a doua sate din localitatea de domiciliu, pentru a valorifica sirma de cupru. Gheorghe Marcus, salariat la o societate bacauana cu profil de lucrari de asfaltare si cai ferate, a taiat cu un ferastrau unul din stilpii de lemn care sustinea cablurile de alimentare. Dupa ce a dat jos metri intregi de cablaraie, Gheorghe Marcus s-a apucat sa desfaca cablurile pentru a ajunge la sirma de cupru. El a strins circa 40 de kilograme de cupru, pe care le-a pus intr-un sac. A luat, apoi, drumul Bacaului pentru a vinde ceea ce reusise sa adune. Doar ca nu a mai ajuns la societatea de valorificare a fierului, pentru ca a fost oprit de o patrula de agenti locali, in zona Garii Bacau. „El a trezit suspiciunile agentilor nostri pentru ca ducea un sac de rafie si o geanta voluminoasa si, la vederea lor, acesta a iutit pasul. Din discutiile cu politistii de la postul Racaciuni, Gheorghe Marcus se afla la al patrulea furt de acest gen, anul acesta”, a declarat purtatorul de cuvint al Politiei Primariei Bacau, Florin Podoleanu. Barbatul a fost predat politistilor din cadrul IPJ Bacau, pentru definitivarea cercetarilor. (Doina TIMUS)
Lasă un răspuns