Doctorul băcăuan Ciprian Dimitrie Olinic a murit azi, la Spitalul Universitar București, unde era internat de la sfârșitul lunii martie 2016. Docctorul fusese adus în comă, în urma unei septicemii.
Pentru doctorul Ciprian Olinic, s-au organizat două acțiuni de donare de sânge. Prima, pe 30 martie, care ss-a soldat cu succes, numărul donațiilor de sânge fiind neașteptat de mare, o dovadă că doctorul Olinic era apreciat și iubit.
După o perioadă de îmbunătățire a stării doctorului, situația s-a agravat, pacientul suferind și o intervenție chirurgicală.
Trei luni după aceea, familia, prietenii și colegii au făcul din nou apel public la donare de sânge, în urma agravării stării doctorului. Cu toate eforturile donatorilor și ale doctorilor care l-au tratat, doctorul Ciprian Olinic nu a mai putut fi salvat și a murit azi.
Doctorul Ciprian Olinic a fost chirurg și trata pacienți ai Spitalului Județean de Urgențe Bacău și ai clinicii private Luxor, pe care a înființat-o.
Condoleanțe!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleanțe familiei îndoliate!
Condoleante familiei si Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.
Nu cred…
Condoleanțe familiei din partea familiei Ditcu
A fost un doctor foarte bun intelegator. Dumnezeu sa ii erte
CONDOLENTE SI DUMNEZEU SA-L IERTE! IN VECI POMENIREA LUI! FAMILIA PAL NARCIS
SINCERE CONDOLEANTE FAMILIEI,D-ZEU SA IL ODIHNEASCA IN PACE,AM AVUT OCAZIA SA LUCREZ CU DANSUL SI SPUN CA A FOST UN OM DE APRECIAT,SINCER IMI PARE NESPUS DE RAU.
Condoleante familiei ! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !
Condoleante familiei indurerate ! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace !
Dumnezeu sa il ierte,un om cu suflet mare si maini de aur
Dumnezeu sa.l ierte!
Un doctor renumit!
Condoleanțe familiei îndoliate !!! Dumnezeu să – l odihnească în pace !!!
Condoleanțe familiei !!! Dumnezeu să – l ierte și să – l odihnească în pace !!!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleanțe familiei îndoliate! Fam. Palade Cristian
Condoleanțe familiei! Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Condoleante familiei indoliate.
Condoleante familiei! Dumnezeu sa il odihneasca!
D-zeu il va lua langa el cu siguranta,l-am cunoscut personal….dar cuvintele nu cred ca mai sunt de prisos acum!Condoleante familiei!
Cuvintele chiar nu mai sunt de prisos acum,l-am cunoscut personal si…..cu siguranta este langa D-zeu….Condoleante fam.!!!
Din pacate spitalul judetean bacau, a pierdut unul din medici buni..Nu stiu ce se intampla, dar nu exista saptamana sa nu moara cate un medic…si din pacate dintre cei renumiti…cum este dr. olinic…Condoleante!!..
Din pacate spitalul judetean bacau, a pierdut unul din medici buni..Nu stiu ce se intampla, dar nu exista saptamana sa nu moara cate un medic…si din pacate dintre cei renumiti…, cum a fost dr. olinic..Condoleante!!..
Dumnezeu sa il ierte !
Viata nedreapta! Condoleante !!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca !Condoleante !
A plecat dintre noi un suflet nobil și blând, un profesionist desăvârșit cu mâini de aur care a salvat multe vieți alinand sufletele bolnavilor și al familiilor lor.Astazi Bacaul este trist de această despărțire si mai sărac de această imensa pierdere.Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și să – i ierte toate greșelile din această viață !Multă putere familiei îndurerate, cu mult respect!
A plecat dintre noi un suflet nobil și blând, un profesionist desăvârșit cu mâini de aur care a salvat multe vieți alinand sufletele bolnavilor și al familiilor lor.Astazi Bacaul este trist de această despărțire si mai sărac de această imensa pierdere.Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și să -l ierte! Multă putere familiei îndurerate și greu încercate de această tristă despărțire. Cu mult respect pentru amintirea domnului doctor C.Olinic.
Dumnezeu sa-l ierte !
Condoleante familiei ! Dumnezeu sa l ierte !
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleante familiei, a fost un om bun.
DUMNEZEU SAL ODIHNEASCA IN PACE SI CONDOLEANTE FAMILIEI
D-zeu sa-l odihneasca in pace ..mare pacat ..a fost un doctor minunat !!