Unul dintre cei mai cunoscuți preoți din Bacău, Constantin Mardare, a murit joi dimineață, la vârsta de 97 de ani. În perioada 1964-1995, a fost paroh al Bisericii „Precista” din Bacău, iar între anii 1968-1990 a fost protopop al Protopopiatului Bacău.
„Cu durere sufletească, vă anunțăm că în dimineața zilei de 11 aprilie 2019, Părintele Constantin MMardare s-a mutat la Domnul, la vârsta de 97 de ani, după o lungă suferință, pe care a dus-o însă cu mult curaj și cu nădejde în Dumnezeu”, a anunțat Parohia „Precista”.
Trupul neînsuflețit al părintelui a fost depus la biserica „Precista” din Bacău. Credincioșii și toți cei care l-au cunoscut pe părintele Constantin Mardare sunt așteptați. Slujba „Stâlpilor” se va oficia începând din această seară, de la ora 18.00.
Slujba înmormântării va avea loc sâmbătă, 13 aprilie 2019, în biserica din parohia „Precista”- Bacău, după Sf. Liturghie, la ora 11.30.
Părintele Constantin Mardare – Repere biografice
Părintele C Mardare s-a născut la data de 11 februarie 1922, în comuna Săucești, satul Șerbești, județul Bacău, din părinții Vasile și Ortansa. S-a căsătorit cu tânăra Elena-Aurica în anul 1943, iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu două fete, acestea aducându-le numeroase bucurii și satisfacții, atât în plan familial dar și profesional, ele îmbrățișând cariera de profesor.
A absolvit Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman în anul 1940, apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie din Cernăuți, dar din cauza războiului a fost nevoit să continuie studiile de teologie la Suceava și la Institutului Teologic Ortodox de grad Universitar din Sibiu, unde a absolvit în anul 1944.
A fost hirotonit în treapta de diacon în septembrie 1943 la Curtea de Argeș, de către P.S. Emilian Antal, apoi după terminarea studiilor universitare de la Sibiu, este numit la Catedrala „Sf. Nicolae” din Bacău, unde ca diacon va sluji aici timp de 12 ani, până în anul 1955, după care va fi hirotonit preot de P.S. Teofil Herineanu, Episcop al Romanului și numit paroh la Capela „Sf. Treime” a Cimitirului Central din Bacău, desfășurându-și acolo misiunea până în anul 1964.
În perioada 1944-1948 a fost și profesor de religie la mai multe școli din orașul Bacău, reușind în acele vremuri tulburi pentru biserică și țară să cultive în sufletele tinerilor, dragostea și credința de Dumnezeu, iar timp de 11 ani, între 1968-1980, a lucrat în administrația bisericească, având funcția de Protopop al Protopopiatului Bacău.
Între anii 1964-2004 părintele Constantin Mardare slujește ca paroh și ca preot slujitor la Biserica „Precista” din Bacău. Aici, desfășoară timp de 40 de ani, o prolifică activitate misionară, administrativă și culturală, reușind să strângă în jurul său intelectuali, credincioși de toate vârstele, aceștia ajutându-l și susținându-l în lucrările întreprinse, dintre care amintim: pictarea bisericii în tehnica „fresco”, construirea turnului clopotniță, a gardului din cărămidă care împrejmuiește sfântul locaș, a aghiazmatarului din curte, împodobirea bisericii cu mobilier de stejar și cu cele necesare pentru cult, publicarea unor articole în revistele eparhiale și multe altele.
Părintele Constantin s-a distins prin talentul oratoric, vocea plăcută și cultivată, prin simțul său pragmatic, arătând iubire și jertfă pentru Biserica lui Hristos.
Misiunea sacerdotală și-a desfășurat-o sub trei regimuri politice timp de 76 de ani: monarhie (1943-1947), comunism – epocă a incertitudinii, a terorii și a incriminării, (1948-1989) și regimul democrat (1989-2019).
„Crucea Patriarhală”, cea mai înaltă disticție din Patriarhia Română i-a fost acordată de către P.S. Eftimie Luca, Episcop al Romanului și Hușilor, cu ocazia sfințirii Bisericii „Precista” din Bacău în anul 1990, încununând astfel întreaga osteneală și râvnă de care a dat dovadă în activitatea misionară desfășurată .
Începând cu 1 ianuarie 2004, și-a încetat activitatea administrativă din cadrul parohiei, fiind pensionat, însă a continuat să fie aproape de credincioșii pe care i-a păstorit, aducăndu-le mângâiere sufletească, și binecuvântare. (sursa: Biserica Precista, Bacău – Facebook)
Lasă un răspuns