Peste 500 de voluntari au participat la ampla acțiune derulată timp de șapte zile de Fundația de Sprijin Comunitar (FCS) Bacău, în parteneriat cu Instituția Prefectului și Primăria Bacău, sub denumirea de „Săptămâna Națională a Voluntariatului”.
Bilanțul provizoriu al acțiunii a fost prezentat ieri la sediul Instituției Prefectului, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat aproape toate organizațiile implicate. „Scopul conferinței de presă de astăzi este de a prezenta, mai mult, mesajul voluntarilor care s-au implicat în această acțiune și de a contura câteva dintre activitățile pe care aceste organizații le desfășoară în tot timpul anului”, a precizat Carmen Cioltan, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului. Ea a mai amintit și despre acțiunile de voluntariat la care a subscris Instituția Prefectului, anul trecut, inclusiv angajații instituției, subliniind participarea la activitățile de plantare de copaci din cadrul Programului „Țara lui Andrei”.
Totodată, au fost amintite și scopurile urmărite de „Săptămâna Națională a Voluntariatului”, și anume mobilizarea voluntarilor pentru dezvoltarea comunităților, atragerea sprijinului celorlalți pentru acțiunile voluntarilor și recunoașterea meritelor voluntarilor. În acest sens, până la această dată, în baza de date a Instituției Prefectului, au fost înscriși 236 de noi voluntari. Cei mai mulți sunt elevi ai Colegiului Național „V. Alecsandri” – 75, ai CN „Gh. Vrănceanu” – 58, ai Colegiului „Grigore Antipa” – 50, dar și elevi de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” – 22, ai Școlii Gimnaziale „Georgeta Mircea Cancicov” – 18 și ai Școlii Gimnaziale „Al. I. Cuza” – 13. „Voluntarii sunt cei care deschid poarta sufletului și surprind în manifestări fascinante frumusețea adevăratelor motivații ale existenței noastre, dăruirea, bunătatea, frumosul, iubirea”, a fost mesajul prefectului Claudiu Șerban.
Mai reținem și faptul că noii voluntari înregistrați și-au manifestat dorința de a se implica în activitățile de voluntariat, sprijinind atât Instituția Prefectului, cât și organizațiile non-guvernamentale active la nivelul județului. Astfel, pentru luna viitoare, este programată o participare la acțiunile de voluntariat inițiate la Comănești de fundația Habitat For Humanity, respectiv construcția unor locuințe destinate unor familii rămase fără un acoperiș deasupra capului. Au urmat câteva concluzii trase și de reprezentanții ONG-urilor participante la „Săptămâna Națională a Voluntariatului”, cât și ale unora dintre cei mai activi voluntari ai acestor organizații. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns