O simpla actiune de monitorizare desfasurata pe lacul Lilieci, zilele trecute, de voluntarii de la Centrul Regional de Ecologie (CRE) Bacau s-a transformat pentru acestia intr-o adevarata fuga dupa braconieri. Plecati pe lac cu scopul de a realiza materiale video cu speciile de pasari de pe apa, ecologistii s-au „impiedicat” de navoadele intinse ilegal de braconieri si de o ambarcatiune „camuflata” la 500 m de mal. „Am accelerat cu barca noastra pina la locul respectiv, nereusind insa sa prindem si sa identificam braconierul, acesta dind bir cu fugitii imediat ce ne-a vazut. Am gasit o ambarcatiune artizanala si doua visle si trei saci goi, semn ca plasele monifilament erau in apa. Una dintre ele inchidea tot cursul Bistritei, am scos-o, am eliberat pestii si am distrus-o”, a precizat Gabriel Gritcu, coordonatorul CRE Bacau. Totodata, braconierul a ramas si fara barca, membrii CRE confiscind-o. „In ciuda eforturilor si semnalelor de alarma pe care le tragem mereu, braconajul se va practica, probabil, cu nonsalanta, in continuare. Unul dintre obiectivele noastre, de altfel, este de a gasi resursele financiare prin care sa putem asigura paza permanenta pe ariile naturale protejate pe care le avem in custodie”, a mai spus Gritcu. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns