Părinții absolvenților de clasa a VIII-a care au trecut prin Evaluarea Națională pot vedea lucrările scrise de copii așa cum au fost ele redactate de autori și corectate de evaluatori.
Conform unei proceduri stabilite la nivel național, Comisia Județeană de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru elevii de clasa aVIII-a, sesiunea iunie 2013, desfășoară în Centrele zonale de evaluare, și în acest an, o etapă de vizualizare a lucrărilor scrise, la cererea părinților sau a reprezentanților legali ai celor din urmă. Pentru a se convinge de cunoștințele copiilor lor, dar și de corectitudinea notei obținute în urma evaluării, părinții pot solicita în scris, în perioada 11 – 12 iulie, la secretariatul unității de învățământ – centru de evaluare, vizualizarea tezelor.
Atât candidații, cât și părinții lor pot citi lucrările în data de 15 iulie, conform programării din prealabil, după semnarea unui angajament că nu vor efectua înscrisuri sau modificări pe lucrare, nu vor distruge lucrarea și nu o vor fotocopia. Tezele vor fi vizualizate în săli dotate cu camere de supraveghere video și audio, iar la finele lecturii, părinții și candidații vor semna un proces verbal. „Procedura a avut loc și anul trecut – a explicat prof. Claudia Merticaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău – și au existat chiar multe solicitări din partea părinților de a vedea tezele copiilor lor. Pe cei mai mulți dintre părinți, notele mici i-au determinat să solicite vizualizarea lucrărilor. Alții au fost pur și simplu curioși să vadă ce au scris copiii lor”. (Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns