Da, aceasta este realitatea pentru cei mai mulți dintre noi. Sîntem triști pentru că aparținem unei lumi imorale, unui univers de compromisuri, răfuieli permanente și aranjamente de tot felul. O lume a răzbunării, a crimei, a violenței, o vreme a cuțitului înfipt pe la spate, a torturii psihice. Sîntem triști pentru că, pe mormintele celor care și-au pierdut viața în decembrie ’89 se ridică pînza îmbogățiților revoluției, cumpliți și sîngeroși în pofta lor nebună de parvenire, carnasieri și răzbunători, în genere, o lume fără credință și fără morală. Sîntem triști fiindcă, deseori, sîntem supuși la suferințe și umilințe, tratați ca niște zdrențe, disprețuiți, ca niște jalnice eșecuri ale biologiei. Sîntem triști pentru că nu găsim o soluție unitară de viață, menită să împlinească dorința de bine, de frumos, de adevăr și care să ne ajute la depășirea contradicțiilor din ce în ce mai amplificate și mai prezente ca oricînd. Sîntem triști din cauza eșecurilor individuale, a imposibilității de a găsi un răspuns pe deplin edificator capabil să ne aducă pacea în suflete. Sîntem triști deoarece bunul simț nu mai presupune în zilele noastre respectarea personalității și a muncii altuia, respectul pentru om și omenia lui, corectitudine și loialitate, disciplină liber consimțită, respectul pentru lege, adevăr, pritenie în sensul cel mai înalt al cuvîntului. Omenia și bunul simț aproape că nu mai există în relațiile dintre noi, deși ele sînt atribute indispensabile omului nou și pe care ar trebui să le apărăm fermi și intransigenți în fața mîrșăviilor cu care viața ne confruntă deseori. Bunul simț presupune în primul rînd îndeplinirea îndatoririlor față de tine: „fă-ți datoria oricînd, totdeauna va fi cineva care să te vadă – tu însuți” – zicea, pe bună dreptate, Nicolae Iorga. Iar datoria față de noi înșine ne cere, așa cum spunea și Emil Cioran: „să facem doar ceea ce ne interesează în adîncul ființei. Nu căutări: Ci mai întîi de toate să ne căutăm pe noi înșine. Ce contează ceilalți! Problemele lor le vom rezolva din centrul propriei noastre ființe, dacă poate cineva să rezolve problemele altuia. De fapt, nimic nu se rezolvă pe lumea aceasta, pentru că nimeni nu încearcă să știe unde se află în raport cu el însuși”. Ne întristează, de asemenea, absurditatea și grotescul seturilor de legi nou apărute, felul în care ele sînt făcute, ca și uluiala și deruta colectivă născută din excesul legislativ. Și pentru că majoritatea legilor sînt lipsite de efect uman, de o oarecare toleranță, mulți vor fi tentați să le ocolească, să le fenteze, ceea ce va duce inevitabil la adîncirea fenomenului corupțional, la adevărate găuri negre în economia românească atît de fragilă și de greu încărcată în perioada de tranziție. Sîntem triști de neputința și sărăcia în care ne zbatem în raport cu politizarea excesivă ce ne scoate din minți și pentru faptul că începem să nu mai evoluăm în virtuți, ci doar în vicii. Și pentru că, nici măcar visele noastre n-au un happy – end fericit. Și pentru că, în tot ce ne înconjoară, e prea multă lacrimă și prea puțin zîmbet. Dar, așa cum spunea tot Cioran: „Resemnează-te cu eșecul, oricum nu te mîhni din cauza lui, consideră că sensul vieții tale rezidă în el. Mergi și chiar mai departe: Fă din el o izbîndă, izbînda ta”. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns