Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, pe 17 noiembrie, în jurul orei 11.00, pe strada Milcov din municipiul Bacău.
Din primele cercetări, a reieșit că o localnică de 54 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Milcov din municipiu, ar fi fost acroșată din spate de un alt autoturism, rezultând rănirea pasagerei din dreapta, o femeie de 78 de ani.
După producerea evenimentului rutier, șoferul vinovat (nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul condus de femeia de 54 de ani) a părăsit locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie. În urma activităților investigativ-operative, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto, respectiv un tânăr de 24 de ani, din Bacău.
Totodată, bărbatul a fost dat în consemn către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Astfel, pe 18 noiembrie, tânărul a fost depistat la Punctul de Trecere al Frontierei Borș 1, preluat de polițiștii Biroului Rutier Bacău și condus la sediul poliţiei pentru audieri.
Din verificări a rezultat faptul că, cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu este înmatriculat. De asemenea, tânărul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bacău. Cercetările continuă.
Lasă un răspuns