Șapte persoane, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, astăzi, pe drumul naţional DN 12A, între localităţile Bogata şi Dofteana, din județul Bacău. Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme.
Șapte persoane au fost implicate într-un grav accident de circulaţie produs astăzi, 2 mai, ora 14:00, după ce două mașini s-au ciocnit, pe DN 12 A, între localităţile Bogata şi Dofteana (judeţul Bacău). Traficul a fost blocat pe ambele sensuri de mers mai bine de o oră.
Potrivit ultimelor informaţii primite de la inspectorul Măriuca Amariei, purtător de cuvânt al IPJ Bacău, au fost şapte victime transportate la spital. Primul autoturism, numere de Neamţ, era condus de un tânăr de 22 de ani, din Dărmăneşti, Bacău, care, într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din Dofteana.
Din primul autoturism au fost transportate la spital cinci victime: şoferul, concubina acestuia şi trei minori, printre care şi bebeluşul de două săptămâni. În cel de-al doilea autoturism au fost răniţi soţia şi fiul de 14 ani ai şoferului, şi aceste două victime fiind transportate la spital.
Polițiștii au deschis dosar penal, pentru cercetarea cauzelor accidentului de circulație.
Calmuc constantin a zis
Era o fetita de 8 luni nu un baiat de 14 ani.