Cererile pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țãrii de domiciliu trebuie însoțite de urmãtoarele documente:pașaportul anterior, dacã acesta existã;dovada achitãrii taxelor și tarifelor de emitere a pașaportului, completate pe numele titularului;certificatele de stare civilã, în original;douã fotografii color identice ale titularului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm;documente eliberate de autoritãțile statului de domiciliu, în original, împreunã cu traducerea în limba română, dupã caz, din care sã rezulte una dintre urmãtoarele situații:a dobândit un drept de ședere pentru o perioadã de cel puțin un an sau, dupã caz, i s-a prelungit succesiv dreptul de ședere, în decurs de un an, pe teritoriul statului respectiv;a dobândit un drept de ședere pe teritoriul statului respectiv, în scopul reunificãrii familiale cu o persoanã care domiciliazã pe teritoriul acelui stat;a dobândit un drept de lungăședere sau, după caz, un drept de ședere permanentã pe teritoriul statului respectiv;a dobândit și cetãțenia statului respectiv;a dobândit un drept de muncã ori este înscris într-o instituție privatã sau publicã cu scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesionalã;a dobândit un certificat de înregistrare sau document care atestã rezidența într-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European.
În cazul în care existã diferențe între numele și prenumele înscrise în documentele prezentate și cele solicitate a fi înscrise în pașaportul simplu electronic sau pașaportul simplu temporar, cu menționarea statului de domiciliu, ca urmare a schimbãrii numelui sau prenumelui intervenite în strãinătate, cererea poate fi acceptatã numai dupã înscrierea mențiunii privitoare la aceastã schimbare pe actul de stare civilã, potrivit prevederilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilã cu modificãrile și completãrile ulterioare. Domiciliul cetãțeanului român minor se stabilește de drept, în condițiile legii, în statul în care au domiciliul ambii pãrinți, pãrintele supraviețuitor, pãrintele cãruia i-a fost încredințat prin hotãrâre judecãtoreascã rãmasã definitivã și irevocabilã ori reprezentantul legal. În situația în care pãrinții nu au același domiciliu, domiciliul minorului este cel stabilit de comun acord de aceștia sau, în situația în care existã neînțelegeri între pãrinți, de instanța.
Lasă un răspuns