Un tânăr de 18 ani, care a violat o bătrână și apoi a tâlhărit-o, și doi bărbați dați în urmărire internațională au fost depistați și reținuți de polițiștii băcăuani, în timpul unei acțiuni de amploare la nivelul județului, în care au fost legitimate peste 400 de persoane, au fost controlate 180 de vehicule și s-au dat sancțiuni contravenționale în valoare totală de 53.000 de lei.
Peste 150 de polițiști de ordine publică, rutieră, investigații criminale, de la arme, explozivi și substanțe periculoase, economic, luptători pentru acțiuni speciale, imigrări, de la compartimentul analiza și prevenirea criminalității și peste 80 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău și Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au acționat pe raza județului pentru prevenirea infracțiunilor săvârșite cu violență, combaterea consumului de substanțe interzise, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor urmărite în temeiul legii şi a bunurilor produs al infracțiunilor, precum şi a persoanelor care încalcă prevederile legale.
Un violator a fost prins și reținut de polițiști
În timpul controlului, pe 30 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și din cadrul Biroului de investigații Criminale al Poliției municipiului Bacău, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Traian, cu sprijinul Serviciului Criminalistic, în urma activităților specifice de investigare, cercetare și căutare au identificat și reținut pentru 24 de ore, un tânăr, de 18 ani, din comuna Răchitoasa.
Din cercetările polițiștilor a rezultat că acesta, la data de 29 iunie, ar fi intrat fără drept în locuința unei femei de 84 de ani din localitate, ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta împotriva voinței sale, totodată sustrăgându-i o sumă de bani și un telefon mobil. Tânărul în cauză a fost introdus în arestul IPJ Bacău, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și tâlhărie calificată.
Doi bărbați urmăriți internațional au fost găsiți în comuna Pâncești
Urmare a activităților specifice desfășurate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bacău, cu sprijinul luptătorilor pentru acțiuni speciale și polițiști din cadrul Postului de Poliție Pâncești au descins la domiciliile a doi bărbați de 21 și 31 de ani din comuna Pâncești, urmăriți la nivel internațional.
Pe numele acestora au fost emise mandate europene de arestare de către autoritățile din Franța, fiind cercetați pentru infracțiunile de furt calificat și aderare la grup infracțional organizat.
Cei în cauză au fost conduși şi încarcerați în Penitenciarul Bacău, în continuare efectuându-se demersurile necesare declanșării procedurii de predare către autoritățile franceze.
Peste 400 de persoane au fost legitimate
În total au fost legitimate peste 400 de persoane, au fost controlate peste 180 autovehicule, au fost efectuate 150 de testări cu aparatele alcooltest, 19 testări cu dispozitivele drug test. Pe lângă depistarea celor două persoane urmărite la nivel internațional și identificarea autorului violului și tâlhăriei calificate, forțele de ordine au constatat 2 infracțiuni flagrante la regimul circulației rutiere și, pentru neregulile constatate, au aplicat un număr de 111 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 53.000 de lei, din care: 66 la regimul circulației rutiere, 25 conform Legii 61/1991, 20 conform altor acte normative, au fost reținute 3 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.
Activitate de informare și conștientizare în Parcul Catedralei din Bacău
Tot pe 30 iunie, în Parcul Catedralei din municipiul Bacău, a fost desfășurată o activitate de informare și conștientizare organizată de către Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și reprezentanți ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului de alcool şi ale dependenţei de droguri, cunoașterea problematicii violenței în care sunt implicați tinerii în perimetrul stradal, prin discuții deschise și directe cu adolescenți și adulți.
De asemenea, cetățenii au fost informați cu privire la modalitățile de protejare a bunurilor personale, adoptarea unui comportament adecvat în zonele publice aglomerate unde au loc diverse evenimente, alegerea unui stil de viață independent și nu dependent de droguri totodată fiind distribuite peste 300 de pliante informative.
Activitățile au beneficiat de suportul informativ al Brigăzii de Operațiuni Speciale Bacău și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău. De asemenea, la acțiuni au participat și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Bacău, Agenției Naționale Antidrog – Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău, Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrului Regional Bacău, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Bacău, Direcției de Sănătate Publică Bacău.
Lasă un răspuns