Primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, va participa la festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau, academicianului Eugen Simion. La eveniment vor participa, printre altii, academicieni din România ca Solomon Marcus, cetatean de onoare al municipiului Bacau si Republica Moldova, respectiv Mihai Cimpoi. Evenimentul face parte din seria actiunilor organizate cu prilejul „Zilele Bacaului 2011”, în cadrul proiectului „Bacau, capitala poeziei românesti”. El este organizat în colaborare cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacau. Manifestarile din cadrul acestui proiect vor continua cu lansari de carte, colocvii, conferinte în plen, mese rotunde si se vor încheia cu Gala premiilor revistei Ateneu (vineri, 7 octombrie, 17.00 – 19.00, Centrul de Cultura „Gorge Apostu””, a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvint la Primaria Bacau. În cadrul Zilelor Bacalui din acest an vor fi acordate si premiile revistei „Plumb”, eveniment care se va desfasura la Biblioteca Judeteana, vineri, 7 octombrie, de la ora 14.00. Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, filiala din Bacau si Asociatia Culturala „Octavian Voicu”. (Claudiu TANASESCU)
Lasă un răspuns