Birourile si compartimentele din cadrul Politiei Onesti, impreuna cu lucratorii de la posturile comunale din zona municipiului, au organizat multiple actiuni la sfirstiul saptaminii trecute, atit in mediul urban, cit si in cel rural, pe linia prevenirii si combaterii comertului ilegal cu animale, incalcarii legislatiei rutiere, cersetoriei si altor abateri. La Oborul Onesti s-au aplicat 11 sanctiuni contraventionale, in valoare de 4.500 de lei, iar printre cei amendati s-au numarat si citeva persoane care transportau sau comercializau animale vii, fara a avea documente legale, cum ar fi Ion O. (53 de ani, din Homocea, 8 porci), Costica B. (48 de ani, din Homocea, 13 porci), Constantin V. (35 de ani, din Deleni, 11 porci) si Ion P. (52 de ani, din Helegiu, un vitel), iar fiecare dintre acestia a primit cite o amenda de 600 de lei. Pentru fapte similare, in Oborul Oituz au mai fost amendati Florin V. (29 de ani, din Birsanesti, 6 porci) si Florin P. (26 de ani, din Tirgu Ocna, doi porci). La Berzunti, a fost depistat Ion A. (29 de ani, din comuna), care conducea o Dacie pe DJ 117, fara a poseda permis de conducere. Soferul se afla si sub influenta bauturilor alcoolice, dar a refuzat atit testarea cu aparatul etilotest, cit si recoltarea de singe in vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal, pentru conducere fara permis si pentru refuzul recoltarii de probe biologice. Un alt sofer baut, Ionut I. (28 de ani, din Buciumi), a fost depistat in Onesti, cu 0,44 miligrame per litru de alcool pur in aerul expirat, iar pe numele lui a fost intocmit un dosar penal. Au mai fost amendati, cu cite 100 de lei, si 6 cersetori, printre care Monita F. (22 de ani, din Ghidigeni, judetul Galati) si Elena Magdalina C. (22 de ani, din Orbeni). Tot o amenda de 100 de lei a primit si Adrian T. (45 de ani, din Helegiu), care consuma bauturi alcoolice in parcul din Onesti. (George MARTIN)
Lasă un răspuns