În aceste zile, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău desfășoară o serie de activități dedicate prevenirii implicării pietonilor în accidente rutiere.
Aceste acțiuni au ca scop principal creșterea gradului de siguranță rutieră pentru toți participanții la trafic.
Polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, pe principalele artere de circulație, în zonele cu risc ridicat de accidente, urmărind identificarea și sancționarea abaterilor comise, atât de pietoni, cât și de conducătorii auto care nu respectă drepturile acestora.
Activitățile fac parte dintr-un demers organizat la nivel național de Poliția Română, prin Direcția Rutieră și vizează:
- informarea pietonilor cu privire la regulile de circulație și importanța respectării acestora;
- acțiuni de prevenire și sancționare a comportamentelor periculoase în trafic;
- dialog cu cetățenii pentru conștientizarea riscurilor la care se expun prin traversări neregulamentare sau alte abateri.
„Prin aceste demersuri, ne dorim reducerea numărului de accidente și salvarea de vieți. Atragem atenția că, traversarea neregulamentară rămâne una din principalele cauze generatoare de accidente soldate cu victime în rândul pietonilor”, transmite IPJ Bacău.
Scoateți pe străzi și bidoanele comunitare(pol locali) că slavă Domnului au parc auto enorm să patruleze pe străzi;de când vremea s-a încălzit pe Milcov zboară motociclete, scutere etc ambalând motorul și nimeni nu le aude. Când au de gând „stăpânii”să pună în funcțiune semafoarele deștepte că deocamdată se mai trasează câte o săgeată pe asfalt?