Pentru a veni în sprijinul studenților din anul I, Liga Studențească din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează, la sfârșitul lunii septembrie și pe parcursul lunii octombrie, o serie de activități care au drept scop familiarizarea „bobocilor” cu viața Universităţii şi cu integrarea lor în comunitatea academică.
Vineri, 27 septembrie 2024, reprezentanţi ai Ligii Studenţeşti din Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău vor susține, în cadrul evenimentului „Noaptea cercetătorilor europeni”, un workshop intitulat „Studenţia la Bacău”. Vor fi prezentate multiplele oportunități de dezvoltare personală și profesională de care pot beneficia studenţii universităţii, din perspectiva celor care au avut deja astfel de experienţe transformatoare.
Sâmbătă și duminică, 28-29 septembrie 2024, voluntarii de la Liga Studențească vor interacționa cu studenții din anul I, pentru a-i ajuta să se adapteze la viața de student, din perspectivă socială. Vor fi puse la dispoziția „bobocilor” materiale, precum Îndrumarul studentului și o hartă digitală cu cele 2 campusuri, ambele materiale fiind disponibile pe site-ul www.ligastudenteasca.ro.
În perioada 30 septembrie-4 octombrie 2024, Liga Studențescă va organiza standuri de informare și recrutare de studenți voluntari, iar în perioada 07-11 octombrie 2024 se va organiza evenimentul – devenit deja o tradiție – Boboc Fest 2024.
„Boboc Fest machează începutul vieții academice pentru studenții din anul I și le oferă posibilitatea de a-și cunoaște colegii prin intermediul unor activități culturale și sportive. De asemnea, vom organiza un workshop intitulat „Orientare în viața de student”, care îi va ghida pe studenții „boboci” cu privire la specificul, provocările și oportunitățile vieții academice”, a declarat Nicolae Horonceanu, Președintele Ligii Studențești.
Pe 19 octombrie 2024 va avea loc a doua ediție a evenimentului „Aleargă pentru schimbare”, care încurajează tinerii și întreaga comunitate să valorizeze sportul și să se implice în cazurile sociale din cadrul comunității băcăuane. Pe parcursul studenţiei, această atitudine de responsabilitate socială este încurajată permanent la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Un alt eveniment important va fi cel intitulat „Student pentru 3 zile”, care se va desfășura în perioada 28-30 octombrie 2024. Acest eveniment este destinat liceenilor, care vor participa la activități academice, sportive și recreative, împreună cu studenţii. Se creează astfel o fereastră prin care tinerii liceeni pot cunoaşte programele de studii de la Universitate, proiectele comunităţii academice şi îşi pot proiecta un parcurs viitor în Bacău.
Toate aceste activități se aliniază demersurilor pe care Liga Studențească le întreprinde pentru a-i susține pe studenți să devină parte a unei comunităţi academice active și incluzive, inovatoare şi permanent deschise către valorile europene.
Lasă un răspuns