Alteta Sa Regala Principele Radu isi anunta candidatura la alegerile prezidentiale in aceasta seara, la ora 19.00, la Palatul Elisabeta. Am citit aceste rinduri ieri dimineata. Am luat act si de faptul ca Principele Radu si Principesa Margareta s-au intilnit cu Betsy Myers, directorul executiv al campaniei celui care a devenit presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama. Myers a afirmat ca singurul candidat pe care l-ar sustine la alegerile prezidentiale din Romania ar fi Alteta Sa Regala.
„Am dorit, atit Principesa cit si eu, sa ajungem la o Romanie demna si cu instinctul cel bun. Dar nu ne-am gindit, pina la inceputul acestui an, ca sintem atit de aproape de «Romania altfel»”, scrie Principele Radu pe blogul sau.
Sustinerea doamnei Myers nu prea conteaza, pentru ca, unu, nu are drept de vot in Romania si, doi, ma-ndoiesc ca experienta dumneaei din campania americana ii va folosi prea mult in Romania. Principele Radu este obligat, prin natura rangului sau, la un anumit comportament, la o anumita conduita. Or, la noi, campanie inseamna nu sa spui cu ce esti mai bun decit contracandidatii, ci sa-i improsti pe acestia cu cit mai mult… Eu sper ca reprezentantul Casei Regale stie in ce s-a bagat, cu toate ca asta nu-l va ajuta prea mult in cele ce urmeaza.
Ioan Campeanu a zis
Ce mai conteaza? Pe Radu Duda l a favorizat soarta , E Principe , un actor norocos pe scena vietii , elevat, cult , altceva decit pretedentii la Presedintie de pina acum. Si apoi dispune de multa influenta pe linga marile puteri , Dar, tare ma tem ca o sa fie invins de mojicia politica de la noi .Cred ca ne ar trebui asa un presedinte
Anonim a zis
un principe nu poate fi presedinte cel putin in romanica! Va imaginati cum va face fata unei confruntari cu marinarul sau cu jiji becali, vadim sau chiar cu geoana?!