Un lanț al slăbiciunilor și incompetenței organizatorice aduce din nou Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău în centrul unui scandal ce ar putea avea urmări penale. O reclamație a unei paciente și investigațiile Ziarului de Bacău scot la iveală grave lacune ce au permis unei rezidente să dea consultații și chiar să intre în sala de operații ca „mână 1”, fără aprobarea Ministerului.
În cercul „vicios” sunt incluși doctori, managerii Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” Iași și ai Spitalului Județean de Urgență Bacău. Toți cei implicați se contrazic între ei, ceea ce dezvăluie un adevărat „Turn Babel”, în Maternitatea Bacău, dar și în sistem.
Ce este un medic rezident?
Rezidentul este doctorul care termină facultatea, reușește la examenul de rezidentiat și se specializează timp de 5 ani într-un centru universitar. În perioada de rezidențiat, doctorul este plătit pentru munca sa în spital, pe care trebuie să o facă însă numai sub atenta supraveghere a unui medic primar. Pacienții ce sunt consultați de rezident trebuie să fie atenționați asupra situației și e nevoie de acordul lor. De asemenea, orice act medical pe care îl face un rezident trebuie aprobat/supervizat de un coordonator (medic primar șamd).
Reclamația unei paciente
Alina Dima a fost pacienta Maternității Bacău. Ea nu era asigurată și s-a dus plină de încredere la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Bacău. În urma acestei experiențe, mai multe instituții au primit o plângere a pacientei, iar acuzațiile sunt extrem de grave.
Trimisă de medicul de familie, femeia relatează că, însărcinată în 5 luni, s-a dus la Policlinica Bacău – secția Maternitate, luni, 13 februarie 2017, unde a fost consultată de dr. Anca Elena Rotaru. „M-a pus să plătesc suma de 40 lei pentru ecograf, deși gravidele beneficiază de gratuitate. La solicitarea mea de a-mi spune ceva despre evoluția sarcinii, de a-mi da ceva din care să rezulte evoluția sarcinii pentru a mă duce la medicul de familie, aceasta mi-a scris ceva pe o bucățică mică de hărtie, pe care a pus parafa și mi-a spus că totul decurge normal”, spune Alina Dima. Femeia mai susține că a primit o rețetă pe care nu i-a scris numele.
Gravida a plecat și a revenit miercuri, 3 mai 2017, unde a nimerit-o tot pe dr. Anca Elena Rotaru, care „m-a pus să plătesc 40 lei pentru ecografie, nu mi-a dat niciun document și m-a asigurat că totul este bine”.
Pe 31 mai 2017, Alina Dima a revenit în Policlinică, la control. De data aceasta a găsit altă doctoriță, care i-a făcut ecografie gratuit și a întrebat-o dacă știe de „starea critică” în care se află, precum și faptul că fătul are doar 1.800 grame. Diagnosticul: „întârziere de creștere intrauterină formă severă”.
Abia atunci, susține pacienta, a aflat că dr. Anca Elena Rotaru este rezident în anul II și nu ar avea voie să facă ecografii și să consulte decât sub supravegherea medicului coordonator. „Am mai aflat că nici măcar nu e medic rezident în Maternitatea Bacău și că în cele două dăți când m-a consultat, de serviciu era doamna doctor Raluca Grigoriu, care nu era în cabinet”, mai afirmă pacienta, în plângerea făcută.
Femeia gravidă a fost trimisă direct în sala de operație, unde alt doctor a confirmat starea de urgență și a intervenit cu promtitudine, salvând și mama, și copilul. Femeia, care mai avea patru copii acasă, susține că a trebuit să mai stea 17 zile în spital cu copilul, pentru tratament și pentru a lua în greutate.
„Toată trauma prin care am trecut putea fi evitată dacă doamna doctor- șef de secție era la muncă și nu o lăsa pe dr. rezident Rotaru sa să mă consulte, care nu avea competența necesară și nu a știut să înterpreteze rezultatul ecografiilor făcute la cele două controale; nu a văzut întârzierea de creștere intrauterină și nu mi-a dat tratamentul corespunzător și nici suferința cronică fetală”, susține Alina Dima.
Potrivit pacientei, dr. Rotaru „nu avea ce căuta în maternitatea Bacău, ea fiind rezidență în Iași”. În fișa în care sunt trecute consultațiile pacienților din Policlinică a semnat și parafat dr. Raluca Grigoriu, coordonatoarea rezidentei.
„În zilele în care eu am fost la ea la control, dr. rezident a consultat singură toți pacienții care erau prezenți pe hol, și nu erau puțini. Nu e normal și legal să fie lăsat un rezident de anul II să consulte singur, să facă ecografii și să decidă practic soarta copiilor și viața noastră!”, mai afirmă Alina Dima.
Replica rezidentei: „Reclamația este total nefondată și plină de minciuni”
Dr. Anca Elena Rotaru, rezidenta care a acordat consultațiile, ne-a transmis un punct de vedere, în care susține că reclamația „este total nefondată și plină de minciuni”, pacienta fiind influențată de alt medic din Maternitate.
„Pacienta Dima Alina a fost consultată de 2 ori de mine în cadrul Maternitatii, în „Ginecologie”, și nu cum afirmă pacienta că a fost văzută în policlinică. Prima datî, în data de 13 februarie, și, a doua oară, pe 03.05.2017. Nici prima dată, nici a doua oară pacienta nu avea bilet de trimitere și a fost nevoie să plătească; fapt confirmat telefonic și de medicul de familie al pacientei, acesta spunând că nu a eliberat nici un bilet de trimitere la aceste două date, pacienta nefiind asigurată. Vă reamintesc că prima dată s-a sustras de la plata consultului, iar a doua oară a plătit doar echografia, chiar dacă ea a fost și consultată pe masa ginecologică”, afirmă dr. Rotaru.
Rezidenta mai afirmă că i-a recomandat pacientei mai multe analize și i-a dat o rețetă cu vitamine, dar femeia s-ar fi întors după 3 luni fără analize. Copilul era mai mic ca greutate si cu mai putin lichid, situație despre care dr. Rotaru afirmă că ar fi informat pacienta.
„Menționez că pentru ambele consultații dna. doctor Grigoriu Raluca a fost informată de situația pacientei și urma să o reevaluăm împreună, dar pacienta nu a mai venit. Nu fac nici o consultație sau echografie fără ca dumneaei să nu fie informată. Și aș dori să mai adaug că nu am nici un grad de rudenie cu ea”.
Coordonatoarea rezidentei: „Nu văd nicio culpă medicală!”
Contactată de Ziarul de Bacău, dr. Raluca Grigoriu, șefă de secție la Maternitatea Bacău, ne-a remis un răspuns în care contrazice toate plângerile pacientei Alina Dima și afirmă că rezidenta (dr. Anca Elena Rotaru) și-a făcut treaba bine, sub supravegherea ei directă.
Reclamată că nu a fost la program, în Policlinică, luni, 13 februarie, și miercuri, 3 mai 2017, și a lăsat în locul ei rezidenta, dr. Grigoriu precizează: „Luni și miercuri nu sunt zilele mele de policlinică, ci eu sunt pe program joi și vineri. Nu pot face consultații în policlinică decât în aceste zile”. Potrivit doctoriței, dacă dă consultații în alte zile decât cele din program Casa de Asigurări de Sănătate le va anula.
„Eu nu puteam fi prezentă la consulturile pacientelor în ambulatoriu”, precizează dr. Grigoriu. În absența ei, pacienta Dima a fost examinată de rezidentă.
Șefa secției mai spune că pacienta este neasigurată și nu are card de sănătate emis și s-a prezentat la spital de ambele dati (13 februarie și 3 mai) fără bilet de trimitere de la medicul de familie, deci avea obligația să plătească costul echografiei și al consultației.
„În data de 13 februarie 2017, am fost anunțată că este o pacienta neasigurată refuzată în policlinică și trimisă la intrarea de ginecologie care solicită un prim consult în sarcină la 6 luni (un prim consult la 6 luni!). Nu acuza dureri sau sângerări, nefiind astfel o urgență . Asistentele m-au anuntat pe mine ca șef de secție, eu eram prinsă cu problemele secției și am desemnat-o pe dr. Rotaru să o vadă”, explică dr. Raluca Grigoriu.
Potrivit șefei de secție, pacienta a plecat cu o rețetă de vitamine, din care până la 6 luni nu luase, foiind plecată din țară. Dr. Grigoriu susține că pe rețetă erau trecute data, diagnosticul complet și rezultatul echografiei și recunoaște, drept singură omisiune, lipa numelui pacientei, „dar asta din grabă și nu reprezintă un malpraxis”.
Șefa de secție – și coordonatoarea rezidentei – este totuși circumspectă, când vine vorba despre consilierea în vederea analizelor. „Este greu de demonstrat; eu o știu de dr. Rotaru ca extrem de riguroasă și, fiind mereu în preajma mea, eu punând accent pe analize făcute în sarcină, sunt convinsă că i-a spus pacientei”, afirmă dr. Grigoriu, cea care, în teorie și după propriile afirmații, ar fi trebuit să supravegheze în mod direct activitatea rezidentei.
Oricum, spune șefa de secție, solicitarea analizelor nu se trece pe rețetă, se putea trece pe carnetul de gravidă pe care îl primesc gravidele asigurate de la medicul de familie, dar ea, nefiind asigurată, nu avea acest carnet.
„Din punctul meu de vedere nu văd nici o culpă medicală, pacienta a fost operată, iar copilul, chiar dacă a fost cu greutate mică, a evoluat foarte bine. Au fost externați fără nicio problemă ulterioară”, afirmă dr. Rotaru. Ea mai explică faptul că „un organism tarat și epuizat de nașteri multiple și dese (2005, 2008, 2010, 2014, 2017), cu un uter polifibromatos, fără vitamine luate pe sarcină duc la insuficiență placentară și, ca efect, la o greutate mică a copilului.
Mai mult, dr. Grigoriu spune că nu a fost nicio urgență obstetricală si pur si simplu un copil la termen, dar cu greutate mică. De asemenea, nu se justifică nici măcar intervenția chirurgicală de cezariană. „Fără modificări ale indicilor placentei, fără bradicardie fetală, cu contracții uterine deja prezente și col deja modificat se putea tenta nașterea naturală, fără a mai fi supusă pacienta unei intervenții chirurgicale traumatizante”, afirmă dr. Grigoriu, ca o critică la adresa doctorului care a consultat în cele din urmă pacienta și a decis să facă operația.
Cine supraveghează rezidenta?
Referitor la activitarea doctoriței rezidente Anca Elena Rotaru, șefa de secție, dr. Raluca Grigoriu, își asumă toată răspunderea și susține că totul este legal.
„Medicul rezident este desemnat de mine să vadă aceste persoane neasigurate, care sunt refuzate de policlinică și care nu au medic curant. Consultațiile făcute de ea sunt monitorizate de mine direct, dovada în acest sens fiind faptul că pe chitanta dânsei din data de 3 mai apare numele meu. Știam și stiu de toată activitatea medicului rezident pe care o efectuează în cadrul maternității”, a frimă cu tărie dr. Grigoriu, care precizează că, în ciuda zvonurilor, nu este rudă (verișoară) cu rezidenta pe care o coordonează.
„Activitatea dr. Rotaru este perfect legală, pentru activitatea ei ca medic rezident are acordul de detașare din partea profesorului îndrumător de la clinica «Elena Doamna» Iași, dl prof. Butureanu, acordul managerului Spitalului Județean Bacău si al meu, ca șef de sectie, de primirea ei in cadrul sectiei Obstetrică Ginecologie 2”, susține dr. Grigoriu, șefa de secție.
Potrivit dr. Grigoriu, din cauza problemelor de familie, mulți rezidenți procedează așa, la fel a procedat și domnia-sa, în 2006-2008, când a avut aceleași aprobări. „Este o modalitate perfect legală pe care rezidenții cu familii în orașe de pe lângă centre universitare o practică și este perfect legală”, mai declară dr. Grigoriu, omițând faptul că Bacăul nu este centru universitar.
„Dr. Rotaru nu ia singură nicio decizie, nu internează nimic fără să nu se consulte cu mine, nu face nicio manevră obstetricală sau chirurgicală fără să nu fie atent monitorizată sau îndrumată”, insistă dr. Grigoriu.
Ce face doctorul rezident
Dr. Raluca Grigoriu a mai explicat, referitor la echografia făcută pacientei Alina Dima: „Competența în echografie se obține după examenul de specialitate, dar instruirea în acest sens se face din timpul rezidențiatului. Desigur, aceste echografii se fac sub îndrumarea medicului responsabil de rezident. Basicul unei echografii îl aplica orice rezident și așa a procedat și dr. Rotaru, care, chiar dacă nu are competența, are voie, ca medic rezident, să faca echografii sub indrumarea unui specialist sau primar. Și în cazul acesta, a fost demonstrat că a fost sub îndrumarea mea și nu a altui coleg, dovada fiind că pe chitanță apare numele meu”.
Totuși, dr. Grigoriu nu a putut explica modalitatea în care, fără să fie de față, în cabinet, a reușit să monitorizeze/îndrume/supravegheze consultațiile dr. rezident Anca Elena Rotaru.
În cursul acestei investigații de presă, a reieșit clar, cu probe, că rezidenta nu se limitează la consultații, ci intră în sala de operație ca „mână I”. Așa cum se observă din facsimilul de mai jos, chiar în acest an, dr. Rotaru a făcut o intervenție, ca doctor principal.
„Dr. Rezident Rotaru are voie să intre în sală ca «mână 1», sub stricta observație a unui medic primar sau specialist care e «mâna a 2-a». Este în proces de învățare și așa se învață, intrând în sală și operând, nu stând pe margine”, explică dr. Grigoriu, care, deși susține că e mereu în „preajmă”, nu a fost personal în sală, ca să o supravegheze pe rezidentă, cel puțin în cazul prezentat în facsimil.
Rezidenta are unele aprobări pentru detașarea în Bacău, dar nu și pe cea mai importantă
Ziarul de Bacău s-a adresat Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T.Popa” Iași, pentru a lămuri statutul dr. rezident Anca Elena Rotaru la Maternitatea din Bacău, unde ar fi detașată cu acte în regulă.
„Detașarea medicilor rezidenți se aprobă de către Ministerul Sănătății, urmare a unui demers direct al rezidentului. După cum reiese și din Art.19 al Regulamentului de efectuare a pregătirii prin rezidenţiat în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, avizul UMF nu este obligatoriu. Mai mult, în cazul semnalat de dvs, UMF Iași nu a fost notificată”, se arată în răspunsul semnat de prof.univ. dr. Luminița Smaranda Iancu, Prorector studii postuniversitare și formare profesională continuă UMF Iași (vezi facsimil mai jos).
Potrivit documentelor pe care le-am obținut, rezidenta în cauză este deja în al doilea an în care este detașată în Bacău. Pentru aceasta, are însă doar aprobarea prof. dr. Ștefan Buțureanu, coordonatorul programului de rezidențiat (vezi facsimil).
Pentru ca detașarea să fie legală, dincolo de faptul că Bacăul nu e centru universitar, mai e nevoie de aprobarea Ministerului Sănătății, după cum ne-a transmis UMF Iași. Același lucru scrie și pe pagina oficială a ministerului, dedicată rezidenților (www.rezidentiat.ms.ro), unde se confirmă procedura de urmat pentru detașare, care include o cerere aprobată de minister, pe care să o facă rezidentul personal. Dosarul de detașare trebuie, desigur, să includă acordul consultativ al profesorului coordonator și al spitalului care acceptă detașarea.
Ca o confirmare a suspiciunilor, pe același site este prezentată o listă a doctorilor rezidenți ale căror detașări au fost aprobate, pe care nu am reușit să găsim numele dr. Anca Elena Rotaru, ceea ce echivalează cu faptul că nu e detașată oficial. De altfel, doctorița „trăiește în Iași”, conform profilului personal de pe contul de Facebook.
Rezidenta are cu totul altă versiune
În declarația pentru Ziarul de Bacău, dr. Anca Elena Rotaru are cu totul altă versiune decât coordonatoarea sa și susține că, de fapt, nu e detașată. „În Bacău m-am detașat ca observator, având acordul profesorului meu coordonator pentru a vedea mai multă cazuistică. Gărzi fac în Iași. Examenele mi le-am dat în Iași, tocmai de aceea pontajele mi-au fost semnate acolo, pentru că prezența mea acolo se efectua, iar în Bacău veneam câteva zile pe săptămână”, declară dr. Rotaru, deși chiar documentele sale par că o contrazic, deoarece nu fac referire decât la „detașare” (vezi facsimul mai sus).
Referitor la operațiile pe care le face ca „mână 1”, rezidenta pretinde că s-a întâmplat o singură dată. „În operații, mâna 1 am intrat doar o singură dată, împreună cu un medic primar, și în activitatea mea sunt permanent urmărită de dr. Grigoriu Raluca. As dori sa mai adaug ca deși Maternitatea Bacau nu este in centru universitar este o maternitate de nivel 3 cu secție de prematuri pe neonatologie, cazuistică care nouă ne e triată de la Elena Doamna, la Maternitatea Cuza-Voda”, afirmă dr. Anca Elena Rotaru.
Ce spune conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău
Adrian Popa, managerul SJU Bacău, în care funcționează și Maternitatea, a admis, în fața hârtiei de la UMF Iași, că rezidenta Rotaru nu are aprobarea Ministerului Sănătății, deși alți rezidenți veniți la unitatea din Bacău au. Managerul nu a spus nimic despre statutul de „observator” pe care îl invocă rezidenta.
După ce i-am prezentat dovada că dr. Rotaru a făcut cel puțin o intervenție chirurgicală, ca „mână 1”, Adrian Popa a apreciat că „nu e normal” și a promis declanșarea unei anchete.
O explicație pentru neclaritatea statutului juridic al rezidenților la SJU Bacău ar putea fi faptul că aceștia nu sunt plătiți aici, ci pontați la UMF Iași. În cazul dr. Rotaru, așa cum am arătat, UMF Iași nu a fost notificată despre detașarea în Bacău.
Într-un caz de la Timișoara, s-a ajuns la dosar penal: Doi medici sunt cercetați penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce o tânără a considerat că a fost folosită drept cobai și a sesizat Parchetul.
Redăm în continuare punctele de vedere detaliate ale celor doi doctori:
– Punctul de vedere al dr. Raluca Grigoriu:
„Subsemnata Grigoriu Raluca Valentina, medic sef sectie OG2, va aduc la cunostinta prin acest mod raspunsul meu la plangerea pacientei Dima Alina Elena impotriva mea si a dr Rotaru Anca.
Pacienta Dima Alina a fost consultata de 2 ori in cadrul maternitatii de catre dr Rotaru, prima data pe 13.02 ptr care pacienta are actele doveditoare si a 2-a oara pe 3.05 acte pe care pacienta nu le-a mai atasat desi le-a primit, poate din omisiune.
In data de luni 13.02 si in data de miercuri 3.05 pacienta ma acuza ca nu am fost prezenta la programul normal in policlinica si am lasat medicul rezident in locul meu. Ma vad nevoita sa lamuresc acest aspect.
Luni si miercuri nu sunt zilele mele de policlinica, ci eu sunt pe program joi si vineri. Nu pot face consultatii in policlinica decat in aceste zile; acest program este stabilit pe tot anul inca din decembrie si respectat, nerespectarea lui prin consulturile mele in afara acestor zile duce la anularea consultatiilor si invalidarea lor de catre casa de asigurari.
Luni pe 13.02 in policlinica a fost pe program dr Stoian si dr Olaru iar miercuri 3.05 a fost dr Iosub si dr Huszar. Deci eu nu puteam fi prezenta la consulturile pacientelor in ambulatoriu cum a pretins pacienta ” ca am parafat si semnat toate consulturile pacientelor din policlinica, chiar dc eu nu am fost prezenta”.
Un alt aspect care trb lamurit este ca aceasta pacienta este neasigurata si nu are card emis. Atasez platforma SIUI in acest sens. Dansa s-a prezentat la spital de ambele dati in 13 .02 si in 3.05 fara bilet de trimitere de la medicul de familie. Acest lucru mi s-a confirmat telefonic de catre medicul ei de familie dr Cruceanu Anca. Dna dr medic de familie a verificat si singurele bilete de trimitere emise de dansa au fost cu data de 15.02 adica dupa data de 13.02 cand a fost consultata si ptr care a primit reteta cu data confirmata si un al 2-lea bilet de trimitere in 31.05. Deci ptr datele de 13.02 si 3.05 pacienta avea obligatia sa plateasca costul echografiei si a consultatiei, aceasta nebeneficiind de gratuitatea oferita pacientelor asigurate si care au trimitere acceptata de casa de asigurari.
Pacienta, in data de 13.02, s-a prezentat la sectia de ginecologie unde se consulta contra cost pacientele care sunt neasigurate. Pacienta Dima Alina a fost consultata de medicul rezident cu consult ginecologic ” pe masa” si echografie de sarcina ptr care a fost pusa sa plateasca doar pretul echografiei de 40 ron nu si pretul consultului, taxa pe care pacienta nu a achitat-o sustragandu-se de la plata ei si plecand. A primit reteta cu vitamine, ea pana la 24 de saptamani neluand nimic , a fost consiliata sa isi faca analizele pe care nu le facuse deloc de la inceputul sarcinii si a primit un buletin echografic relevant si cu date informative suficiente cu privire la starea normala a sarcinii ei la acel moment . Trebuie sa mentionez ca din informatiile primite de la medicul de familie aceasta pacienta se afla la primul ei consult pe sarcina actuala, pana la 6 luni nu a facut nici o analiza care sa monitorizeze temeinic starea ei si a fatului, fara sa ia vitamine necesare unei dezvoltari normale mai ales ca oragnismul era solicitat fiind la a 5-a sarcina , ea pana in ianuarie fiind plecata din tara.
Biletul de trimitere emis de catre medical de familie din 15.02 nu a mai fost folosit de catre pacienta; acest bilet este valabil 30 zile si pe baza lui putea beneficia de inca o consultatie, gratuita de aceasta data, in cadrul policlinicii. Dar pacienta a revenit abia peste 3 luni, in 3.05.2017
Medicul rezident este desemnat de catre mine sa vada aceste persoane neasigurate, care sunt refuzate de policlinica si care nu au medic curant. Consultatiile facute de ea sunt monitorizate de mine direct, dovada in acest sens fiind faptul ca pe chitanta dansei din data de 3.05 apare numele meu. Stiam si stiu de toata activitatea medicului rezident pe care o efectueaza in cadrul maternitatii.
In data de 3.05 pacienta a revenit la consult, tot la intrarea de ginecologie unde a cautat-o expres pe dr Rotaru sa ii faca echografie, de asemenea , fara trimitere. A intrat atunci si sotul dnei ambii vadit iritati ca au trebuit sa o astepte, medicul fiind in sala de operatii unde ajuta. I s-a facut echografie, a fost din nou consiliata sa isi faca analizele pe care nu le facuse cand a fost indrumata in februarie si i s-a transmis ca , copilul e mai mic ca si greutate dar cu dezvoltare normala si ca trebuie sa revina la maxim 14 zile din nou la consult. Dupa echografie a fost trimisa din nou sa plateasca taxa ptr care a primit chitanta.
Medicul rezident m-a informat de aceasta pacienta si a ramas ca peste 2 saptamani sa fie din nou revazuta.
A 3-a oara a revenit de data aceasta cu trimitere normala si a fost vazuta de dr Draghici in policlinica , care, vazand ca in continuare copilul nu a mai luat in greutate, a solicitat internarea si a fost preluata de dr Balan care era in acea zi de garda.
Din punctul meu de vedere nu vad nici o culpa medicala, pacienta a fost operata si si copilul chiar dc a fost cu greutate mica a evoluat f. bine si au fost externati fara nici o problema ulterioara.
Pacientele multipare( cu multe nasteri, aceasta fiind a 5-a) pe un organism tarat si epuizat de nasteri multiple si dese( 2005, 2008, 2010, 2014, 2017) cu un uter polifibromatos confirmat intraoperator si consemnat in protocolul operator nr. 350/31.05.2017 , fara vitamine luate pe sarcina duc la insuficienta placentara si ca efect o greutate mica la nastere a copilului. Nu a fost nici o urgenta obstetricala si pur si simplu un copil la termen , cu putin lichid (oligoamnios) specific unei sarcini la termen, cu batai cord fetal bune 140b/ minut, cu indicii de pulsatilitate si rezistenta pe artera ombilicala in limite normale( acestea fiind edificatoare ptr o suferinta fetala acuta in cazul in care erau modificate) , dar cu greutate mica. Din consultul dr Balan nu se justifica nici macar interventia chirurgicala de cezariana la care a fost supusa pacienta si bineinteles costul suplimentar datorat acesteia fata de o nastere naturala. Fara modificari ale indicilor placentei, fara bradicardie fetala, cu contractii uterine deja prezente si col deja modificat se putea tenta nasterea naturala fara a mai fi supusa pacienta unei interventii chirurgicale traumatizante.
In ceea ce priveste activitatea dr Rotaru , de care ma vad nevoita sa adaug ca nu am nici un grad de rudenie cu ea si ca pacienta a fost informata gresit si tendentios ca e verisoara mea , este perfect legala. Ptr activitatea ei ca medic rezident are acordul de detasare din partea profesorului indrumator de la clinica ” Elena Doamna” Iasi, dl prof Butureanu si acordul managerului Spitalului Judetean Bacau si al meu ca sef de sectie, de primirea ei in cadrul sectiei OG2.
Datorita problemelor de familie multi rezidenti procedeaza asa. Si eu in 2006-2008 am functionat in cadrul sectie OG 1 ca medic rezident si in 2008 am ocupat post de medic rezident in cadrul sectiei OG1 avand acceptul prof Dragomir de la clinica 1 ” Cuza Voda” Iasi, a dr Corneliac sef sectie si a managerului SJU Bacau, dl Rosu. Este o modalitate perfect legala pe care rezidentii cu familii in orase de pe langa centre universitare o practica si este perfect legala.
Asa ca prezenta dr Rotaru este in regula, activitatea ei este atent monitorizata de mine cat si de ceilalalti colegi si nu pune in pericol viata nimanui. Nu ia singura nici o decizie, nu interneaza nimic fara sa nu se consulte cu mine, nu face nici o manevra obstetricala sau chirurgicala fara sa nu fie atent monitorizata sau indrumata.
Inchei prin a mentiona ca nu consider culpa medicala si ca am adus destule argumente in favoarea sustinerii mele. Pacienta este bine, copilul s-a externat in stare absolut perfecta, pacienta in putinele dati cand s-a prezentat la spital a fost consiliata si indrumata profesionist”.
Punct de vedere dr. rezident Anca Elena Rotaru:
„Pentru inceput as dori sa va transmit ca aceasta reclamație primita la redactia ziarului dvs este total nefondata si plina de minciuni. Pacienta Dima Alina a fost consultată de 2 ori de mine in cadrul maternitatii, in ginecologie, si nu cum afirma pacienta ca a fost vazuta in policlinica. Prima data in data de 13.02 si a doua oara pe 03.05.2017. Nici prima data, nici a doua oara pacienta nu avea bilet de trimitere si a fost nevoie sa plateasca; fapt confirmat telefonic si de medicul de familie al pacientei, acesta spunand ca nu a eliberat nici un bilet de trimitere la aceste 2 date, pacienta nefiind asigurata.
Va reamintesc ca prima data s-a sustras de la plata consultului iar a doua oara a platit doar echografia chiar daca ea a fost si consultată pe masa ginecologica. A fost consiliata de catre subsemnata sa-si faca analizele, testul torch si morfologia fetala deoarece pentru dublu test, triplu test depășise perioada. I-am dat reteta cu vitamine de sarcina deoarece pana la 6 luni nu luase nimic si am sfătuit-o sa vina lunar la control. A doua oara a venit la 3 luni distanta si a cerut expres sa fiu personal chemată, si a venit fara analize sau ce i-am recomadat eu sa faca. Era f suparata ca a trebuit sa astepte, si tot ce ma intreba sotul dumneaei ce sex are copilul. A fost informata ca, copilul e mai mic ca greutate si cu mai putin lichid. Am sfătuit-o sa revina la control la maxim 2 saptamani, pt a vedea evoluția copilului, dar ea a venit la peste 3 sapt, pe 31.05. 2017.
Menționez ca pentru ambele consultatii Dna doctor Grigoriu Raluca a fost informata de situatia pacientei si urma sa o reevaluăm impreuna, dar pacienta nu a mai venit. Nu fac nici o consultație sau echografie fara ca dumneaei sa nu fie informata. Si as dori sa mai adaug ca nu am nici un grad de rudenie cu ea. O alta minciuna (…). Avem martori care ne-au spus ca pacienta a fost influențată de (…), ea la internare afirmând ca nu are ce sa-mi reproseze si ca a fost informata corect de mine de situatia dumneaei, dar ca (…) afirma ca daca nu face ea plângere va face el.
In Bacau m-am detașat ca observator, avand acordul profesorului meu coordonator pentru a vedea mai multa cazuistica. Garzi fac in Iași. Examenele mi le-am dat in Iași, tocmai de aceea pontajele mi-au fost semnate acolo pentru ca prezenta mea acolo se efectua, iar in Bacau veneam cateva zile pe saptamana.
In operații mana 1 am intrat doar o singura data impreuna cu un medic primar si in activitatea mea sunt permanent urmărită de Dna Dr Grigoriu Raluca. As dori sa mai adaug ca deși Maternitatea Bacau nu este in centru universitar este o maternitate de nivel 3 cu sectie de prematuri pe neonatologie, cazuistica care noua ne e triata de la Elena Doamna, la Maternitatea Cuza-Voda.”
No one a zis
Aceasta xxx zisa sefa de sectie se crede Dumnezeu . E atat de mediocra incat vin alti colegi sa -i rezolve cazurile grele . Indeparteaza tot personalul medical care nu e pe pacul ei . Asistenta sefa care era foarte buna si cu vechime de cativa ani a fost schimbata in momentul cand a fost instalata in functie . Un medic cu experienta a fost trimis la pensie fortat pentru ca nu mai era pe placul ei . Personalul e schimbat dupa propriul plac . BANII SI PILELR PRIMEAZA SI VORBESC . NU E NICI O SANSA .
– comentariu cenzurat
Valentina a zis
Adevarat!!!
Catalin a zis
Am incercat sa ajung cu sotia pe acolo, dar era inchisa orice usa. Timp de 2 zile, dupa programul afisat, nu am avut noroc.
Totul se redirectioneaza spre cabinetele lor particulare.
Probabil in cazul asta a fost vorba de multa rabdare din pacientei si mult sictir din partea doctorilor. Nu te duci acolo si stai ca saracul, mergi la particular!
Oorth a zis
Maternitatea din Bacau a ajuns doar o sursa generatoare de clienti pentru cabinetele particulare ale medicilor. Cei care nu-si permit sa plateasca 250 – 350 lei pentru o consultatie ginecologica in particular ajung, precum doamna in cauza, simpli cobai la …mila Domnului
Lumea a zis
Tot spitalul Bacau este un triaj un loc de unde se racoleaza clienti. Cand ajun aici pt consultatie gratuita prin CNAS, medicii sunt reci, distanti, mofturosi dand de inteles ca sunt mereu nemultumiti. Daca te duci la cabinetele lor sunt numai zambet, amabili pana „a-ti face si masaj”. Trebuie reglementata aceasta problema prin care actul medical este intentionat prost facut sau incomplet la STAT prin a impune medicilor clar sa opteze pt un din solutii, ori la Stat ori la privat. Fiecare analizand avantajele si dezavantajele locului de munca.
TRINC!!! a zis
helooo……cume posibil sa fie mai multa cazuistica la Bacau decat la Iasi….tara de mana a doua unde numai banu conteaza!!!!!!!……sa faca pacienta pentru discriminare ca nu are dreptul in tara asta sa o vada un doctor specialist ca nu e asigurata si e cobai la rezidenti!!!!!!!!!!!!
None a zis
Oare daca era o simpla doctorita avea dreptul la detasare ? Sau sa fie legat doar de persoanele cu bani din anturajul sefei ? E dovada clara ca daca ai bani totul e posibil ……
Medic a zis
Nu este un medic oarecare, este un medic tanar, rezident, cu post ocupat prin concurs! Are dreptul si obligatia sa consulte, sa contribuie la dispensarizarea gravidelor. Trebuie sa consulte, sa opereze, sa trateze, asta este menirea ei!Doriti medici buni, dar cum? Pacientii nu sunt cobai, tanara doctorita, a terminat medicina, este rezidenta de 2 ani.Apoi tare va mirati ca ne pleaca medicii, mai bine sa fie europenii sanatosi!
XYZ a zis
Foarte bine spus!
Respectul pentru medici si cei ce urmeaza o facultate de medicina este la pamant! Apoi ne mai plangem ca nu are cine ne trata. Rusine!
Nela a zis
Este cunoscut ca apelam adeseori la medici( tineri sau varstnici) care invata meseria pe seama pacientilor.Oare cati dintre cei care pretind respect si-au achizitionat diplome fara sa aiba cunostintele si abilitatile necesare ??? Daca pleaca absolventii valorosi (din lipsa locurilor de munca) trebuie sa-i acceptam pe …impostori !! Pana cand medicii angajati la stat vor mai avea dreptul sa aiba si cabinete proprii ? Pana cand absolventilor facultatilor de medicina li se va mai permite sa munceasca in alte tari fara sa returneze statului sumele cheltuite pentru pregatirea lor ? Pana cand……..
X a zis
De ce cine are pile si bani are dreptul la tot iar cei care sunt anonimi respecta legea ? Asa este tara asta . Daca nu era plina de bani trebuia sa respecte legea
Anonim 29 a zis
Multi dintre voi mancati ciuperci aiurea!
1. Doctorita Grigoriu zice clar ca trebuia sa fie acolo joia si vinerea. Cucoana in cauza a fost luni, respectiv miercuri.
2. Nici o consultatie la nici un medic la privat nu ajunge la 250-350 lei!
3. Cataline „draga”, maternitatea este deschisa non-stop. Nu stiu la ce usa ati batut/ajuns voi si era inchisa.
E clar ca exista o „mancarime” intre medici, iar unul a ajuns chiar la punctul de a incerca sa denigreze numele doamnei doctor Grigoriu.
Draga doamna pacienta care ati fost in cauza, daca ati fi ascultat sfatul medicului (chiar si cel rezident) poate copilul ar fi ajuns la termen mai dezvoltat si fara probleme. Dar unele din voi doar stiti sa faceti copii pe banda rulanta. Mai exista si metode contraceptive!
Sanatosi sa fim, ca mancatori de ***** vor fi mereu, indiferent ca facem vrun bine sau rau!
GELU a zis
-si daca folosesc metode contraceptive nu realizezi ca rezidentii raman fara cobai?
– daca cuncoana in cauza a fost luni si miercuri e grav nu, ca a consultat-o fara supraveghere cel putin asa rezulta nu?
Anonim 29 a zis
Cucoana a fost intr-o luni in luna februarie si apoi intr-o miercuri in luna mai. Deci? Asa grav sa fi fost? In conditiile in care o gravida ar trebui sa mearga lunar la consultatie, iar dupa 34 de saptamani sa se prezinte din 2 in 2 saptamani.
Aici mama a fost inconstienta in primul rand.
GELU a zis
Anonim 29 va dau dreptate! E cucoana vinovata ca a fost consultata de un doctor care nu prea ar fi cu acte in regula. Cel putin asa citesc, poate altii citesc altceva. Aveti dreptate cucoane e vinovata. Vai de sufletele noastre, murim cu zile si noi suntem vinovati ca ne ducem la doctor
Anonim 29 a zis
1 la mana interesati-va ce inseamna un medic rezident si 2 la mana interesativa ce vizite trebuie sa faca o gravida la medic. Voi sunteti axati pe ce a facut dovtorul. Parca averi ochelari de cal. Ori ați avut rabdarea sa cititi tot articolul?
Nu-mi mai bat capul… O noapte linistita!
MAN a zis
Mai grav e ca nici nu o sa raspunde de nimic….au prea multa influenta in toate sistemele….managerul s a spalat pe maini ca nu stie dar grigoriu zice ca stie….tare s curios ce o sa iasa….va spun eu de pe acu FIX NIMIC imprastie cu bani in stanga si in dreapta
Mirey a zis
uite asa te duci la doctor si toti xxx care au relatii sus puse sau nu…..ajung sa te xxx pe viata!Problema mare este ca acesti xxx,sunt sustinuti de alti xxx din sistem. Atata timp cat acesti xxx ajung sa fie doctori…..tot atata timp vor exista xxx de acest gen!Ce e de spus?….Felicitari dragilor si sper sa ajungeti toti acolo unde va este locul vostru!
– comentariu cenzurat
X a zis
Dr g se infunda singura . Ea e intotdeauna cea mai desteapta si perfecta . De aici decurg toate problemele . Are niste viziuni unidirectionale si umileste pe toata lumea care nu e pe placul ei sau doamne fereste sa fie impotriva . De obicei , cine sapa groapa altuia
…….. stiti voi . Daca toti ar fi uniti si si – ar vedea de problemele lor fara ” vanatoare de vrajitoare ” ar fi mai ok . Toata lumea are dreptul la un loc pe acest pamant . Nimeni nu castiga din acest razboi . Garantat
X a zis
Anonim 29 , daca nu era de serviciu in acele zile , cu ce drept a consultat pacienta in cauza ? Ceva e dubios .
Anonim 29 a zis
Nu a consultat ea pacienta, ci medicul rezident. Voi ati citit tot articolul?
Vad ca toti sunteti chititi pe medici. Ca fac, ca dreg. Dar oare in toata ecuatia asta pacienta nu are nici o vina?
Stiti cate vizite trebuie sa faca o gravida la medic? Stiti ca sunt niste analize pe care o femeie care are grija de ea si isi doreste o sarcina sanatoasa trebuie sa le faca?
Aici vad neglijenta in primul rand din partea pacientei si apoi poate din partea medicilor.
O femeie a zis
Daca vine pacienta si gaseste astfel de medici , mai bine nu mai vine ! Eu sunt de la tara si nu pot veni in fiecare luna dar asta nu da dreltul nimanui sa ma batjocoreasca . Pe mine m – au indrumat asistentele la ea .
CAMELIA a zis
SE CUNOASTE DE LA O POSTA CA SUNT COMENTARII DE LA OAMENI FRUSTRATI, CARE VOR SA DENIGREZE SI SA SE RAZBUNE.
Roxana a zis
Poate chiar colegi de breasla care nu o inghit. Ca deh… asa e Romania!
Eu merg la ea de 3 ani si voi merge in continuare. Este o doamna deosebita si atenta. Am avut experiente mult mai urate cu alti medici.
Asa ca, oameni buni, puteti sa dati din gura cat puteti 😉 Oamenii care o cunosc cu adevarat stiu ce fel de persoana este.
Nela a zis
Comenteaza persoane care au suportat consecintele unor tratamente si interventii prea putin competente.Afirmatiile noastre vizeaza ,nu neaparat rezidentul in cauza. Este un semnal adresat acestor nesatui care se numesc medici nepriceputi sau /si spagari care se apara unii pe altii .
Nurse a zis
Bravo ziarul de bacau . S – a deschis cutia pandorei . Sub un chip angelic se ascunde un monstru . De aici pleaca toate .
Lucian a zis
Domnule ziarist, mai stiu alti colegi de breasla(care s au perindat si pe la acest ziar) si cum au prins o informatie de la „un binevoitor” (de fapt vrea sa i faca un serviciu acelui prieten) , denigreaza niste oameni care isi vad de treaba, sunt in slujba celor care au nevoie de ei. Nu faceti parte din categoria celor care vor sa faca treburile sa mearga bine ci a celor care vor sa denigreze anumite persoane, sa faceti jocul unor persoane lipsite de caracter, rautaciosi , frustrati.
Nela a zis
Acceptati ca exista si fosti pacienti catusi de putin lipsiti de caracter,rautaciosi sau frustrati,ci PATITI !! Sa descriu cum am fost tratata in spital? Nici dusmanilor nu le-as dori sa ajunga pe mana medicilor de ale caror competenta si valoare deontologica am avut parte eu.
Alina a zis
Eu din sistem și m-a tratat ca pe o cârpă ce sa mai zic de o neasigurata
Eu a zis
Chiar dacă sunt medici si au terminat o facultate trebuie sa se comporte frumos cu pacienții pt ca fără ei ar muri de foame!
Adi a zis
Aproape toti medicii au un limbaj pornografic, golanesc, plin de sexisme. Niste parveniti, majoritatea.
dinica a zis
Boala multa din zilele noastre ne face cobai si sclavi ai multor asa zisi *medici*.
Sa va fie de cap cloaca PSD-ista!
Nela a zis
O cloaca a inchis spitale,alta le-a dat avantaje nemeritate( salarii umflate, scutirea de impozite pe venit,cumul de functii,angajati la stat si posesori de cabinete proprii…),alta cloaca doarme in parlament dar nu are habar de nimic.Indiferent de coloratura politica ,nimanui se pare ca nu-i pasa de sanatatea celor care le asigura veniturile ( chiar si spaga,in absenta careia pacientii sunt tratati cu indiferenta).Oare acesti …medici isi mai amintesc ca au semnat Juramantul lui Hipocrat ? Or fi absolvit facultati private,putem gandi orice vazand cum se descurca in relatiile cu bolnavii!
ratty a zis
Frustrare de asistenta?
Nela a zis
Sa povestesc cum o asistenta mi-a salvat copilul ( ce-i drept,nu in Bacau) dupa ce medicul ne-a trimis acasa ( nu inainte sa rupa reteta pe care a scris-o)considerand ca copilul va muri ?? Chiar o asistenta poate sa se considere inferioara unui medic slab pregatit ?!!!
Leanca a zis
Cum adica are nevoie de aprobarea ministerului (plin de necalificați)?
Numarul de prosti din tara asta e incomensurabil.
Mara a zis
Cum altfel, cand cele doua doamne doctor sunt prietene, isi petrec concediile impreuna, Dr. Grigoriu este nasa de botez a copilului d-nei Rotaru…. lantul slabiciunilor, deh!