Mai mulți cetățeni din Bacău, dar și Poliția Locală sau Jandarmeria, au făcut, în ultima perioadă, sesizări Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân cu privire la numărul crescut al patrupedelor, care au „apărut peste noapte” în cartiere sau pe străzi.
„Ce au acești câini în comun? Sunt speriați, confuzi, nu cunosc zona în care se află și nu știu să se ferească de mașini. Par pierduți prin oraș. Nu sunt niște câini slabi, care se hrănesc cu resturi din tomberoane. Din contră, sunt bine hrăniți. Cu câteva excepții, sunt de talie medie și mare. Am zărit și câțiva metiși de pekinezi, de parcă pekinezii ar avea vreo șansă în jungla urbană. Încă o dovadă că acești câini nu sunt de mult timp pe străzi”, a transmis Dinu Pâncescu, șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân.
Se confirmă apariția unor grupuri noi de câini fără stăpân în oraș
Cel mai clar indiciu a faptului că animalele au fost aduse din alte părți și abandonate în oraș este comportamentul lor nesigur – câinii care au deja un teritoriu al lor nu pleacă în căutare de hrană pentru că de obicei o primesc de la locatarii din zonă.
„Am avut o discuție cu echipa de la Poliția Animalelor. Am discutat și acest aspect. Se confirma apariția unor grupuri noi de câini adulți în oraș. Am discutat telefonic cu domnul Lucian Iftene, directorul executiv al Poliției Locale Bacău care mi-a spus, bazându-se pe experiența sa în munca cu câinii, că e convins că o haită de câini filmată în zona Milcov a fost adusă. Se vede din comportamentul lor.
Fac un apel la cetățenii orașului, unii dintre ei proprietari sau simpli iubitori de câini, să semnaleze orice situație suspectă (câini descărcați din autovehicule, câini lăsați pe stradă în saci) la numărul de telefon 0234 -986, Poliția Locală Bacău. Filmați sau fotografiați orice situație suspectă, rețineți numărul de înmatriculare al autovehiculului. Abandonul canin se pedepsește si este faptă de natură penală”, a mai spus Dinu Pâncescu.
Sunt interese pentru a aduce o firmă privată care să gestioneze problema câinilor fără stăpân
Șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din Bacău crede că apariția acestor grupuri de câini care rătăcesc prin oraș nu este pur întâmplătoare. Conform lui, ar exista interese ale anumitor persoane publice care să demonstreze că „orașul este asediat de câini și trebuie adusă o firmă privată care să preia adăpostul și capturarea. Ca soluție propusă de firma privată, uciderea tuturor câinilor aflati acum în adăpost (peste 2.000) cât și a celor care vor fi capturați. Să nu spuneți că nu ați știut!”, a conchis Dinu Pâncescu.
Șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân din Bacău nu a dat însă mai multe detalii despre cine ar pune la cale o astfel de operațiune.
Ciprian a zis
Asteptam cu mare interes un articol despre posesorii de animale, in special caini, care sunt lasati sa isi faca nevoile peste tot si nu strange nimeni dupa ei, pe strada, gradini, parcuri, insula de agrement, fara lesa si botnita. Nu vezi un politist, un jandarm, nimeni din autoritatile locale care sa fie interesati de acest aspect – cate amenzi au fost date in acest sens anul acesta? Cate campanii de educare a acestora au fost facute? Nu se poate juca un copil sa nu fie speriat sau sa nu calce intr-un ,,noroc”…
Stan a zis
Este plin orașul de câini comunitari, nu de acum! Să lase scuzele primăria! Locuiesc in zona Ștrand Letea, str. Letea, unde sunt sute câini! De multe ori nu se poate dormi, este cumplit! Rezolvați sau plecați,!
Viorel a zis
Bietele animale, vor fi adunate și plimbate, ca de obicei, în Serbanesti la capătul digului înspre stână sau mai grav, lăsate între case, chiar de către cei ce ar trebui sa adune câinii fără stăpân. În felul acesta își justifica activitatea serviciul la care se face referire în articol. De doua ori i-am ratat să le fac poze. Autoutilitara alba, mica, șofer și însoțitor…
Stan a zis
Practica este veche , cainii sunt eliberati din dube la marginea localitatii , apoi isi gasesc ei singuri drumul . Cu cu circa 12 ani in urma s-a facut o sesizare la primarie , inclusiv cu poza si numarul de inmatriculare al unei asemenea dube . Ni s-a explicat atunci ca de vina ar fi niste ong-uri de catelari , care elibereaza cainii din adaposturile primariilor unor localitati si ii ratacesc prin alte zone ale tarii . Primaria din Bacau nu are nici o posibilitate de actiune , ni s-a spus atunci .
Viță a zis
Aici este o adevărată mafie, o încrengătură veche, pe mulți bani, aici îs băgați veterinari de vîrf, asociațiile sufletului, e mafie mare!!!
Monica a zis
Și în Florești,com Scorțeni,acum doua zile ,a venit o mașină și a lăsat o cățea cu 4 pui.Saracii ,erau f speriați și lătrau ,pptr că nu cunosc locul.Floresti,era un sătuc fara câini pe drum.Acum sunt multi ,ore că monștrii umani,ii abandonează.
Veteranul a zis
Ar trebui initiata o operatiune intitulata „cainii fara stapani”. Toti posesorii de caini ar trebui sa adopte trei javre comunitare pentru ca tot sunt ei iubitori de catei. Primarul ar trebui sa adopte zece astfel de animale si sa-si doneze apartamentul unui ONG de profil. Apropo, ce ar fi daca autoritatile ar strange toti cainii comunitari si i-ar trimite in Rusia?
Mitica a zis
Putem incerca sa- i trimitem pe cei ca tine ,veteranule !
Vasile a zis
Ar trebui adusi cativa vietnamezi si vom scapa de toti cainii.
Veteranul a zis
coreeni