Inspectoratul Școlar Județean Bacău este acuzat de proasta organizare a activităților educative pe perioada vacanței de vară.
Senatoarea Cristina Breahnă Pravăț a dat publicității câteva acuzații la adresa conducerii învățământului din județul Bacău:
PREȘCOLARII și PĂRINȚII acestora – BĂTAIA DE JOC a INSPECTORATULUI ȘCOLAR JUDEȚEAN BACĂU
Iată un exemplu elocvent despre cum nu se ține cont, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bacău, de nevoile reale ale copiilor și ale părinților (din seria ,,Să ne prefacem că ne interesează soarta preșcolarilor din județul Bacău!”):
Adresa anexată a fost trimisă în data de 16 iunie, în jurul orei 12:00, către toate unitățile de învățământ cu nivel preșcolar din județul Bacău, cu termen de rezolvare 17 iunie, ora 16:00!
Realizați neprofesionalismul, de fapt, bătaia de joc la adresa directorilor, dar mai ales a părinților și copiilor?
Cum poate un director să-i informeze corect, în aproape 24 de ore, pe toți părinții despre posibilitatea realizării activităților educative pe perioada vacanței de vară? Cum poate acesta să colecteze cererile tuturor solicitanților, să le centralizeze?
Cum poate să stabilească programul de lucru, analizând cererile de concediu ale personalului didactic și nedidactic, eventual fiind nevoit să se consulte cu angajații pentru toate modificările necesare?
Cum poate face toate acestea în aproximativ 24 ore?
– senator Cristina Breahnă Pravăț, PSD Bacău
Nu există nicio coordonare a acestui demers, ci doar o solicitare seacă și atât!
Inspectoratul Școlar Județean Bacău tratează cu absolută lejeritate ceea ce pe oameni îi doare!
Lasă un răspuns