„În mai multe localități din județul Bacău, PSD încearcă fraudarea alegerilor”, susține PNL Bacău, într-un comunicat de presă.
„Metodele folosite de PSD merg de la coruperea alegătorilor, prin oferirea de bani, până la aducerea la urne a alegătorilor cu mașini aparținând primăriilor”, afirmă liberalii.
Până în acest moment, au fost identificate încercări de fraudare a alegerilor după cum urmează:
În comuna Valea Seacă, fief PSD, metoda folosită este coruperea alegătorilor, prin oferirea de bani; la fel se întâmplă și la Buhuși; și la Săucești, în satul Siretul, se oferă bani alegătorilor;
În comuna Filipeni, peste 120 de persoane din cele 500 câte au votat până la ora 12.00, au votat cu viză de flotant, deși Inspectoratul Județean de Poliție a deschis un dosar penal în acest caz;
În comuna Letea Veche, primarul Petru Dochiei, PSD, a dat dispoziție ca alegătorii să fie aduși la urne cu mașinile primăriei, un caz similar înregistrându-se și în comuna Coțofănești, unde primarul PSD Viorel Olariu a dat exact aceeași dispoziție;
În municipiul Bacău, la una din secțiile de votare, unui alegător i s-au înmânat două buletine de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Județean.
– sursa: comunicat PNL Bacău
Pentru toate cazurile semnalate, PNL Bacău a sesizat Birourile Electorale de Circumscripții.
Sică a zis
PSD încearcă…, PNL reușește…