Un adolescent de 16 ani, din orașul Dărmănești, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Onești, pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieșit faptul că, pe data de 14/15 septembrie, o persoană necunoscută ar fi pătruns în sediile a două societăți comerciale din municipiul Onești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, prejudiciul creat fiind de aproximativ 2.000 de lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat un tânăr de 16 ani, din orașul Dărmănești, bănuit de comiterea faptelor. După administrarea probelor, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Spargere eșuată în Coțofănești
Și un tânăr din Coțofănești a ajuns în arestul IPJ, după ce ar fi încercat să fure mai multe bunuri din curtea unui consătean.
Pe data de 05 octombrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Coțofănești au fost sesizați, de către un bărbat de 48 de ani din localitate, despre faptul că în noaptea de 04 spre 05 octombrie, o persoană necunoscută ar fi încercat să sustragă bunuri din curtea locuinței sale.
Din cercetări a reieșit că cele sesizate se confirmă, polițiștii stabilind că în noaptea de 04 spre 05 octombrie, o persoană necunoscută, ar fi pătruns în curtea bărbatului de 48 de ani, de unde ar fi încercat să sustragă mai multe bunuri. Cel în cauză a fost surprins de proprietar, moment în care a fugit și s-ar fi ascuns în curtea altui localnic.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au depistat un tânăr de 20 ani, din comuna Coțofănești, bănuit de comiterea faptelor.
După administrarea probelor, față de cel în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Lasă un răspuns