Sorina CHICUȘ
Psiholog clinician – psihoterapeut
www.psihoterapiebacau.ro
În ultima perioadă auzim tot mai des de sinucideri în rândul adolescenților. Ne întristăm și ne gândim ce probleme atât de grave poate avea un tânăr încât să găsească în sinucidere singura șansă de rezolvare a dificultăților sale?
Din păcate, suicidul în rândul adolescenților este o cauză importantă și tragică a mortalității tinerilor cu vârste între 15 și 19 ani.
Vârsta adolescenței este una cu multe probleme și schimbări. Tânărul pendulează între statutul de copil și cel de adult. Vrea să fie perceput ca un adult, dar în același timp are nevoie de protecția și sprijinul familiei. Părinții îl consideră încă un copil și îi impun limite, ceea ce îl deranjează.
Faptul că perioada adolescenței aduce schimbări în plan familial, social, fizic și afectiv îl face pe tânăr să se simtă confuz, dezorganizat și să trăiască o stare de anxietate ridicată. Adolescentul este într-un dezechilibru, trăiește stări de conflict: vrea să fie adult, dar e tratat ca un copil, vrea să facă parte din anumite grupuri, dar nu știe dacă e bine sau rău. Are nevoie de aceste grupuri pentru a-și defini identitatea, pentru a nu fi singur, pentru a se bucura de sentimentul apartenenței și pentru a beneficia de popularitate. Cu toate astea, de multe ori părinții consideră că grupul nu este cel mai potrivit și îi interzic integrarea.
Adolescentul este impulsiv, emotiv, nerăbdător, are impresia că adulții nu îl înțeleg. Toate acestea duc la apariția angoasei și anxietății.
Totuși, nu toți adolescenții se gândesc la sinucidere. Riscurile ca acest comportament disperat să apară cresc atunci când tânărul se confruntă cu probleme în familie, conflicte între părinți, abuzuri fizice sau psihice, alcoolismul părinților, violență, indiferență față de el din partea părinților, o comunicare deficitară, lipsa afectivității părinților sau abandonul.
Autoritatea excesivă a părinților îl face pe adolescent să se simtă neputincios și îi dovedește faptul că părinții nu au încredere în modul lui de a gândi. E posibil ca și el să își pună întrebări legate de modul în care gândește: corect sau greșit. În același timp, nici lipsa controlului părinților nu îl mulțumește, ci îl face să se simtă neglijat și să creadă că aceștia sunt indiferenți.
Un alt factor de risc constă în pierderea persoanei iubite. Adolescenții se implică emoțional foarte mult în relațiile de iubire. Despărțirile sunt trăite foarte intens, dureros și sunt percepute ca insuportabile. Dacă și părinții i-au abandonat la un moment dat la propriu sau plecând în străinătate ori neglijându-i, despărțirea de iubit sau iubită este percepută ca o retrăire a abandonului părinților.
Critica îi poate face pe tineri să își piardă stima de sine. Pot simți rușine și pot considera că îi dezamăgesc pe ceilalți.
Pretențiile exagerate ale părinților privind performanța școlară reprezintă un alt factor de stres ce poate conduce la conturarea ideii sinuciderii. Încă de la clasele primare, copiii sunt tot mai presați de părinți și de profesori să atingă un nivel ridicat al performanței academice. Deși mulți dintre ei reușesc să obțină aceste rezultate, efectele se văd în starea psihică. Sunt triști, obosiți, frustrați. Simt că, oricât ar face și oricât efort ar depune, părinții cer mai mult. Dacă nu obțin rezultatele așteptate, vor primi critici și vor fi înjosiți. Remarci de tipul „mi-ai făcut clasa de râs”, „tu ai obținut doar două premii, iar colegii tăi cinci premii”, „dacă nu obții note mari mă faci de râs” etc. nu fac decât să le arate copiilor că nu se ridică la nivelul așteptărilor părinților, că nu sunt suficient de buni.
În aceste condiții de anxietate, stres și disperare, adolescentul ajunge să creadă că suicidul este ultima variantă de a scăpa de suferință. Dar suicidul nu are loc dintr-o dată, nu apare ca urmare doar a unui factor declanșator, ci are la bază întreaga istorie a adolescentului, cu problemele, conflictele și suferința ei. Persoana suicidară ne transmite mesaje care indică intențiile sale. Strigătele de ajutor pot consta în mesaje de tipul: „ar fi mai bine să mor”, „vreau să mor”, „sunt inutil”,„nimeni nu mă iubește/place”, sau în stări de tristețe, iritabilitate, furie, retragere, pierderea interesului sau plăcerii, tulburări ale somnului sau de alimentație, stare de oboseală sau agitație intensă, anxietate crescută, consum excesiv de alcool sau medicamente, scrierea de scrisori sau bilete de adio. Familia poate observa aceste avertismente și poate interveni.
Persoana suicidară nu dorește să moară, ci vrea să nu mai sufere. Ea ajunge să facă acest lucru după ce a încercat deja alte soluții care nu au dat rezultate.
Familia trebuie să știe că e obligatoriu să intervină. Subiectul suicidului trebuie abordat direct. Dacă vorbim despre intențiile de suicid nu înseamnă că îi sugerăm această variantă tânărului, ci îi arătăm că îi suntem alături și că îi înțelegem suferința, că nu îi minimalizăm problemele. Dacă celor din jur li se pare că problemele sunt minore, pentru cel în cauză este sfârșitul lumii.
Familia trebuie să meargă cu adolescentul la un psiholog pentru a evalua riscul și a depista o eventuală urgență suicidară. Psihologul și familia își vor stabili ca scop liniștirea și determinarea tânărului să amâne punerea în practică a intenției sale, câștigând astfel timp pentru intervenție. Tânărul trebuie ajutat să înțeleagă că orice problemă are o multitudine de soluții și că, împreună cu psihologul, cu familia și cu prietenii poate depăși situația dificilă în care se află. Familia poate solicita ajutorul prietenilor pentru a-l antrena pe adolescent în activități plăcute, care îi vor demonstra cu timpul că este capabil să facă progrese, că se întâmplă și lucruri bune și că nu este singur. E bine ca părinții să discute serios cu tânărul despre problemele lui, fără să îl ia în râs și fără să îi facă promisiuni legate de rezolvarea problemei, pe care nu au cum să le controleze. De exemplu: dacă tânărul s-a despărțit de iubita sa, nu îi promitem că se va împăca cu ea, pentru că nu putem noi să influențăm decizia iubitei de a continua sau nu relația. Dacă îi promitem, nu ne vom putea ține de cuvânt și adolescentul va fi și mai dezamăgit și lipsit de speranță.
Psihologul împreună cu părinții îl pot ajuta pe tânăr să găsească un motiv pentru a trăi, îl pot determina să vadă că nu a fost întotdeauna deprimat și că depresia poate fi rezolvată. Îi pot demonstra că suicidul este o măsură extremă, luată într-un moment de disperare și iraționalitate, moment total nepotrivit pentru a lua decizii.
Adolescentul poate depăși această criză cu ajutorul familiei, prietenilor și psihologului, care îl vor implica în intervenția necesară, îl vor susține și îi vor fi alături, scâzând astfel considerabil șansele ca suicidul să se producă.
Vă aştept pentru mai multe înformaţii pe site-ul meu, www.psihoterapiebacau.ro, şi pe blog: blog.psihologiebacau.ro.
Lasă un răspuns