UPDATE 4. Instanța de la Judecătoria Bacău a admis cererea procurorilor și a dispus „arestarea preventivă a inculpatului Movilă Adrian, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de favorizarea făptuitorului”. Perioada de arest este 8 ianuarie-6 februarie 2016. Sentința poate fi contestată, în 48 de ore.
UPDATE 3: Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău au dispus efectuarea de cercetări, reținerea suspectului Movilă Adrian – comisar șef în cadrul IPJ Bacău pe o durată de 24 de ore și punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- favorizarea făptuitorului prev. şi ped. de art. 269 alin. 1 din C.p., constând în aceea că numitul Movilă Adrian, l-a ajutat pe Marcelin Șolot, fost primar al comunei Mărgineni, pe parcursul desfăşurării unei anchetei penale declanşate împotriva sa, dosar care a fost finalizat prin trimiterea în judecată a făptuitorului pentru săvârşirea a 14 infracţiuni, ajutor concretizat în transmiterea de informaţii acestuia din urmă legate de ancheta penală existentă în urma contactelor realizate cu persoanele audiate în cauză precum şi oferirea de indicii şi sfaturi asupra comportamentului ce trebuie adoptat ulterior în cursul urmăririi penale în acea cauză atât anterior dispunerii arestării preventive cât şi ulterior prin colectarea şi transmiterea către familia acestuia de informaţii legate de dosaul penal.
- favorizarea făptuitorului prev. şi ped. de art. 269 alin. 1 din C.p., constând în aceea că numitul Movilă Adrian, l-a ajutat pe numitul P.I.G., în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală şi tragerii acestuia la răspundere penală, transmiţându-i detalii în legătură cu ancheta aflată în desfăşurare faţă de beneficiarul favorizării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea 241/2005.
Dosarul cauzei a fost înaintat în data de 08.01.2016 Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bacău împreună cu cererea de luarea a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului Movilă Adrian. În instrumentarea cauzei, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bacău şi al Serviciului Român de Informaţii.
UPDATE 2: Reprezentanții Direcției Generale Anticorupție au confirmat pentru Ziarul de Bacău faptul că ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Bacău au fost delegați de procuroul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău pentru desfășurarea activităților procedurale. Astfel, ieri s-au făcut două percheziții, la domiciliul comisarului-șef Adrian Movilă și la locul de muncă, de la Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
Aseară, procurorul de caz l-a reținut pe comisar, după ce l-a audiat, iar în cursul zilei de azi, Adrian Movilă va fi prezentat instanței de judecată de la Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă. Acuzația este de „favorizarea făptuitorului”.
UPDATE: În 2015, pe rolul Judecătoriei Bacău, s-a aflat o plângere la adresa comisarului șef Adrian Movilă, făcută Aurel Buga, un afacerist din Bacău.
În toamna 2015, conform site-ului luju.ro, acesta i-a cerut procurorului-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, să ia măsuri urgente fata de prim-procurorul DIICOT-ST Bacău, Mihail Nițulescu, după ce acesta ar fi dispus abuziv sechestru asigurator asupra bunurilor aparținând societăților comerciale, iar ulterior, in timpul urmăririi penale, ar fi vândut bunurile la prețuri derizorii.
La scurt timp după ce a înaintat șefului DIICOT plângerea penală (citește plangerea penala a lui Aurel Buga) împotriva lui Mihail Nițulescu, Aurel Buga a depus 12 acțiuni în instanță, în care solicita inventarierea averii polițiștilor care ar fi efectuat acte abuzive împotriva sa și au ajutat la sustragerea frauduloasă a bunurilor sale – respectiv a celor 34 autocamioane și utilaje grele. Este vorba despre polițiștii care au pus în executare dispozițiile procurorului Nițulescu și cărora afaceristul Buga le solicita să răspundă pentru prejudiciul cauzat societăților sale în urma punerii în executare a ordinelor procurorului Mihail Nițulescu.
Pe 9 octombrie, instanța a decis să suspende judecarea cererii formulate de Aurel Buga, „în contradictoriu cu intimatul Movilă Petru Adrian, comisar la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău”, deoarece reclamantul nu a depus la dosar documentele solicitate.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău l-au reţinut, joi, pe comisarul-șef Adrian Movilă, ofiţer la a Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din Bacău, anunță ziarul Adevărul. Condorm sursei citate, Movilă ar fi acuzat de favorizarea infractorului în mai multe dosare de care se ocupa.
Pe numele lui Adrian Movilă s-a emis ordonanţă de reţinere de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău. În acest caz au fost efectuate şi percheziţii de către ofiţerii Serviciului Județean Anticorupție Bacău. (sursa)
Conform declarației de avere, Movilă deține un teren de 2.400 metri pătrați cumpărat în 2003 la Mărgineni, un apartament cumpărat în 1998, un automobil BMW X5 fabricat în 2005 și cumpărat în 2011. De asemenea, comisarul a împrumutat o persoană fizică, Mihaela Vereș, cu 25.000 de euro. Potrivit aceleiași declarații, ofițerul de la „Economic” are datorii de 122.000 euro la bănci, pentru 5 credite contractate.
Adrian Movilă este asociat la SC Ecovet Consult SRL Răcăciuni (cabinet medical veterinar), de unde a ridicat dividende de circa 7.700 de lei, conform declarațiilor de avere și interese aferente anului 2014.
Aurica a zis
Un spagar nenorocit…… Afara din politie si condamndat!
justitia face dreptate a zis
Anii de puscarie stabiliti de judecatorii de la CURTEA DE APEL IASI in cazul afaceristului BUGA.În baza art. 86 ind. 4 Cod penal 1969 raportat la art. 83 Cod penal 1969, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Gala?i, definitivă prin decizia penală nr. 1033/18.03.2010 a ÎCCJ – Sec?ia penală şi dispune cumulul aritmetic al acesteia cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală la punctele 1), 2), 3), 4), 5), 6), 7), 8), rezultând următoarele pedepse: – 9 (nouă) ani închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) Cod penal 1969 pe o durată de 3 ani; – 5 (cinci) ani închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) Cod penal 1969 pe o durată de 3 ani; – 4 (patru) ani închisoare; – 11 (unsprezece) ani închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) Cod penal 1969 pe o durată de 3 ani; – 11 (unsprezece) ani închisoare ?i pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) şi lit. c) Cod penal 1969 pe o durată de 3 ani; – 4 (patru) ani închisoare; – 6 (?ase) ani închisoare; – 4 (patru) ani închisoare. În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. 3 Cod penal 1969, contopeşte pedepsele stabilite (principale şi complementare) în pedeapsa cea mai grea de executat de 11 (unsprezece) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) Cod penal 1969 pe o durată de 3 (trei) ani şi în condiţiile art. 65 Cod penal 1969. În baza art. 71 Cod penal 1969 aplică inculpatului Buga Aurel pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) Cod penal 1969. Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, interzice inculpatului Buga Aurel să fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţii comerciale, iar dacă a fost ales, dispune decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege. Conform art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 şi art. 4 şi art. 6 din O.G. nr. 75/2001, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, Ministerului Finanţelor Publice şi Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Bacău, o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 4 lit. a) Cod procedură penală, deduce din pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare aplicată inculpatului Buga Aurel, durata reţinerii şi arestului preventiv de la 06.03.2013 (încheierea de şedinţă nr. 10/07.03.2013 a Curţii de Apel Bacău) până la 07.11.2014, inclusiv (decizia penală nr. 2949 din 06.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). În baza dispoziţiilor art. 399 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 404 alin. 4 lit. b Cod procedură penală, menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul Buga Aurel
Rima a zis
122000 de euro imprumut de la banca. Asta inseamna cel putin 1000 pe luna, rata, adica un venit minim de 2000 de euro luat in considerare de banca. Un comisar cu 2000 de euro venit mediu ?!!
Omul a zis
Nu s-a mai inteles la dobanzi cu „prietenul” de la DGA, Bocinca? Asta oricum a mai avut niste dosare pe acolo, dar a scapat de ele, gratie prietenilor!
NICOLAE a zis
Verificați-l și pe OFIȚERUL BALAN de la POLITIA Bacau, SĂ VEDEȚI CE FAPTE DE NATURĂ PENALĂ A ACOPERIT IN PERIOADA 2010-2012 la PRIMARIA BERZUNȚI. Verificați daca acest BALAN ofiter in POLITIA BACAU, are SOCRUL CALUGAR la BERZUNTI, la o manastire condusa de un MAFIOT de STARET, pRIETEN cu TOTI MAFIOTII de prin JUDET. Mult SUUCCES, domnilor jurnalisti
Movila a zis
Crenguto, pregateste-te, urmezi. Timpul le rezolva pe toate. Aline, si scaunul tau scartaie, i-ai acoperit pe nenorocitii astia ani la rand.
ion a zis
Sa spuna multi primari citi bani au dat acestui …….. ca sa tina dosarele . Sint multi care au dat inclusiv colegului sau lui paraschiv .ar trebui verificate telefoanele sa se vada cit au spaguit astia care spuneau peste tot ca ei sint la dna .
velea a zis
Toata lumea stie ca Adi Movila era cel mai mare camatar din politie si nimeni nu sopteste nimic.Asa a facut avere,a luat bani de la banca si i-a dat cu camata la tovarasii din gasca lui.
@nedumeritul a zis
Nu poți fi curat atit timp cit ai lucrat la Economic.Culmea că cea mai mare parte a procurorilor din Bacau provin din fosti politişti de la aceasta structura pătată.Oare aceştia cum sunt? Se intelege!!!
prisecaru a zis
Sa vedem ce declaratie da ,” sa nu scrie prea mult , ca nu citeste nimeni „.din memoriile domnului Movila.Poate isi aduce aminte !
anonim a zis
Cu cirdasenii de genul acesta se ocupa solot marcelin.LICHELE IMPUTITE!
anonim a zis
Solot a crezut ca este in tara lui! El spinzura si taie!Numai cu mismacuri a umblat.Asa exemplu da la copii lui.LA 14 INFRACTIUNI ce se asteapta de nu este arestat cu executare? Toti incapabilii care nu stiu de lege sunt primari!
avram+antonescu a zis
PARCA NUMAI MARCELINO SOLOT ASTA TAIE SI SPANZURA. TOTI BARONII ASTIA FAC LA FEL. NISTE FRUSTATI SI NEREALIZATI CARE S-AU VAZUT ALESI SI SUNT BURICUL PAMANTULUI. ASTA SE INTAMPLA IN ROMANICA CA NU ARE CINE SA-I SCUTURE. PACAT DE OFITERUL ASTA CA S-A LINGUSIT LA UN BARON. BARONUL I-L DOARE IN COT ARE AVERE DAR EL S-A NENOROCIT
Coca a zis
D-zeu sa te intareasca si sa treci peste toate nedreptatile, tot D-zeu va face dreptate in cazul tau si nu justitia!
Coca a zis
D-zeu sa te intareasca sa treci peste toate nedreptatile, credinta in D-zeu te va ajuta sa scapi de necazul acesta prin care treci! Fam. mea se roaga pt tine.
Bogdan a zis
Sa iti dea Dumnezeu pentru suflet tie si multor altor din sistem care nu va mai saturați de șpăgi si de invidie….am lucrat in sistem si am fost Arestat si mi s au făcut n manevre si dosare din cauza voastră doar ca eram foarte încăpățânat si nu ascultam cât eram aproape obligat sa fac rău amărâților de rând….Dumnezeu are grija de fiecare in parte
Gigel a zis
Sa iesi Movila de acolo ,din parnaie,cand te va scoate Rata Vasile fostul primar din Balcani.ia spune tu la procurori cata spaga i ai dat lui Rata??? Aaaaa si inca ceva.ii e frica lui Rata ca te au luat.Nu mai are cine sa l scoata din rahat.oleleiiii.
Tepes a zis
Alelei fratioare !Caracatita …sifonarea banului public…abuz in serviciu …luare si dare ….de spaga …da poftiti si la Scorteni la primarul actual Mircica Ambarus…are de toate baiatul …INFRACTOR ..albit 3 mandate de toate institutiile statului !Oare de ce dlor de la DNA ??!