Primăria Bacău a ratat toate termenele pe care le-a anunțat pentru montarea „bradului de Crăciun” în centrul municipiului. Tradiția aprinderii de Moș Neculai a bradului, în Piața Tricolorului, a fost abandonată fără explicații, iar primăria condusă de Lucian Daniel Stanciu Viziteu a promis că evenimentul va avea loc pe 10 decembrie. Lucrurile nu au stat așa, eșecul fiind „garantat” de întârzierea cu care s-au făcut contractele, dar și de îndârjirea cu care noua administrație ignoră serviciile propriei firme, SSPM. Acum, în Piața Tricolorului, băcăuanii pot admira o instalație poreclită „Columna lui Viziteu”.
Primăria Bacău a început să facă planuri pentru iluminatul de sărbători abia la finalul lunii noiembrie. Ocupat cu alegerile generale ce urmau, primarul Stanciu Viziteu a cedat din atribuțiile sale către purtătorul de cuvânt, ocolindu-i pe viceprimari și administratorul public. Așa a ajuns să împartă cărțile bugetului de 350.000 de lei Ionuț Avram, angajat inspector de specialitate la cabinetul primarului.
Ziua de 10 decembrie a trecut, iar luni, 14 decembrie, Avram a anunțat că bradul este „pe drum”, însă Bogdan Marin, contractorul căruia i s-au încredințat achiziția și serviciile de montare a luminițelor și bradului, s-a declarat sceptic și nu a putut furniza un termen precis.
„Pentru sărbători, a început montarea instalațiilor de iluminat, din partea Primăriei, deoarece nu se va mai ocupa SSPM anul acesta. Bugetul estimativ pentru amenajări – care țin cont și de restricțiile din pandemie – este de circa 300.000 de lei, de 3 sau 4 ori mai ieftin decât în anii trecuți. Și credem că vom avea și câteva surprize plăcute”, spunea Stanciu-Viziteu, pe 23 noiembrie 2020. La trei săptămâni distanță, Ziarul de Bacău l-a căutat să comenteze eșecul evident, însă primarul nu a fost de găsit.
O achiziție tardivă
În urma unei discuții cu reprezentanții Primăriei Bacău, Direct Group Solutions SRL, patronată de Bogdan Marin, publica pe SICAP (sistemul electronic de achiziții publice) oferta pentru „Lucrări de împodobire cu ornamente luminoase, specifice Sărbătorilor de Iarnă 2020-2021”. Era 20 noiembrie, ora 9:28. În ciuda proverbialei birocrații, Primăria aproba oferta în timp record: în aceeași zi, la ora 11:46.
Societatea de Servicii Publice Municipale (SSPM), firma Primăriei Bacău, nu a beneficiat de o cerere de ofertă. Purtătorul de cuvânt Ionuț Avram a susținut pentru Ziarul de Bacău faptul că SSPM ar fi cerut peste 600.000 de lei, însă companiei municipalității nu i s-a făcut o cerere de ofertă pentru aceleași servicii ce aveau să fie cumpărate de la Direct Group Solutions SRL, firmă asociată cu „rețeaua Cumpănașu”, potrivit afirmațiilor unui membru al noii administrații.
Practic, s-a mimat o competiție de oferte, din care SSPM a fost din start eliminată, planurile administrației „Viziteu” referitoare la această companie fiind neclare și mai degrabă ostile.
Termen maxim de livrare a bradului de Crăciun: februarie 2021
Odată rezolvată problema acordării contractului de 350.000 de lei, n-a mai fost nicio grabă. De altfel, chiar în contract, primarul a fost de acord să se treacă „3 luni” drept termen de livrare, ceea ce lasă furnizorului libertatea de a monta bradul chiar și în februarie 2021.
„Contractul s-a semnat foarte târziu, termenul de 10 decembrie nu este în contract, Primăria a semnat pentru «3 luni» termenul de furnizare a bradului. Noi nu am avut cunoștință de oferta SSPM, doar s-a vehiculat că au cerut 1 milion de lei, după ce anul trecut au făcut cu 650.000 de lei”, a spus Bogdan Marin, de la Direct Group Solutions SRL.
După achiziția rapidă, a mai durat câteva zile până a fost semnat contractul, la mijloc fiind zile de sărbătoare legală, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat abia pe 4 decembrie 2020. A doua zi, primarul Stanciu Viziteu avea să anunțe, optimist și eronat, că bradul se montează pe 10 decembrie.
Bogdan Marin: „Primarul era bine să nu scape porumbelul”
„De ce a zis primarul că va fi 10 decembrie? Nu știu, nu trebuia scăpat porumbelul. A fost o discuție la primărie, să dăm gata ce putem până pe 6 decembrie (ziua alegerilor și ziua de Moș Neculai – n.n), dar eu nu mi-am asumat termenul de 10 decembrie, nici nu am discutat asta”, a dezvăluit Marin.
Întârzierea are și o explicație, potrivit furnizorului: „Astfel de instalații nu sunt pe stoc, se fabrică la comandă. Ce a avut ELBA pe stoc, îngerii de exemplu, s-au livrat și au și fost montați în 3-4 zile. Nu întârzie nimeni, nu trage nimeni de timp. Cei de la ELBA au reușit chiar să construiască bradul în 2 săptămâni, în loc de 3”.
Lanțul prieteniilor
Biografiile celor implicați în acest ghem de interese și decizii, ca și unele „coincidențe” inexplicabile, au creat suspiciuni. Ziarul de Bacău a încercat să afle ce se află în spatele „Afacerii bradului de Crăciun” și al eșecului administrației locale într-o chestiune rezolvată fără probleme de foștii primari.
S-a zvonit că ar fi implicat chiar Laurian Lucaș, fost viceprimar al Bacăului în administrația Sechelariu. Acesta a reprezentat recent Direct Group Solutions SRL în relația cu Primăria Bacău, în timpul administrației Cosmin Necula.
Lucaș este legat de purtătorul de cuvânt, Ionuț Avram – decidentul în chestiunea ornamentelor de Crăciun, printr-o prietenie de notorietate, dar este prieten și cu Bogdan Marin, proprietarul Direct Group Solutions SRL.
Laurian Lucaș și Bogdan Marin au răspuns întrebărilor Ziarului de Bacău despre situație. Primul a negat orice implicare, dar s-a declarat convins că bradul e pe drum, în timp ce al doilea a fost mai sceptic.
„Bradul este pe drum, am auzit. Nu am nicio legătură cu firma respectivă, îl cunosc pe Bogdan Marin la fel cum cunosc alte zeci de oameni de afaceri. Firma lui a avut mai mulți ani contract pentru administrarea iluminatului public al orașului”, a declarat fostul viceprimar Laurian Lucaș.
În schimb, Bogdan Marin a admis că producătorul l-a anunțat luni dimineață că bradul a fost încărcat, însă momentul livrării și instalării în centrul Bacăului depinde de timpii indicați de tahometrul șoferului, care este obligat să facă pauze de odihnă și de somn.
Laurian Lucaș, „translator” de administrație
Laurian Lucaș a vorbit despre relația de prietenie pe care o are cu Bogdan Marin, pe care l-a însoțit în calitate de „translator” de administrație în biroul fostului primar Cosmin Necula.
„Da, am fost cu el la Primărie, aveam de discutat o problemă cu primarul Cosmin Necula și Nicu Zaharia (directorul SSPM – n.n). Bogdan Marin a prezentat o soluție pentru iluminatul public, la o treime din prețul oferit de SSPM (firma Primăriei Bacău). Practic, m-am dus la primarul Necula într-o problemă în care prietenul meu Bogdan Marin nu se descurca, am făcut pe translatorul în chestiuni de administrație. Demersul nu a reușit, altă colaborare nu am avut și nici nu am o relație de consultant cu firma”, a afirmat Lucaș.
El a insistat că nu are nicio legătură cu această afacere, nici cu altele, viitoare, cum s-a sugerat. „Atât PSD, cât și liberalii, văd în mine un paria politic, iar USR are pe agendă «fără penali» (Lucaș a făcut închisoare pentru corupție – n.n). Mă îndoiesc că vor accepta să-mi ceară sfatul, deși am o experiență în administrație”, a afirmat Laurian Lucaș, fost viceprimar al Bacăului, în 2000-2004.
Bogdan Marin a negat inițial, după care a minimalizat sprijinul primit de la prietenul și „translatorul” său.
„Laurian Lucaș nu are nicio implicare, noi livrăm pixuri în Primărie din vremea primarului Sechelariu. Nu-mi amintesc să fi fost cu el la primarul Cosmin Necula, habar n-am contextul. … Ne-am întâlnit întâmplător, dar nu poți spune că a mers de mână cu mine și a rupt ușa în Primărie”, a spus Marin.
Firmele lui sunt vechi furnizoare pentru Primăria Bacău, au „prins” contracte în ultimii 10-20 de ani: „În 2013-2016, am avut contract pentru întreținerea iluminatului public, l-am câștigat prin licitație. Am avut contracte și cu SSPM. De fapt, am fost furnizori pentru ultimele administrații, începând de la primarul Dumitru Sechelariu”.
Referitor la „Rețeaua Cumpănașu”, Marin a declarat că a avut doar o „relație umană” cu Alexandru Cumpănașu, dar „performanța noastră, ca firmă, nu vine de acolo, vine din muncă”.
Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu nu a fost disponibil pentru un punct de vedere.
:-) a zis
Noh.Nici nu sa uscat cerneala de pe foaia de instalare ca noul primar,si a manjit steagul care il poarta actualul primar.Mie mi-ar fi rusine,sa dezamagesc pe cei care m-ar vota si toti bacauani.Si uite asa,Ionut Avram,care latra de zori pe blogul si care a avut ceva oameni care plateau sa citeasca ce dezvaluiri facea el sau ce informati de la sursa primea el.Acum,s-ia pierdut credibilitatea si a intrat in jocul murdar al politici.Cum ar veni,numai conteaza nimic,banul sa curga.Noroc ca mandatul este 4 ani.Sunt curios daca mai sunt care mai cotizeaza pentru a citi stiri senzationale pe blogul sau.Eu sper ca Laurian se fereste sa se “manjasca” de murdaria asta.Bravo Ziarul de Bacau.Sper si sa cred,ca sunteti neutri si apolitic.
Sick a zis
Asta-i abia primul dintr-o serie nesfarsita de esecuri care vor urma. Putem cadea de acord ca un mandat de 4 luni, nu ani, este suficient pentru acest individ? Basta!
ovidiu a zis
axa avram- lucas a inceput sa izbeaska
Q a zis
De bine ce au montat luminitele alea pe stalpi , mai multe portiuni din iluminatul stradal este nefunctional de cateva zile. Pe podul de la Serbanesti e bezna pe sensul de intrare in oras iar pe Milcov la fel , pe sensul spre autogara. Sunt portiuni chiar pe bulevardele mari unde iluminatul sta defect cu zilele sau se aprinde dupa ora de vara.
In fiecare iarna avem aceeasi problema cu iluminatul stradal si se pare ca nici Viziteu nu i-a dat de capat. Nu mai spunem ca semnalizarea rutiera e demna de un oras din fundul Siberiei, cu indicatoare vechi si ruginite care nici macar nu mai corespund in anumite intersectii.
Noi ne pierdem vremea cu Avram si Ghinghes, in halul asta a ajuns orasul asta. Condus de doi pupatori de moaste politice , unul cu bicicleta ,celalalt cu caine, si cam atat…
Mihai a zis
Stiam ca Viziteu asta este un om prefacut si șiret.
Nu degeaba e jucator de poker.
Dar n am stiut si ca e nedestept.
Habar nu are ce decizii sa ia in admin., se vede cu ochiul liber….dar se da priceput.
A venit sa plateasca polițe, sa si puna oamenii lui in posturi.
Sportul de performanță nu l iubește, a creat haos in instituții…chipurile el face controale….si se lasa condus de Ionut Avram, devenind astfel, el, Viziteu…prima doamnă a Băcăului
Emil a zis
Astia e noul tip de politician. Asta promovează usr, politica de tip nou :)))) astia sunt progresiștii :))))) astia ne salveaza :)))))
Cristi a zis
:))))
Buna asta, prima doamna a Bacăului….
De fapt, nu se termină….untul the dar lady sings;)
Dan a zis
Nici măcar o mică bucurie nu sunt in stare sa facă băcăuanilor…e jenant. Am crezut ca primarul asta e descurcăreț, întreprinzător…. Degeaba.
gigelbacauprostan a zis
ai crezut….dar daca vrei …..putem(1) Mandatul primarului inceteaza, de asemenea, inainte de termen ca urmare a rezultatului unui referendum local, organizat in conditiile legii.
(2) Referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei sau orasului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau neexercitarii atributiilor ce ii revin potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului.
(3) Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele si prenumele, data si locul nasterii, seria si numarul buletinului sau ale cartii de identitate si semnatura olografa ale cetatenilor care au solicitat organizarea referendumului.
(4) Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, in scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei sau orasului.
Art. 74.
(1) Dupa primirea cererii prefectul va proceda la analizarea temeiniciei motivelor invocate, a indeplinirii conditiilor prevazute la Art. 73, precum si la verificarea veridicitatii si autenticitatii semnaturilor, in termen de 30 de zile.
(2) Dupa verificare prefectul va transmite Guvernului, prin Ministerul Administratiei Publice, o propunere motivata de organizare a referendumului.
(3) Pe baza propunerii motivate a prefectului, avizata de Ministerul Administratiei Publice, Guvernul se va pronunta, prin hotarare, in termen de 60 de zile de la solicitarea prefectului. Hotararea Guvernului va stabili data organizarii referendumului si va fi adusa la cunostinta locuitorilor comunei sau ai orasului prin grija prefectului.
(4) Cheltuielile necesare in vederea desfasurarii referendumului se suporta din bugetul local.
Art. 75.
(1) Referendumul local se organizeaza, in conditiile legii, prin grija prefectului, cu sprijinul secretarului si al aparatului propriu de specialitate al consiliului local respectiv.
(2) In acest caz procedurile prevazute de lege privind campania pentru referendum nu se mai aplica.
Art. 76.
(1) Referendumul este valabil daca s-au prezentat la urne cel putin jumatate plus unul din numarul total al locuitorilor cu drept de vot.
(2) Mandatul primarului inceteaza inainte de termen daca s-a pronuntat in acest sens cel putin jumatate plus unul din numarul total al cetatenilor cu drept de vot.
Referendumul local se organizează în patru cazuri diferite: consultarea cu privire la unele probleme de interes local deosebit; consultarea cu privire la modificările unităților administrativ-teritoriale; consultarea cu privire la demiterea primarului; consultarea cu privire la demiterea consiliilor locale.
Care ar putea fi motivele întemeiate pentru organizarea unui referendum
În București, cetățenii din sectorul 3 al Captialei strâng semnături pentru demiterea primarului Robert Negoiță. Iată ce motive au invocat pentru decizia lor:
Primarul Robert Negoiță are datorii neplătite la ANAF în valoare de aproximativ 45 milioane Euro. Cum poate fi un infractor bun administrator al bunului public?
Încălcarea promisiunilor electorale în privința taxei pentru salubrizare. În campania electorală Robert Negoiță a promis taxa 0 pentru salubritate, dar imediat ce și-a început mandatul a crescut această taxă cu 60%
Încălcarea promisiunilor electorale în privința reabilitării termice a blocurilor din sector. În campania electorală Robert Negoiță a promis reabilitare gratuită pe toată perioda mandatului, dar în prezent cetățenii sunt nevoiți să plătească pentru reabilitarea termică a blocurilor, care se face cu bani împrumutați de la Banca Europeană de Investiții: peste 60 milioane Euro, bani ce vor trebui plătiți de cetățeni. De asemenea cetățenii trebuie să plătească și cele 8 milioane Euro doar consultanță în procesul reabilitării termice din sectorul 3, o sumă catastrofal de mare comparativ cu sumele practicate în domeniu.
Deturnarea de fonduri prin plata ilegală către anumite firme privilegiate a peste 8,5 milioane de euro în 2012, potrivit raportului Curții de Conturi. Inspectorii spun că banii au fost dați unor firme private, prin modificarea unor contracte. Banii plătiți ilegal de Primăria Sectorului 3 reprezintă 95% din prejudiciul total produs la nivelul Capitalei.
Distrugerea spațiului verde din jurul blocurilor, prin betonarea aleilor, scuarurilor, alveolelor, grădinilor din jurul celor peste 2000 de blocuri. Distrugerea a peste 5 hectare spațiu verde.
Betonarea a peste 8000 de arbori și condamnarea acestora la moarte sigură prin folosirea unor lacuri chimice industriale de sufocare a acestora sau betonarea rădăcinilor.
Comasarea școlilor și generarea unui proces amplu de înghesuire a elevilor și folosirea infrastructurii școlare pentru interesele de partid- vezi exemplul Sălii de Sport Elie Radu, redenumită Apollo.
Realizarea unor lucrări ilegale pe Bulevardul Unirii în valoare de 15 milioane Euro.
Schimbarea inutilă a peste 5000 de bănci de pe arterele sectorului cu noi bănci modulare, mult supradimensionate față de nevoile reale.
Concesionarea parcurilor din sector și alocarea a peste 50 de milioane de euro pentru firma Cris Garden pentru suma modică de 6.500 Euro/an
Plata a 1,7 milioane de Euro pentru fântână din fata Cinematografului Gloria, o investiție inutilă cat timp la 30 de metri se află Parcul Alexandru Ioan Cuza.
Plată a peste 3 milioane de Euro pentru bordurile roșii de pe marile bulevarde: Camil Ressu, Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady.
Ghetoizarea sectorului prin îngrădirea locurilor de joacă cu garduri de 2 metri.
Lipsa de transparență decizionale față de cetățeni, întrucât nici un proiect aprobat de primărie nu a fost supus dezbaterii publice, conform legii.
Promovarea unor personaje supuse strict politic în funcții de conducere în Primăria Sector 3, enumerând pe Constantin Mitache (administrator proiecte europene și vicepreședinte PSD), George Manciu (director utilități publice, mebru PSD), Octavian Ghețu (director economic, fost angajat al firmelor primarului), Pencea Florentina (secretar Consiliu Local, prefect al Județului Ilfov care a avizat dosarul de construcție a blocurilor lui Robert Negoiță care au luat foc).
Ignorarea sesizărilor cetățenilor, la care nu se răspunde conform legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile publice.
Desfășurarea de lucrări fără autorizație de mediu în parcul Titanii, încălcându-se legea 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților
Formularelele pentru strângerea de semnături au fost postate pe o pagină specială creată pe rețeaua de socializare facebook. Nu trebuie decât puțină inițiativă civică și multă determinare.
Jalania a zis
Concursuri zero !
Audit deloc !
Se zvoneste ca Lucas va fi pe la piata ceva directoras …
asa-i cand te iei dupa purtatorul de vorbe …
Melcul atomic a zis
Priviți atent și adânc în ochii primarului și o sa vedeți multe lucruri. E târziu, trebuia privit în ochi înainte de alegeri, omul se cunoaște după ochi. Pana una alta, NE MERITAM SOARTA!!!!
Surubaru a zis
Scrisoare deschisă
D-lui primar Lucian Stanciu
Ref: Afaceri cu iz penal la primărie și zădărnicirea combaterii bolilor
Zilele acestea, am observat o mare concentrare de forțe ale primăriei, care cu foarte mare sârguință au tapetat intensiv cu instalații luminoase toți stâlpii din parcul catedralei, acordând atenție sporită zonei private cu utilaje de divertisment in detrimentul altor zone ale orașului.
Locuitorii din zonă, au reclamat in această perioadă in repetate rânduri că nu mai văd să meargă, că muncitorii au stins luminile de pe aleile de acces.
Știm că este o perioadă critică de răspândire a virusului Sars Cov 19. Atragem atenția că, activitățile prestate de persoanele din zona amintită, sunt predispuse să zădarnicească combaterea bolilor, incalcând Art. 352.
Tot odată, mai mulți părinți ne-au spus si au comentat pe rețelele de socializare, că fiind frig, sub nici o formă nu sunt respectate măsurile de prevenție si dezinfecție, instalațiile de agrement au improvizații si sunt chiar construcții artizanale.
Abia acum, am ințeles de ce purtătorul de cuvânt al primarului Viziteu cu ceva timp in urmă comunica că anul acesta nu se vor pune lumini prin oraș si nici brad de Crăciun. Interesul personal (mai vechi, dezvăluit in presa vremii) al acestuia, era să dezvolte această afacere privată din zona amintită, nu să iși indeplinească atribuțiunile de serviciu.
Din purtător de cuvânt, peste noapte, fără nici o calificare, acesta a devenit orchestratorul sărbătorilor de Crăciun al primarului Viziteu. Acesta, chiar lăudându-se cu cele câteva instalații jalnice atârnate doar prin centru, bradul lipsind cu desăvârșire.
O serie de agenți economici din zona horeca, inchiși de pandemie, ar dori și ei să-și vânda produsele cu specific de sezon in această perioadă. Răspunsul primit de la purtatorul de vorbe a fost ca „nu se poate așa ceva!”.
Primăria, in această perioadă ar trebui să-și susțină agenții economici, nu să le pună restricții discriminatorii. Ce calitate are această persoană să gestioneze activitățile economice care generează venituri la bugetul local? Știe primarul că se intâmpla astfel de lucruri, sau este pe aceeași mâna cu blogger-ul caricatură?
Având in vedere atribuțiile dvs. asumate și prezentate, vă rugăm să ne comunicați public:
1. De ce nu vă ocupați direct de iluminatul de sărbători, având in subordine directă structurile primăriei care se ocupă cu aceasta.
2. Care este cuantumul alocărilor financiare directe acordate de primarie către operatorul economic privat instalat in parcul catedralei?
3. Cine a inițiat, a contractat și a finalizat aceste negocieri, pentru a ajunge la aceste costuri?
4. Cand se fac aceste plăți? S-au facut?
5. Ce alte facilități aloca primaria platite din bugetul local? (curent electric, ridicare gunoi menajer, paza, etc.)
6. Ce atribuții are purtatorul de cuvânt in primarie?
7. Cum poate un agent economic local, să desfășoare o activitate comercială ambulantă in aceasta perioadă a sărbatorilor in zona centrală a orașului?
8. Există autorizații de funcționare in parcul catedralei emise de primărie, dsp, isu, iscir, etc.?
9. Poliția locală a verificat aceste autorizații?
10. Alți operatori economici au șanse să primească autorizații și să vânda ceva in această perioadă in zona centrală? Sau discriminarea continuă?
SĂRBĂTORI CU BINE!
AUREL ȘURUBARU – str. Bicaz
IULIAN AILENEI – str. Bicaz
PAVEL MARIAN – str. Mărășești
GENOVEVA PRISACARIU – str. Aleea Parcului
IURIE CONSTANTINESCU – str. Buciumului
ANDREEA MORARU – str. 22 Decembrie
DORINA a zis
Rau a mai ajuns BACAUL ,daca n-are bradul de CRACIUN. Ar trebui dati afara pe capete cei care s-au ocupat de asa ceva.
STAN a zis
Si ati asteptat atatea zile mizeria aia montata in piateta?
Ala e brad?
Mai mult ca sigur ca pana la anul i se pierde urma.
Sunteti cu capul fratilor.
Dupa fiecare schimbare am ajuns la concluzia ca, oricat i-am injurat pe cei dinainte , erau mai buni decat cei care au venit.
Daca acum spunem ca primarul mocheta era mai bun cred ca in patru ani vom plange dupa el.