Cheltuielile totale pe care Teatrul Municipal Bacovia le-a făcut pentru Festivalul Theaterstock, desfășurat în perioada 1-16 august 2015, nu sunt cunoscute, deoarece Anca Sigartău, directorul instituției refuză să facă publice detalii, deși legea o obligă. Numai din fonduri publice alocate de la buget prin Hotărâre de Consiliu Local, Theaterstock a înghițit 1,8 milioane de lei (peste 400.000 de euro). Acestor bani li se adaugă sponsorizările, trecute la secret de responsabilii festivalului și dirijate prin conturi private.
Jumătate din acești bani au fost cheltuiți direct de teatru, pentru diverse plăți asupra cărora conducerea instituției păstrează o înverșunată discreție, în ciuda solicitărilor repetate ale Ziarului de Bacău. Cealaltă jumătate a banilor, echivalentul a 200.000 de euro, au luat o destinație și mai stranie, direct în conturile unei organizații nonguvernamentale.
Împrejurările prin care acești 200.000 de euro au trecut din buzunarul unei instituții publice în cel al unei entități private și nonprofit sunt incerte, dar faptele arată o grabă febrilă de a ignora legislația achizițiilor publice.
Bani publici „circulați” printr-un ONG
ONG-ul căruia Teatrul Municipal Bacovia i-a virat impresionanta sumă de bani este lansat recent, în luna martie 2015, și se numește Asociația Muze Colorate, fiind condusă de jurnalista Mădălina Rotaru. Aceasta recunoaște implicarea în circuitul banilor pentru Theaterstock, dar susține că totul a fost legal, iar prin asociația sa au fost trecute remunerațiile pentru unii dintre artiștii veniți la Theaterstock.
„A existat un contract, s-au emis facturi. Trupele au fost contractate (de către asociație, n.r.) cu anumite sume, iar exact acele sume au fost virate de către teatru pe bază de factură, de contract, de tot ce trebuie. Din banii de la teatru, nu s-a dus niciun leu pe altceva”, a declarat Mădălina Rotaru, fondatoarea Asociației Muze Colorate. Ea a susținut că banii de la teatru au mers exclusiv către achitarea contractelor cu o parte din artiștii de la Theaterstock, iar asociația sa nu a perceput niciun comision.
Mădălina Rotaru a spus însă că nu a existat vreo procedură de achiziție publică în spatele contractului dintre Teatrul Bacovia și asociația sa. „Eu personal am mers și am bătut la ușa teatrului și le-am spus că vreau să fac parte din această poveste, cu trup și suflet. Asociația mea nu a făcut niciun ban din această colaborare”, a mai spus Mădălina, care a explicat că marele ei profit îl reprezintă experiența și renumele câștigat, care o vor ajuta pe viitor în atragerea de finanțări pentru asociație.
Pe lângă cei aproximativ 200.000 de euro de la Teatrul Bacovia, prin asociație au fost „circulate” și o parte din sponsorizările private făcute pentru Theaterstock, sumele fiind însă confidențiale.
Sponsorii și „directorul” Dragoș Pandele
Un capitol important al Afacerii Theaterstock îl reprezintă banii sponsorilor. Mai multe firme generoase au contribuit cu bani la bugetul festivalului. Sumele pe care le-au plătit întreprinzătorii privați sunt necunoscute și nu vor putea fi aflate niciodată, deoarece nu au intrat în conturile Teatrului Municipal Bacovia, ci în ale aceluiași ONG, Asociația Muze Colorate.
Cum conducerea teatrului refuză să dea răspuns întrebărilor despre banii pentru Theaterstock, am solicitat un punct de vedere de la Ovidiu Popovici, secretarul municipiului Bacău. La rândul lui, Popovici a întrebat conducerea instituției de cultură, de unde i s-a garantat că toți sponsorii au ținut neapărat să nu vireze bani pentru Theaterstock în contul organizatorului (Teatrul Bacovia), ci asociației conduse de Mădălina Rotaru.
În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel cel puțin într-un caz. Unul dintre sponsori a declarat pentru Ziarul de Bacău, sub protecția anonimatului, că firma sa a dat bani pentru Theaterstock, ca să contribuie la succesul unui eveniment cultural. ”Ne-am întâlnit cu domnul director al teatrului, Dragoș Pandele, i-am spus cu ce sumă putem să-i sprijinim. După aceea, ne-a trimis pe mail programul și documentația pentru sponsorizare. Atunci am văzut că este vorba despre o asociație cu care urma să facem contractul. Ce au făcut cu banii e treaba lor și a DNA. Toată treaba asta va fi învățătură de minte, nu vom mai sponsoriza niciodată nimic acolo, în Bacău”, a declarat sursa citată.
Ziarul de Bacău a dezvăluit în urmă cu câteva zile faptul că Dragoș Pandele și Anca Sigartău au mințit în legătură cu trecutul și experiența lor în organizarea de evenimente. (Citiți și „Impostură la Teatrul Bacovia. Anca Sigartău și Dragoș Pandele AU MINȚIT din prima zi”)
Ovidiu Popovici: „Dacă banii ar fi fost folosiți la altceva ar fi fost deturnare de fonduri”
Despre cheltuirea celor 200.000 prin intermediul unei asociații, secretarul Ovidiu Popovici apreciază că procedura este legală, în anumite condiții.
„La fel s-a procedat și la alte evenimente organizate de Primărie, gen Romanian Top Hits, când toate plățile către artiști se făceau prin altă entitate. Până acum, Curtea de Conturi nu a găsit probleme. Dar atâta timp cât nu am văzut contractul dintre Teatrul Bacovia și asociația respectivă nu mă pot pronunța. Totul a fost legal numai dacă s-a respectat destinația pe care Consiliul Local a dat-o banilor, anume organizarea Thaterstock. Ar fi o problemă dacă teatrul a folosit banii la altceva. Aceea ar fi deturnare de fonduri. Dar dacă nu s-a constatat o prejudiciere sau fraudare, nu-i nicio problemă”, a declarat Ovidiu Popovici.
De asemenea, potrivit secretarului municipiului, în domeniul organizării de spectacole ar exista derogări de la legislația achizițiilor publice.
Conform altor surse juridice, dacă este ordonator terțiar de credite, Teatrul Municipal Bacovia nu poate finanța un ONG. În cazul concret, finanțările nerambursabile le acordă doar Consiliul Local. De asemenea, în hotărârile de Consiliu Local prin care s-au alocat bani cu scopul de organizare a Theaterstock nu apare menționată Asociația Muze Colorate. Așa cum am arătat mai sus, conform declarațiilor unui donator, nu ONG-ul s-a ocupat de atragerea banilor de la sponsori, ci conducerea Teatrului. Rămâne astfel cel puțin inexplicabil traseul preferat de șefii unei instituții publice pentru banii destinați unui eveniment pe care îl organizează chiar ei, în numele acesteia.
Ziarul de Bacău a solicitat detalii de la conducerea Teatrului Bacovia, dar managerul Anca Sigartău a blocat, contrar legii, accesul la informațiile publice. Vom face în continuare demersuri pentru a descâlci destinația reală a celor 400.000 de euro de la bugetul local și a sumelor achitate de sponsori pentru sprijinirea unui eveniment cultural. Anca Sigartău trebuie să explice și de ce unele plăți s-au făcut din contul teatrului, iar pentru altele a fost nevoie de rularea banilor printr-un ONG.
Vom reveni.
david a zis
Prin absurd, chiar de a fost toata suma deturnata si tot s-a meritat. Cine a apasat pe buton de o atacati mereu pe Anca Sigartau? Nu mai bine scrieti si putin de Stavarache? Cum e cu groapa de 2 mil euro? Incepeti de sus, de unde se impute totul!
Shackespeare a zis
Cine se scarpina invers are mereu justificari legale si ceva de ascuns. E foarte posibil ca banii sa nu fi fost circulati, ci spalati, prin intermediul asociatiei. Trebuie sesizat DNA!
George a zis
E o schema clasica prin care se trag bani din astfel de evenimente. Pacat ca o actrita cu renume a venit in Bacau sa faca ciubucuri, ne asteptam la mai mult
vlad a zis
D-le David dar oare de ce nu se „deturneaza” niste fonduri si pentru renovares si reabilitarea Teatrului Bacovia ..intr-o buna zi acea cladire o sa fie praf pe trotuar deci aceste manifestari sunt ele benefice dar hai sa ne uitam si de unde pleaca ..mie personal mi-ar fi rusine sa primesc oaspeti intr-o cladire care arata ca dupa bombardament si nimeni nu face nimic.
Dragos Pandele a zis
Deoarece am fost acuzat, nefondat si in afara oricarei argumentatii, solicit un drept la replica. De asemena solicit sa dovediti toate acuzatiile facute, nu sub protectia anonimatului ci cu dovezi concrete. Eu sunt pregatit sa raspund pentru orice implicare in acest proiect cu acte, hartii si documente. Nu cu supozitii si manipulari. De aceea solicit pe aceasta cale drept la replica. Dragos Pandele
Ziarul de Bacau a zis
Domnule Dragoș Pandele, putem dovedi cu documente și marturii înregistrate toate afirmațiile, chiar dacă am ales să ne protejăm sursele. Puteți uza de dreptul la replica, vă rugăm să ni-l remiteti folosind datele de contact de pe acest site. Nu uitați să faceți și dovada identității.
Lupu Stanica a zis
Pt Dragos Pandele:
Si noi dorim si asteptam sa se prezinte o justificare a sumelor cheltuite la festival.Cu nume,prenume, servicii si sume incasate ..
De fiecare data cand presa „v-a atacat”cu aceste solicitari imediat au aparut voci care au acuzat lipsa de interes pentru cultura al celor care pun intrebari.
Era foarte simplu si se inchidea subiectul daca se dadea un raspuns rapid si corect.
Nu se doreste sau nu se poate?
FANICA a zis
Da ….DNA ,DIICOT FBI CIA Consiliul Europei si chiar Comitetul Martzian de Depistare al Fraudelor Interstelare si(CMDFI) si chiar pe D-ZEU in persoana de ce nu ? A venit aceasta actrita Sigartau ,a produs acest periplu de reprezentatii teatrale , voi ati cascat ochii cat cepele cand ati vazut cati bani au trecut pe langa voi si acum hop muscaturile de buci .
Asta e romanul ……….romanul vine de la rom sau romul de la roman ? , nu e o intrebare teatrala
eu a zis
1. Exista infractiunea de inselaciune in dauna municipiului Bacau, pentru faptul ca Ancuta Sigartau a spus ca va face totul cu finantare europeana si i-a dus pe consilieri in eroare!
2. Asociatia nu are in obiect de activitate, desfasurarea de spectacole!
3. Teatrul nu a facut o selectie de oferte si a dat totul unei asociatii de casa!
3. Totul a fost premeditat!
4. Initiatorul de proiect Viceprimarul Ababei este complice la aceasta mascarada!
5. Altadata primaria sa lucreze cu firme specializate in realizarea spectacolelor!
6. Toti cei din primarie nu au habar in ce s-au bagat!