Deputații de Bacău Iulian Iancu și Lucian Șova apar la pachet în dosarul în care Toni Greblă, judecător la Curtea Constituțională, este acuzat trafic de influență, comerț ilicit și constituire de grup infracțional organizat. Din informațiile date publicității de DNA nu reiese dacă deputații de Bacău au avut vreo legătură cu rochiile primite mită de Greblă, dar sunt acuzați de trafic de influență.
– sursă foto.
Astfel, Iulian Iancu și Lucian Șova au făcut intervenții pentru organizarea pe banii Transelectrica a transportului cu autocare a membrilor și simpatizanților PSD la mitingul USL organizat la București pe 17 octombrie 2010.
„Suspecții Iancu Iulian şi Şova Lucian, folosindu-se de funcţiile de conducere în partid, în perioada octombrie – noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Hăhăianu Horia – director în cadrul Transelectrica S.A. pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului S.C. Energomontaj IEA – Sucursala București S.A. (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE Transelectrica S.A.), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de S.C. Transmoldova S.R.L. Oneşti pentru organizaţia Bacău a unui partid, cu prilejul desfăşurării, în data de 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău – Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată.
A rezultat că transportatorul S.C. Transmoldova S.R.L. Oneşti a facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA. În acelaşi sens, suspectul Iancu Iulian i-a solicitat lui Hăhăianu Horia să-l sprijine în finanţarea unui monument în jud. Bacău, com. Lipova, activitate care a fost asumată de către deputatul Iancu Iulian. Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte.
În schimbul folosului necuvenit astfel obţinut pentru sine şi pentru altul, prin intervenţia celor doi membri de partid cu funcţii de conducere, Iancu Iulian i-a promis sprijin pe viitor lui Hăhăianu Horia, pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei.”, se arată în comunicatul de presă al DNA.
„Numele meu s-a dovedit că a fost invocat telefonic în contextul organizării deplasărilor cu autobuzele în campania din 2012. Eu nu m-am ocupat de acest lucru, dar am adus toată contribuția cât mi-a fost mie cu putință să știu despre transporturi. (…)Am văzut că pe TV apare că aș fi asociat în cazul Greblă. Nu este nimic din astea, am fost invitat să dau explicații legat de transportul membrilor de partid, în 2012, la lansarea candidaților. Acolo sunt semne de întrebare, e vorba doar de Bacău”, a spus deputatul PSD.
„Nu știu nimic de cazul respectiv, nu am nicio tangență, nu cunosc de ce e chemat domnul Greblă, eu sunt invitat pentru transportul membrilor de partid la lansarea de pe stadionul 23 August (Arena Națională – n.red.)”, a mai spus Iulian Iancu.
Întrebat cine i-a finanțat campania din 2012, el a răspuns: „Campania tuturor membrilor de la Bacău a fost prin cotizația membrilor de partid”.
Iulian Iancu este deputat în colegiul electoral nr. 8, care cuprinde comunele Ghimeș Făget, Palanca, Brusturoasa, Agăș, Asău, Zemeș, Solonț, Balcani, Pârjol, Ardeoani, Scorțeni, Strugari, Berești Tazlău și Sănduleni.
Lucian Șova este deputat în colegiul electoral nr. 8, care cuprinde localitățile Măgura, Luizi Călugara, Nicolae Bălcescu, Sarata, Mărgineni, Tamași, Buhoci, Traian, Negri, Dămienești, Filipești, Racova și Buhuși.
După câteva de ore de audieri, Lucian Șova și Iulian Iancu au plecat de la DNA. Sunt acuzaţi că şi-au folosit influenţa de lideri politici ca să obţină foloase necuvenite și riscă până la cinci ani de închisoare.
Redăm integral comunicatul de presă al DNA București:
«COMUNICAT
În completarea comunicatului nr.118 din data de 22 ianuarie 2015, Biroul de Informare şi relaţii Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:
1. GREBLĂ TONI, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– trafic de influenţă, în formă continuată
– două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)
2. BÎRCINĂ ION, administrator al mai multor societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– cumpărare de influenţă, în formă continuată
– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)
– dare de mită,
3. CONSTANTIN BARTOLOMEU SĂVOIU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)
4. DOLGHI VICTOR, cetățean din Republica Moldova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat (în forma aderării şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate
6. IANCU IULIAN, deputat cu funcţie de conducere în partid (membru al Consiliului Naţional al partidului respectiv, organ de conducere, conform Statutului), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,
7. ŞOVA LUCIAN, deputat cu funcţie de conducere în partid (vice-preşedinte al organizației Bacău),sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,
8. HĂHĂIANU HORIA, director în cadrul TRANSELECTRICA S.A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:
– complicitate la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,
– luare de mită
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la suspectul Bîrcină Ion, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate Bîrcină Ion), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe
Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de Bîrcină Ion, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).
În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului).
A rezultat că, în mod neîntrerupt, suspectul Toni Greblă a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.
Începând cu luna august 2014, judecătorul Greblă Toni a întreprins demersuri pentru intermedierea unei legături comerciale de export între omul de afaceri Bîrcină Ion (persoană apropiată relaţional), un cetăţean turc, cetăţeanul moldovean Victor Dolghi şi Constantin Bartolomeu Săvoiu.
Cele cinci persoane menţionate au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea au constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană.
În fapt, embargoul unilateral al Rusiei este un răspuns la instituirea regimului autonom de sancţiuni de către Uniunea Europeană Rusiei.
În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.
În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Suspectul Ion Bîrcină împreună cu persoane din anturajul său au întreprins demersuri în vederea achiziţionării de produse de la diverse societăţi comerciale specializate în prelucrarea şi conservarea cărnii (abatoare), în vederea comercializării acestora în spaţiul ex-sovietic.
De asemenea, Ion Bîrcină, împreună cu un cetățean turc şi cu sprijinul lui Bartolomeu Constantin Săvoiu (cu importante relaţii în mediul oamenilor de afaceri de naţionalitate turcă), a iniţiat mai multe discuţii pentru derularea unor operaţiuni comerciale (export) de cereale, materiale de construcţii şi/sau produse de minerit în Federaţia Rusă şi Republica Moldova.
În altă ordine de idei, suspecții Iancu Iulian şi Şova Lucian, folosindu-se de funcţiile de conducere în partid, în perioada octombrie – noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Hăhăianu Horia – director în cadrul TRANSELECTRICA S.A. pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului S.C. ENERGOMONTAJ IEA – SUCURSALA BUCUREŞTI S.A. (agent economic care derulează activităţi comerciale cu CNTEE TRANSELECTRICA S.A.), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. Oneşti pentru organizaţia Bacău a unui partid, cu prilejul desfăşurării, în data de 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău – Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei / persoană transportată.
A rezultat că transportatorul S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. Oneşti a facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA.
În acelaşi sens, suspectul Iancu Iulian i-a solicitat lui Hăhăianu Horia să-l sprijine în finanţarea unui monument în jud. Bacău, com. Lipova, activitate care a fost asumată de către deputatul Iancu Iulian. Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte.
În schimbul folosului necuvenit astfel obţinut pentru sine şi pentru altul, prin intervenţia celor doi membri de partid cu funcţii de conducere, Iancu Iulian i-a promis sprijin pe viitor lui Hăhăianu Horia, pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei.
De asemenea, Bîrcină Ion i-a „împrumutat” o sumă importantă de bani directorului CN TRANSELECTRICA SA, Hăhăianu Horia, iar acesta nu putea să-i returneze împrumutul.
Pe de altă parte, Hăhăianu Horia îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut.
În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului „împrumut”.
Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către BÎRCINĂ ION şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro.
În schimbul acestor foloase necuvenite, Hăhăianu Horia, de la nivelul funcţiei de director general al SC TRANSELECTRICA SA, a sprijinit o firmă controlată de Bîrcină Ion, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, Hăhăianu Horia influenţând criteriile de adjudecare prin nota nr.3575/01.02.2012.
De asemenea, în baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion a obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu SC TRANSELECTRICA SA, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor – eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul CNTEE TRANSELECTRICA.
Persoanelor anterior menționate li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentul de Informații și Protecție Internă și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.»
Boston+Blues a zis
Ca PD Bacau a fost o cocina plina de hoti se stie. Ca PDL Bacau a fost o mizerie sinistra, populata cu traseisti si talhari, se stie. Ca PNL Bacau a fost si este o adunatura de corupti cu gulere albe, se stie. Ca PSD Bacau a fost si este mama tuturor hotiilor, iarasi se stie. Intrebarea este, insa, alta. Cum ajung oare niste derbedei de teapa lui Ciubotaru, lui Stavarache, lui Berca, lui Benea, lui Sova si muuuulti altii pe listele acestor partide care au, sa recunoastem, si membri onesti. Raspunsul este simplu – functiile politice, incepand de la cele de deputat, senator, sef de consiliu judetean, prefect si finalizand cu cele de stiu eu ce neica nimeni de la DGRS Cucuietii din Deal sunt date pe spaga, pe bani grei, pe sume colosale care finanteaza straturile superioare ale partidului, ale mafiei politice din Romania. Iar cand investesti un leu ca sa ocupi o functie cu salariu deloc impresionant, e normal ca doamna nevasta te intreaba cand isi ia si ea geanta „Buton” (lol) de care are si madam Kokosh si cand o duci la Paris ca sa-si plimbe si ea, sarmana, celulita si suncile. Asta este Romania, fratilor. Iar voi stati si credeti ca a fost criza economica, ca partidele ne-au salvat de la faliment, cand toti astia, ganditi-va, isi inzeceau averile exact cand tot romanul tragea matza de coada.