Compania Agricola Internațional a anunțat că a pus în funcțiune investiția de peste 20 de milioane de euro de la abatorul de păsări din Gherăiești, prin care s-a crescut capacitatea de producție. Vecinii abatorului se declară surprinși și acuză producătorul băcăuan că a continuat lucrările deși Justiția a anulat avizul de mediu și a suspendat autorizația de construire. Oamenii se tem de problemele de mediu create de abator și acuză Agricola și instituțiile statului că practică politica faptului împlinit.
Grupul Agricola și-a anunțat în 2019 intenția de a mări capacitatea de producție la abatorul pe care îl are în cartierul Gherăiești, în apropiere de muncipiul Bacău. Potrivit proiectului, capacitatea de producție ar fi urmat să crească prin tehnologizare, pentru a suporta tăierea a 13.800 de păsări pe oră.
Citiți și Agricola vrea să mărească capacitatea de producție la 13.800 de păsări pe oră. Locuitorii din zona abatorului se împotrivesc: „Stația de epurare ne otrăvește zilnic”!
Proiectul a fost intens contestat încă de la anunțul companiei Agricola. Locuitorii cartierului au spus că oricum abatorul le otrăvește viața de mulți ani și au pus pe seama poluării din zonă o lungă listă de morți înainte de vreme și îmbolnăviți de cancer sau alte boli grave.
În urmă cu aproape un an, Curtea de Apel Bacău a anulat definitiv avizul de mediu, dar lucrările au continuat nestingherite și a fost sesizat Parchetul. În iunie 2022, a fost suspendată definitiv și autorizația de construire.
Președintele Horoi anunță punerea în funcțiune a investiției
Pe 13 martie 2023, Grigore Horoi, președintele companiei Agricola, a anunțat în emisiunea Agropower, realizată de Ziarul Financiar, că investiția a fost deja pusă în funcțiune.
„Avem pusă în funcţiune o investiţie importantă care a constat în modernizarea şi creșterea capacității, în sensul vitezei de execuţie, la abatorul de păsări, o investiţie de peste 20 de milioane de euro, care ne-a ajutat la atingerea obiectivelor din anul 2022. Practic am operat o creştere de capacitate de la 8.000 de capete pe oră la 13.500 de capete/oră, iar nivelul îl atingem anul acesta. Şi dacă ne propunem creşteri, şi ne propunem, în perioada următoare trebuie să gândim o prelungire a duratei de funcţionare a abatorului. Adică să lucrăm mai multe ore progresiv.“
Citiți și „Puiul fericit” de la Agricola aduce disperare în Gherăiești. Localnicii se tem de ilegalități în extinderea abatorului!
„Ne uităm la noi investiţii în echipamente mai performante, mai prietenoase cu mediul şi cu angajaţii“, a mai spus președintele Horoi.
Explicațiile Agricolei: „Am cheltuit banii până la deciziile instanțelor!”
Ziarul de Bacău a solicitat lămuriri de la Agricola, în urma declarațiilor președintelui Grigore Horoi.
Potrivit companiei băcăuane, creșterea de la 8.000 capete/ oră la 13.500 capete/ oră operată de Agricola Internațional la Abatorul de Pasari reprezintă o creștere de capacitate tehnologică orară, și nu o creștere a cantității totale de carne tăiată pe zi/ lună/ an. Înainte de implementarea aceastei investiții, la abator se lucra 10 ore pe zi plus ziua de sâmbătă. Ulterior realizării aceastei creșteri orare de capacitate (accelerări de tăiere) s-a redus progamul de lucru de la 10 ore/zi la 8 ore/zi și s-a eliminat a șasea zi lucrătoare din săptămână.
Investiția în creșterea capacității de tăiere orară (cantitatea zilnică de carne tăiată nu s-a modificat), mai precizează Agricola, a fost făcută inclusiv datorită solicitării/ preferinței angajaților de a trece la un program de lucru de 8 ore/zi și de a se elimina programul de lucru de sămbătă, dar și ca urmare a preocupării Agricola Internațional pentru protecția mediului și pentru îmbunătățirea confortului vecinilor locați în preajma abatorului de păsări.
„Agricola a investit astfel în echipamente de ultimă generație, cu impact direct pozitiv asupra factorilor de mediu prin înlocuirea unei tehnologii mai vechi cu una mult mai eficientă care generează mai putin discofort inclusiv acustic. De asemenea, au fost achiziționate echipamente care elimină integral mirosul sau orice alte substanțe care ar putea să fie generate în procesul de producție”, mai susține producătorul.
Referitor la litigiul privind abatorul, Agricola amintește că Acordul de Mediu a fost anulat în aprilie 2022), iar autorizația de funcționare a fost suspendată pe 6 iunie 2022.
„Agricola Internațional S.A. a executat lucrări aferente Proiectului de modernizare Abator Păsări în temeiul acordului de mediu/ autorizației de construire începând din septembrie 2020 și până la datele în care deciziile instanțelor de judecată au suspendat activitatea, în 2022, când lucrările au fost sistate”, mai afirmă Agricola.
Citește și „Scandalos! Agricola continuă nestingherită lucrările la abatorul din Gherăiești, deși nu mai are aviz de mediu și a fost sesizat Parchetul”
„Pe scurt, până la data suspendarii/ sistării activităților, Agricola a investit aproximativ 20 milioane euro în acest proiect în baza unor acorduri și autorizații perfect valabile la acea dată, investiții care au condus inclusiv la creșterea capacității tehnologice orare de tăiere. Domnul președinte Grigore Horoi, în emisiunea ZF din 13 martie 2023, face referire la rezultate din 2022, obținute ca urmare a implementării investițiilor făcute anterior datei în care au survenit deciziile instanțelor care au determinat suspendarea activităților din Proiect și se referă la creșterea vitezei de operare a Abatorului, concomitent cu reducerea timpului de lucru, creșterea ponderii cantităților de produse cu valoare adăugată mare (produse tranșate și dezosate) – facilitate de noile echipamente”, a mai explicat Agricola, pentru Ziarul de Bacău.
Vecinii din Gherăiești acuză lucrări ilegale
Locuitorii din Gherăiești, care se învecinează cu abatorul, nu sunt atât de convinși de afirmațiile conducerii companiei și acuză mai multe ilegalități. Lucian Tarcău, unul dintre cei care au câștigat până acum în justiție litigiile cu Agricola, consideră că firma practică politica faptului împlinit.
Pe portalul APM Bacău, se poate observa că Agricola Internațional SA a solicitat revizuirea /actualizarea Autorizației Integrate de Mediu, care are ca scop includerea instalațiilor noi, ce permit o creștere de capacitate cu 70% de la 8.000 capete pe oră la 13.500 capete/pe oră.
Acest lucru nu este posibil, deoarece Acordul de mediu a fost ANULAT. Tribunalul Bacău a stabilit clar următoarea chestiune: „Referitor la critica pârâților privind aprecierea valabilității autorizației de construire la momentul depunerii documentației prevăzute de lege, moment la care acordul de mediu era valabil, tribunalul reține că acordul de mediu a fost anulat de către instanța de judecată, efectele nulității producându-se în mod retroactiv, de la momentul emiterii actului administrativ. Cu alte cuvinte, prin anularea acestuia de către Curtea de Apel, acordul de mediu a fost desființat retroactiv, de la momentul de când a început să producă efecte.”
– Lucian Tarcău, locuitor al cartierului Gherăiești
„Așadar, după cum se poate observa, toate lucrările pe care SC Agricola Internațional SA le-a realizat s-au făcut fără act de reglementare, fără Acord de mediu și asta cu largul concurs al GNM Bacău și APM Bacău care nu au aplicat legea. Garda de mediu și APM Bacău trebuie să dispună aducerea terenului și a instalațiilor la situația inițială, nu să actualizeze Autorizația Integrată de Mediu”, acuză Tarcău.
Potrivit lui Lucian Tarcău, Agricola a început modificarea instalației industriale din martie 2020, adică cu cel puțin 6 luni înainte de obținerea Acordului de mediu (foto sus). „Atât timp cît acordul a fost contestat, nu ar fi trebuit să realizeze lucrări”, consideră el.
„Sunt de râsul curcilor!”
Tarcău a făcut și unele calcule, din care rezultă că înaintea modernizării se tăiau 8.000 capete pe oră, deci 80.000 în zece ore. Acum, într-o oră taie 13.500 capete, deci 106.000 în opt ore.
„Capacitatea maximă de producție a abatorului de păsări este de 160 tone/zi carcase și rezultă din cantitatea efectivă a materiei prime (266 tone/zi pui în viu) la care se aplică randamentul de abatorizare de 60%. În condiții ideale, randamentul unei linii de abatorizare este de 65%, însă în condiții reale într-un proces de producție, randamentul care se poate atinge este de 60%. Sunt de râsul curcilor! La instalațiile vechi, aveau un randament de 71,5%! Au redus randamentul la 60% ca să mai scadă din produs finit carcasă 176 tone. Practic cu un randament de 60% nu sunt eficienți pe mediu, poluează masiv rezultând foarte multe deșeuri, aproximativ 40%”, afirmă Tarcău.
El crede că Garda de Mediu ar fi trebuit deja să dispună, ca în cazurile primăriilor Bacău și Comănești, desființarea lucrărilor și aducerea terenului la starea inițială. „Actualizarea Autorizației Integrate de Mediu ar fi un abuz al APM, deoarece este interzisă realizarea proiectului fără actul de reglementare”, mai consideră Tarcău.
Vom reveni.
Open minde a zis
Se pare ca niciJustitia nu poate scoate,,putoarea „din hainele Bacăului!!! Suntem subordonati stapanului Agricola.
Mimi a zis
Acolo sînt epoleți, cum dracu?!